Oricine a analizat evoluția performanțelor economice ale țării noastre în ultima jumătate de secol este surprins de nostalgia selectiv-amnezică a celor care laudă reușitele sistemului comunist și care regretă orientarea …
-
-
EconomieExternIdei
Exclusiv. Interviu cu Stephen Davies – Un mare compromis pentru o nouă Europă între liberali ca Macron și post-liberali ca Orban ?
de Redacțiade RedacțiaStephen Davies este senior fellow în cadrul Institute of Economic Affairs (IEA), Marea Britanie, autor al mai multor cărți, dintre care amintim Empiricism and History (Palgrave Macmillan, 2003), co-autor al The …
-
Ministerul Finanțelor a publicat execuția bugetară pe primele două luni, care arată deplorabil. Orice om care nu a trecut prin școală ca gâsca prin apă poate înțelege că cel mai …
-
Când vine vorba de PNRR, nu numai, dar în special, Ciolacu pare elevul ăla prins nepregătit, jucat de Florin Piersic, pe care orice l-ai întreba el știe doar placa cu …
-
EconomieIntern
Șapte grafice simple ca să înțelegi cum „reformează” Ciolacu administrația: peste tot umflă posturile pentru clientelă
Suntem în 2024 însă pare că de fapt suntem în „1984”; dar nu în trecut, ci în viitorul distopic imaginat de George Orwell în celebra sa carte în care un …
-
EconomieRecomandate
Ale tuturor și ale nimănui. Cum este devalizată România de către companiile de (partid-) stat
România are cel mai mare număr de companii de stat din UE. Normal, doar suntem primii în clasament la aproape orice prostie. Dar de ce este o prostie să ai …
-
La începutul lui decembrie 2023, în loc de cadourile așteptate de la Sf. Nicolae, OECD a oferit lumii un duș rece – rezultatele testării standardizate PISA din anul 2022. PISA …
-
Din turnul de fildeș unde stă înconjurat de cele mai luminate minți ale guvernului, ministrul Boloș a dictat simplu: prăjiturile trebuie să fie taxate (TVA) cu 9% dacă conțin mai …
-
EconomieIdei
De ce nu va fi România niciodată o țară prosperă? Beneficile sărăciei
de Mihai Macide Mihai MaciS-a întâmplat cu mulți ani în urmă, pe vremea când fiica mea era în școala primară. Apăruse atunci nu-mai-știu-ce carte care o interesa în colecția unui ziar. Întorcându-mă de la …
-
Ne-am obișnuit atât de mult cu sloganul „Nu mai avem industrie”, încât am ajuns să credem că este adevărat. Nu este. Industria în România are o pondere mai mare în …