Cum poți să fii trumpist român?

787

 

A scris colegul meu Claudiu Năsui un articol foarte bun pentru Comunitatea Liberală  cu un titlu care intrigă “Javier Milei este cel mai bun lucru care s-a întâmplat libertății de la căderea Zidului Berlinului până acum” .

Eu cu Claudiu urmărim foarte interesați povestea lui Milei din Argentina. Și am făcut chiar un pariu, vedem peste un an cine câștigă. Omul are o agendă de liberalizare a unei economii sufocată de zeci de ani de populism și socialism și de reformă radicală a unui stat extins și căpușat tot zeci de ani și tot de socialism și populism. Dar nu are majoritate parlamentară. De aici dileme serioase de acțiune politică. Deocamdată a reușit o reechilibrare bugetară și rămâne de văzut sustenabilitatea pe termen mai lung a schimbărilor. Citiți vă rog ce scrie Claudiu Năsui despre reformele începute de Milei în Argentina. 

Dar altceva vreau să acopăr aici: Trump. Pe lângă că este un liberal economic la el acasă, Milei este și un fan Trump. Și când am văzut titlul atât de provocator dat de Claudiu Năsui, am avut un scurt circuit. Pentru că, da, pe de o parte, dacă reforma Milei reușește în Argentina și poți destructura astfel căpușeala statului și socialism-protecționismul economic, atunci este un experiment care merită urmărit de toată lumea liberă. Dar, pe de altă parte, Trump este cea mai mare amărințare la adresa lumii libere din ultimii zeci de ani. Dar, până la urmă, asta nu este problema lui Milei. Sau este? El este la mama naibii, în Argentina, la un ocean distanță de Rusia, așa că opinia sa despre Trump nu poate să depindă de amenințarea rusească. Până la urmă, fiecare țară are contextul ei. Când am fost în Argentina, acum vreo 15 ani, am fost șocat de anti-americanismul visceral al oamenilor din clasa de mijloc cu care aveam de-a face. Pentru mine și pentru noi, atunci și acum, America reprezentă bastionul libertății, șeful la Lumea Liberă, cum ar veni.

Pentru mine pe vremea aia, dacă era să am preferințe în politică americană, deși nu e musai să le ai, poți să nu ai opinii că putem trăi și fără ele, dar pe vremea aia aveam și tindeam să fiu ferm republican. Pe singur criteriu că republicanii sunt aceia care la o adică ar ține piept la ruși, pe când democrații păreau mai soft, mai pămpălici, mai pe multilateralism și bună înțelegere cu rușii. Pentru mine și cred că și pentru noi, criteriul suprem de  judecată a politicii americane este Rusia. Și poziția față de Rusia. Câtă vreme suntem în buza Imperiului este stupid să ignori factorul Rusia. Mai ales că  România este un stat creat după războiul din Crimeea în vâltoarea luptei politice între Occident și Imperiul Țarist în expansiune. România a fost un proiect al europeniștilor pașoptiști liberali  care au profitat de un moment de bărbăție al Occidentului. Demonstrez asta în cartea “Cine a făcut România”.  Eram niște teritorii în proces de colonizare, așa cum s-a întâmplat de cealaltă parte a Mării Negre cu Georgia, Azerbaidjan, Armenia în aceeași epocă și de partea astălaltă a lacului rusesc mult mai clar și dureros cu Basarabia.

Deci vectorul Rusia – Occident este unul absolut crucial  în istoria noastră și a redevenit crucial după invazia Rusiei în Ucraina, care doar readuce normalitatea istorică în viața noastră: amenințarea Imperiului la graniță. 

NATO și implicarea Americii în NATO este până la urmă singura garanție reală de securitate. Mai ales când suntem conduși de securiști obtuzi geopolitic și falimentari economic care nu sunt în stare să crească cheltuielile pentru apărare. În acest context urmăresc siderat cum Trump amenință că scoate America din NATO, că nu mai protejează țările care nu plătesc 2% pentru o apărare – apropo, suntem fix în categoria asta în regimul securicilor Iohannis, Ciucă, Ciolacu. Și astea nu sunt doar vorbe aruncate de un nebun la evenimente electorale. Citeam în The Economist acum trei săptămâni despre pregătirile unor think tank-uri trumpiste de preluare a puterii, în care planuri de “reformă” a NATO sunt detaliate, de gen planul de a crea opt out-uri pentru America din apărarea anumitor zone sau de retragere cu totul din Europa. Adică exact ce a cerut Putin cu două săptămâni înainte de invazia Ucrainei: plecarea americanilor. În mod oficial, execută Trump manevra asta numind-o “reforma NATO”.

În aceste condiții a fi trumpist în Argentina este o alegere de stil. Omul are o opinie despre Trump. Este stupidă, este păcat de politicile sale liberale, economice, dar aia e. A fi însă în România trumpist este o alegere cu totul de neînțeles. George Simion, Mihai Neamțu și alți păcălici se dau preocupați de toaletele unisex din America când Trump se pregătește să lase România la cheremul rușilor. Pentru că, de fapt, ei sunt de acord cu ce face Putin Rusiei – fascizarea societății, dictatura, omnipotența Statului. E şi proiectul lor în esență. Doar se feresc să admită proiectul comun pentru că românii au traume istorice legate de Rusia. Tactica Rusiei este mereu să acapareze cuvinte. Aşa cum Stalin proclama URSS bastionul păcii şi de fapt era cea mai militarizată şi agresivă putere a lumii, ăştia de acum zic “suveranism” proiectului lor de acceptare a colonialismului rusesc. A fi trumpist în România nu e o alegere de stil, nu e o opțiune politică oarecare. Este o trădare față de proiectul național românesc.