Oricine a analizat evoluția performanțelor economice ale țării noastre în ultima jumătate de secol este surprins de nostalgia selectiv-amnezică a celor care laudă reușitele sistemului comunist și care regretă orientarea geopolitică a României după 1995. În acel an, aproape toate forțele politice relevante au ajuns la consensul integrării euro-atlantice, obiectiv realizat formal în 2004 (NATO) și 2007 (UE). Desigur, putem dezbate dacă viteza a fost prea mare sau (mai degrabă) prea mică, dacă privatizarea proprietății de stat s-a făcut sau (mai degrabă) nu s-a făcut în mod transparent și corect, dacă am valorificat sau (mai degrabă) nu am valorificat la timp toate oportunitățile aduse de această opțiune geo-politică.
Obiectul acestui articol nu este istoria contrafactuală – ce ar fi trebuit sau am fi putut face mai bine – ci analiza a ceea ce s-a realizat efectiv în ultimul sfert de secol.
Concluzia este dincolo de orice îndoială: nivelul de trai a crescut în țara noastră, capacitatea noastră de a produce bogăție este de câteva ori mai mare decât imediat după prăbușirea sistemului comunist și avem motive pentru un optimism (rezervat) cu privire la viitor. Contrar impresiei generale, progresul realizat nu poate fi atribuit exclusiv și nici măcar preponderent fondurilor europene (care au fost de ordinul a 2-5% din PIB), ci integrării într-un sistem de valori și într-o piață funcțională generatoare de prosperitate (adică ceea ce a făcut ca PIB-ul să crească).
Cheia prosperității? Valori europene, nu (doar) fonduri europene!
De ce optimismul este rezervat? Pentru că prosperitatea noastră viitoare depinde, printre altele, de buna funcționare a pieței unice europene, dar această bună funcționare este perturbată de anumite bariere și este amenințată de introducerea de noi restricții.
Cu toate erorile tranziției, România a progresat
Nivelul de trai în țara noastră a crescut nu doar față de sărăcia din 1990, ci și față de media UE.
De la 17% din media UE în 2000, PIB real / locuitor al României a crescut la 24% în 2007 și a ajuns la 35% în 2023 (Eurostat, 2024). În unele zone mai prospere, nivelul de trai este peste media UE și mai mare decât în unele regiuni ale „Vechii Europe”. Evoluția nivelului de trai (PPS) în raport cu alte țări ECE și cu media UE ilustrează un proces de recuperare a decalajelor.
Figura 1: PIB per capita în țările ECE, în perioada 2011-2022, PPS (%, EU-27 = 100%). Sursa: Oehler-Şincai (2022)
Cu toate acestea, România rămâne deocamdată una dintre cele mai sărace țări din UE, cu o parte semnificativă a populației rurale care se află în pragul sărăciei absolute.
Toate aceste realizări sunt sub o amenințare tot mai mare. În mod surprinzător, în ultimii ani, forțele politice anti-UE cresc în România. Puterea lor vine dintr-o combinație de factori: frustrări politice și preocupări economice. România încă nu este acceptată în zona Schengen, (ceea ce reprezintă o povară indirectă, dar semnificativă asupra liberei circulații a cetățenilor și a serviciilor), în timp ce noile reglementări sunt percepute discriminatorii (în special față de transportatorii români și industria agroalimentară) sau excesiv de costisitoare (energie și industria auto).
Prosperitatea a crescut odată cu integrarea în Piața Unică
Potrivit unor estimări, ne-aderarea la UE ar fi reprezentat pentru țara noastră un cost anual de 9,2% din PIB (Veld, 2019). Integrarea economică a început de fapt înaintea integrării politice, care a fost anticipată de întreprinzătorii și muncitorii români precum și de investitorii străini. La momentul aderării, aproape trei sferturi din comerțul exterior al României se desfășura cu țări din UE și Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS).
Criticii procesului de integrare aduc argumentul dispariției bazei industriale („platformele industriale au fost înlocuite de mall-uri, nu mai producem nimic, ne-au transformat în piață de desfacere”).
Aceasta reprezintă o dublă eroare.
În primul rând, nu integrarea europeană a dus la dispariția industriei socialiste, ci însăși ineficiența ei, deconectarea sa de piețele solvabile, dovedită prin incapacitatea industriei socialiste de a genera resurse valutare suficiente pentru rambursarea creditelor de stat cu care a fost construită.
Tocmai din acest motiv, guvernul comunist a raționalizat importurile până la absurd (ceea ce limitat retehnologizările) și a exportat produse agricole până la înfometarea populației. Din acest punct de vedere, populația preferă mall-urile de azi magazinelor cu circuit închis rezervate nomenclaturii comuniste.
În al doilea rând, industria românească nu a dispărut pur și simplu, ci s-a restructurat, s-a reorientat către produse cu cerere solvabilă.
Dacia produce acum într-un an de trei ori mai multe automobile (de o calitate superioară) decât producea în perioadă comunistă, când avea de trei ori mai mulți muncitori.
Economia românească în general produce acum mult mai mult (cantitativ, calitativ și valoric) decât producea în perioada comunistă. Ea se numără printre cele mai complexe economii din lume.
