Nimicul din spatele tăcerii – moștenirea Președintelui Iohannis

365

În cele ce urmează o să facem o analiză a evoluției carierei domnului Iohannis, de la primar al orașului Sibiu la Președinția României. 

Încercăm să trecem în revistă punctele cardinale ale carierei sale. Nu vom analiza cariera sa de profesor, ci doar pe aceea de politician. Astfel, domnul Iohannis a avut o imagine foarte bună în calitate de primar al orașului Sibiu. A atras investitori, a pus la punct orașul, s-a remarcat printr-un comportament „altfel” în lumea politicienilor, fiind extrem de punctual, de exemplu, adoptând o imagine de om care este pentru „lucrul bine făcut”, „nemțește”. 

S-a spus la vremea aceea, adică în perioada 2008-2010, că este cel mai bun primar din România. Sibiul a devenit și Capitală Culturală Europeană. Poate că, dacă s-ar fi limitat la a coordona activitatea politică de la nivelul unui oraș, adică ar fi guvernat o comunitate mică, lucrurile nu ar fi stat chiar atât de rău pentru el și pentru țară. Unii oameni chiar se pricep la a face lucruri într-un sector anume, iar în altele pot deveni chiar nocivi. Dar și această imagine este știrbită de ceva. 

Domnul Iohannis s-a simțit extrem de amenințat de un alt primar, care l-a cam depășit în realizări. Este vorba despre primarul orașului Oradea, adică acel om pe care l-a blocat continuu să ajungă la București. Ceea ce a reușit acest primar, Ilie Bolojan, se pare că l-a făcut pe domnul Iohannis să vadă în dânsul o amenințare.

Prima apariție a domnului Iohannis în care a devenit extrem de cunoscut la nivel național, a fost într-o emisiune televizată, unde era invitatul „cheie” în vederea salvării României de „răul” numit la vremea aceea Băsescu. 

Ceea ce unii dintre dumneavoastră probabil nu vă amintiți, în acea emisiune, Iohannis a fost extrem de… tăcut. Agresiv de tăcut! Cei care se pricep la teoriile comunicării chiar au spus că acest aer de vedetă scoasă din joben nu este deloc ceea ce trebuie. Cei mulți, care s-au lăsat păcăliți de tăcerea sa doctă, au spus că acest lucru arată spre un om profund, înțelept, care vorbește puțin și face mult. O altă tabără a spus că tăcerea lui nu ascundea niciun fel de profunzime, și nici înțelepciune sau altceva. Pur și simplu omul tăcea rece și indiferent. Aceste calități îl vor însoți până în ziua de astăzi. De aici, probabil, provin și „poreclele” dânsului căpătate în spațiul public, pe care nu ar fi elegant să le reamintim aici. 

Așadar, după ce domnul Iohannis și-a însușit rolul de salvator, fiind un fel de far atât pentru PNL, cât și pentru PSD, în unirea lor contra naturii, doar pentru a combate „răul” numit Băsescu, el a dispărut pentru o perioadă, fiind destul de ambiguu în acel timp, când a avut loc tentativa de destituire a domnului Băsescu, apoi referendumul etc. 

Domnul Iohannis ajunge președintele României. Întreaga țară a văzut în el într-adevăr acea salvare. Se spunea chiar că un neamț la cârma țării va schimba radical lucrurile. Din păcate, așa cum spunea de curând și domnul Gabriel Liiceanu într-un interviu, domnul Iohannis nu a reușit să facă mai nimic în afară de a obține un măreț loc 2 întru răul major făcut acestei țări. 

Iliescu nu poate fi detronat, desigur, căci trebuie să ni-l amintim ca fiind un comunist care, în primele zile ale aparițiilor sale televizate spunea: „ceea ce am avut, tovarăși, nu a fost comunism, am să vă arăt eu ce înseamnă comunismul!” Așadar, din start am fost furați, iar liniile directoare ale generațiilor sacrificate au fost deja trasate de acest om care a pus o imensă frână acestei țări.

