”Nu îmi cereți mie să iau o decizie”. Zice Ciolacu nervos, sâmbătă, după conferința de presă ținută de Cîrstoiu. Conferință de presă pe care Ciolacu o ceruse ultimativ. Un fel de gândire magică și asta: ai buba că te-a prins presa liberă cu potlogării, ține o conferință de presă și trece!
Deci era clar de sâmbătă că nu mai e nicio șansă de susținere pentru Cîrstoiu, că nici măcar șefii de partid nu mai cred că e o idee bună candidatura anunțată de ei acum trei săptămâni cu mare vuiet. Dar ”nu îmi cereți mie să iau o decizie”. Omul era chiar indignat. Nu îmi cereți MIE! Propoziția asta nu părea foarte gândită, era așa o scăpare la nervi. De altfel, un psihiatru ar avea de lucru urmărind cum vorbește Ciolacu public. Repetiții aiurea, multe cuvinte neterminate, multă umplutură. Pasiv-agresiv aproape permanent, dar relaxat la propriile glume. Are ceva talent de gargaragiu, genul de valutist care vorbește permanent cât scoți banii din buzunar ca să nu observi că a băgat ziare la mijlocul teancului de bani.
Nu îmi cereți MIE. Dacă respirăm puțin pe propoziție, e un monument de gândire aberantă. E subiectul zilei, tu ești prim-ministru și mai ales ești președintele PSD. Cum adică nu îmi cereți MIE? Dar cui? În general vorbind, Ciolacu emană aerul că deciziile sunt niște chestii care vin să-i strice bucuria și mirarea că a ajuns șef. După ani de zile de stat în poziții minore la Buzău și parlamentar de banca a cincea la București, a pus mâna pe partid (complet în afara statutului și a legii). Împrejurările ar fi interesante, dar m-aș întinde mai mult de un lunch. Esența poveștii sale e că a ajuns șef complet fără merite, plan sau anvergură. Dar îi place. Ar fi chiar mișto dacă nu ar fi decizii de luat.
Deci, cine a luat decizia de a fi Cîrstoiu propus candidat comun? Că eu zic că de aici vine scăparea nervoasă cu ”nu îmi cereți mie”. Lumea credea că e candidatul PNL, PSD a avut grijă să dea asta pe surse. Dar ne-a lămurit alt întâmplător ajuns șef de partid. Mi l-a prezentat domnul Ciolacu cu două zile înainte, zice Nicolae Ciucă. Deci președintele PNL zice că nici vorbă să fie al lor și aruncă vina direct pe Ciolacu. Episodul se întâmpla când Cîrstoiu era încă candidatul comun susținut de alianța stabilității USL. Sidonia Bogdan a scris în Libertatea că a fost ideea și planul lui Klaus Iohannis. Apoi au dat această informație de context în analize și Cătălin Tolontan / Cristian Andrei la Hotnews și Ioana Dogioiu la Spotmedia.
Culmea e că asta nu contrazice ceea ce zice Ciucă. Cel mai probabil Cîrstoiu a fost scos de Iohannis din pălărie, propus lui Ciolacu, care l-a prezentat lui Ciucă. Faptul că Ciucă a fost informat de ce a decis tangoul Iohannis – Ciolacu nu miră pe nimeni și nici el nu ascunde asta. Omul nu respiră independent și nici nu pare să aibă acest orgoliu. Toată lumea a înregistrat ca atare și că ar fi credibilă informația că salvatorul Bucureștiului în varianta PSD-PNL i-a fost prezentat ca atare de Ciolacu: “Nicule, uite-l, mă, ăsta e. Bine, Marcele.”
Ciolacu are însă orgoliul respectiv, așa că i se părea fair să decidă Iohannis să-l retragă. Doar că asta ar însemna ca Iohannis să îi trateze ceva mai sus de slugi și nu e cazul. Ceea ce pe Ciolacu îl enervează tot mai mult. Și așa îmi explic eu scăparea ilogică dar psihanalizabilă: ”Nu îmi cereți MIE”. Voia să zică: cereți, frate, la Iohannis explicații!
Caz în care rămâne misterul ce poze sau informații au Iohannis și SRI despre Ciolacu de continuă să execute ordinele de acolo. Ca și obsesia lui Ciolacu pentru Cotroceni, că e mai mult decât calcul politic aici. Este chemarea fluturelui către lampă. Știe omul că doar după ce ia butonul ăla poate fi cu adevărat șef. Deocamdată, avem zvonuri că securiștii au început să se certe între ei, că Hellvig cu planul său de a reveni la PNL după perioada de cool off a rămas pe afară. Ceea ce e oarecum logic, că politica are oroare de vid și după Iohannis nu poate urma nimic. Deci asistăm la un proces greoi de transfer al securiștilor către noul om forte, care nu poate fi decât Ciolacu. Dar mai durează, de unde și exasperarea: nu îmi cereți MIE.
Ieri, după 13 (treisprezece) ore de ședință a ieșit știre pe Digi că l-au convins pe Cîrstoiu să se retragă. Era pe la ora 23 aseară și zic: adică asta era problema? Protocolul de retragere? E cea mai mică decizie care trebuia luată, aia grea era ce pun în loc. Peste 20 minute s-a corectat știrea pe Digi, nici măcar asta nu deciseseră, omul le-a zis că el nu se retrage, să ia ei decizie. Eu, adică? – parcă văd mutra exasperată a lui Ciolacu.