Evoluția clasamentului mondial al României conform Indicelui de Complexitate Economică este impresionantă: de la locul 31 în 1995 la locul 19 în 2021 (din 133 de țări analizate). Cea mai mare parte a mișcării ascendente a avut loc după aderarea României la UE, cu un salt de nouă locuri în ultimul deceniu.
O comparație cu Serbia sugerează impactul aderării României la UE: Serbia a oscilat în jurul locurilor 36 (2005) și 37 (2021) în clasamentul Indicelui de Complexitate Economică, cu o creștere a PIB/capita de la 2207 USD în 1995 la 9230 USD în 2021, în timp ce România a crescut de la 1650 USD până la 14.927 USD în aceeași perioadă (Hausmann, 2024).
Figura 2: Evoluția exporturilor României (1995-2021). Sursa: The Atlas of Economic Complexity (Hausmann, 2024)
Piața unică înseamnă patru libertăți inseparabile
Este vorba despre libera circulație a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor, de care beneficiază toți cetățenii și toate firmele din UE. Aceste patru libertăți nu pot fi separate decât renunțând la oportunități de dezvoltare. Capitalurile nu circulă singure, ci însoțite de capital uman, adică de cunoașterea necesară pentru operarea noilor tehnologii, de motivare a angajaților sau de identificare a piețelor pentru produsele și serviciile realizate.
Oricât de impresionante sunt, miliardele de euro sau de dolari investite în România subestimează impactul real al investițiilor străine directe (ISD) pentru că nu reflectă aportul în capital uman într-o țară ce a fost izolată de un regim autocratic și autarhic până în 1989. Upgrade-ul tehnologic este cea mai vizibilă formă de ISD, dar ar avea o utilizare limitată fără accesul la furnizori și, mai ales, la clienți.
Figura 3: Investiții Străine Directe, fluxuri nete (BoP, current US$) – România (1971-2022). Sursa: Banca Mondială (2024).
Uniunea Europeană a pornit inițial ca un proiect cu obiective politice („o uniune tot mai strânsă între națiunile europene”) care a folosit mijloace economice (integrarea economică) pentru a le atinge.
Astfel, la nivelul UE au fost adoptate multe măsuri de liberalizare economică aflate adesea în conflict cu lobby-urile producătorilor naționali. Concurența sporită pe o piață tot mai mare i-a avantajat însă pe consumatori și, în cele din urmă, chiar și pe producători, care au devenit tot mai competitivi pe o piață și mai largă, cea mondială.
În prezent procesul de liberalizare este destul de avansat, dar încă mai persistă bariere. Procesul de integrare politică pare să continue și, se pare, riscurile și costurile asociate cu acest fenomen sunt subestimate. Un astfel de risc este cel al unei centralizări excesive, al uniformizării de sus în jos, cu toată birocratizarea, descurajarea inovației și costurile suplimentare aferente. De asemenea, centralizarea deciziei politice aduce după sine centralizarea lobby-urilor, ceea ce avantajează marile firme din țările mai dezvoltate și cu o „greutate politică” mai mare.
Țările mici ar trebui să fie printre principalii apărători ai celor patru libertăți, ai concurenței „libere și nedistorsionate” inclusiv în domeniul fiscalității și al reglementărilor, deoarece excepțiile sunt decise de cei puternici mai degrabă în favoarea lor.
De asemenea, țările mai sărace au interesul în politici care să favorizeze creșterea economică pe termen lung, deoarece doar în acest fel pot reduce decalajele de dezvoltare față de țările bogate. Acestea din urmă își permit luxul unor politici costisitoare sau să privilegieze alte obiective decât dezvoltarea economică.
Uniunea Europeană în ansamblul său are interesul să ofere un mediu de afaceri favorabil producerii de bogăție, un mediu concurențial în care consumatorii și cetățenii să nu ajungă victimele unor politici concepute pentru a favoriza un grup sau altul de producători. Comparativ cu alte țări dezvoltate, UE are o povară fiscală și administrativă mai ridicate precum și o tendință spre supra-reglementare.
România se remarcă printr-o povară administrativă excesivă, cu evidente rămâneri în urmă față de alte state membre. Aspectul pozitiv este că există în acest domeniu uriașe „zăcăminte de productivitate” care ar putea fi exploatate.
Figura 4: Servicii publice digitale pentru afaceri (Scor de la 0 la 100), 2021. Sursa: eGovernment Benchmark, Capgemini et al. (2022)
Aceasta este de fapt „bătălia” pe care trebuie s-o ducem în Uniunea Europeană la toate nivelurile administrative: să păstrăm beneficiile aduse de integrarea economică, să păstrăm avantajele aduse consumatorilor de liberalizarea unei piețe unice concurențiale, să le protejăm de riscurile aduse de uniformizare, de supra-reglementare, de tentațiile protecționiste și de costurile unui ecologism ideologizat.
În această cheie va trebui să apreciem „hărnicia” aleșilor noștri: nu câte noi legi, noi reglementări, noi constrângeri adaugă ei la cele existente, ci mai degrabă câte bariere artificiale, costisitoare, absurde înlătură ei din calea inițiativei antreprenoriale și libertății contractuale.
___
Nota redacției – Studiul realizat sub egida Institutului European pentru Studii Economice – Revitalizarea Pieței Unice pentru următorii 30 de ani – poate fi citit integral aici.