”În cele din urmă, ministrul Burduja a fost sunat, pentru a fi întrebat dacă acceptă să candideze la Primăria Capitalei, mult după miezul nopții. În Coreea de Sud însă era ora 7 și ministrul dormea” citesc tot pe Digi când mă trezesc azi dimineață. Un final comic pentru coaliția Stabilității.
Când Iohannis, Hellvig și Ciolacu au ejectat USR de la guvernare pentru că nu am acceptat să treacă prin OUG 50 de miliarde lei de cumpărat primari de la buget – și pentru ei era important mai ales pentru că trebuia Iohannis-SRI să aibă PNL la picioare – au promis stabilitate, seriozitate și reforme. Au vorbit despre Marea Coaliție care va face modificarea Constituției, regionalizarea, reforma administrativă.
După doi ani și jumătate, majoritatea din Parlament nu mai există și în sondaje. Au zero șanse să o recâștige la vot anul ăsta și nu au făcut niciuna dintre reformele de mai sus. Marea Stabilitate a devenit Marea Stagnare. Sistemul se afundă lent în propria neputință. În cea mai bună variantă din cele la care speră acum – aia în care Nicu sau Marcel iau Cotroceniul, vor avea nevoie ca să guverneze fie de USR fie de AUR. Nu ies cifrele altfel. Noi le-am pune condiții clare de reforme.
Revedeți mental ziua de ieri. 13 ore ca să retragă un candidat de râsul lumii. Șeful real care a luat decizia e în Coreea, cu avionul ăla de lux care a plecat direct de la Sibiu, pentru că nu mai contează absolut deloc opinia publică, el nu mai candidează la nimic. Ar trebui să fie lame duck, dar cum Nicu nu există și Marcel e șantajabil, puterea reală se extinde în timp. E suspendată cumva. Astfel, Sistemul nu mai are rațiune în acțiuni. Strategia nu mai e posibilă, planificarea e apă de ploaie, totul e temporar în așteptarea tensionată. Totul e încropeală, în așteptarea rearanjării scaunelor. La guvernare, nu se decide nimic real. Criza bugetară e certă pentru 2025. Scandalul uriaș al faptului că Marcel Boloș a fost prins de Comisia Europeană cu o minciună de 1% din PIB este trecut sub preș – gafele cu Cîrstoiu sunt mai spectaculoase.
Ni s-a vândut obsesiv că nu există alternativă la ei. Că ei sunt Stabilitatea. Mitul acesta nu mai rezistă. La europarlamentare au defilat cu o “independentă” care apoi s-a autofaultat. Apropo, pusă tot de Iohannis. La București comedia repetată. Gândiți-vă cum l-au trezit din somn pe Burduja din Coreea ca să îl facă candidat degeaba la București. Capitala României. Asta după ce au abuzat calendarul electoral și au mutat alegerile, au creat pentru 2024 două rânduri de primari pentru câteva luni – unii aleși, alții în funcție – să vedeți acolo bombe bugetare la aia care vor pierde, dar mai au pixul o vreme. Deci ei au toate butoanele și schimbă regulile jocului. Ca să ce? Exact. Cum e karma asta când muți alegerile ca să încurci opoziția și nu ai niciun plan pentru cel mai mare oraș? Karma e o curvă când ești prost și când puterea reală și puterea de formă nu se suprapun.
Și revenind la ce urmează în acest an electoral. Dacă Ciolacu ar câștiga Cotroceniul va trebui să negocieze cu USR sau cu AUR. Pe noi nu ne îndoaie cu SRI, DNA, Curtea de Conturi și nici cu pungi de bani. Despre AUR habar nu am. Oricum, vă sună a stabilitate chestia asta? Marcel ăsta gângav și psihanalizabil la fiecare vorbă e ăla care ar trebui să inducă și stabilitate și reforme unei țări în care deciziile importante sunt mereu amânate. ”Nu îmi cereți MIE să decid” ar deveni imn de stat.
Mitul care v-a fost băgat pe gât intensiv: vor avea totul, nu există alternativă la ei. Alegerile nu contează. Vedeți TV-uri, vedeți sondajele plătite tot de ei. La ce să ne agităm cu alegerile?
Nu știu cum să vă spun, dar vi s-au părut ăștia de au stat 13 ore ieri în ședință că ar fi infailibili sau măcar deștepți? Că ar fi în stare să conducă România stabil și bine, chiar dacă ar ști cum sau ar vrea?
De fapt, dacă Stabilitatea e tema de care vă pasă după toamnă, singura ipoteză care aduce stabilitate, echilibru bugetar, politici serioase și reforme raționale este Președintele propus de ADU la Cotroceni, care va negocia o majoritate parlamentară, având desigur o bază de voturi serioasă pentru ADU la parlamentare. Da, asta vă zic direct: Stabilitate = ADU.
Stagnarea și necroza sistemului Iohannis înseamnă că pot fi doar haotici. Reset și stabilitate nu se contrazic anul acesta. Dimpotrivă.