Domnul Iohannis ocupă lejer locul doi în ierarhia răului făcut acestei țări. Dacă Iliescu a dat direcțiile, Iohannis le-a stabilizat. A blocat totul! A pietrificat și ștampilat condamnarea acestei țări. Cum? Mai jos sunt câteva argumente privind moștenirea actualului președinte. 

 

Erodarea democrației

Ideea de doctrină sau ideologie politică s-a șters definitiv! Atunci când un partid de dreapta se unește cu un partid de stânga (PNL cu PSD = USL sau ceea ce am avea astăzi, un fel de PSDNL) nu poți decât să te întrebi dacă suntem în război atomic sau nu?! 

Asta pentru că dacă „experimentul” făcut în momentul în care s-a încercat destituirea lui Băsescu nu a fost destul de mult sancționat la vremea aceea, acum se pare că ar fi ceva absolut natural. Chiar dacă politicienii germani dădeau telefoane în România să întrebe „la firul ierbii” dacă este adevărat ceea ce au auzit, apoi râdeau și se mirau ca de o mare minune, această monstruoasă alianță a continuat astăzi și s-a și definitivat, nemaifiind privită chiar atât de rău. 

Cum o fi posibil ca o ideologie de stânga să se unească cu una de dreapta… nimeni nu știe acest lucru. Există doar o singură explicație, așa cum o spun cei mai mulți teoreticieni ai politicii care predau în universitățile din țară: ideologia este complet înlăturată doar atunci când se formează un grup infracțional organizat. Ceea ce îi unește pe acești oameni nu mai este o idee sau o valoare, așa cum se întâmplă de fapt în cazul unei ideologii care caută să potrivească cât mai bine ideea de faptă, de acțiunea politică, conform unui program, ci doar interese meschine, individuale, care contravin absolut oricărei teorii sau științe politice. 

Acest lucru a dus imediat la erodarea democrației. Democrația s-a stins aproape în mandatul domnului Iohannis. De fapt, astăzi ea mai atârnă de un fir de ață. Ceea ce a promis în perioada electorală – atât prima oară, cât și în al doilea mandat, a fost complet ignorat. Un imens râs în nas adresat națiunii. Acțiunile domnului Iohannis au devenit extrem de opace. Transparența a murit definitiv. Acum, dacă am cere să vedem cum se cheltuie banii pentru ca domnia sa să călătorească în tot felul de țări pe care dorește să le viziteze ca un turist de lux, această cerere este ignorată puternic. Un imens zid de tăcere și indiferență pecetluiește dosarul călătoriilor domnului Iohannis. Tot așa cum același zid pecetluiește întreaga sa „activitate”. 

Abandonul cetățenilor

Întreg aparatul instituțional statal este decredibilizat. Ceea ce putem spune astăzi ca fiind chiar un principiu al „românismului”, este acela al ignorării sau neluării în seamă deloc a justiției. Justiția este un fel de armă cu ascuțișul bont. Iar de aici decurg toate celelalte relativisme instituționale.

Cetățenii au un puternic sentiment de abandon. Instituțiile sunt văzute ca un obstacol absolut în calea acțiunilor individuale, căci, prin ineficiența lor și prin faptul că însăși instituția Președintelui, se plasează într-o zonă atât de îndepărtată de realitatea cotidiană, încât se poate spune că avem de-a face cu o adevărată ruptură. 

Fără să exagerăm, ne apropiem de o mentalitate a Evului Mediu, în care nobilul habar nu avea ce se petrece în zona sărăciei cumplite în care întreaga țară se scălda. Președintele chiar are acest aer de Ludovic al XIV-lea, indiferent și distant, care plutește deasupra muritorilor de rând. Nici măcar nu pare să aibă o minimă jenă pentru faptul că sfidează prin fiecare acțiune o întreagă națiune. Omul de rând nu vede în Președinte decât un cyborg rece și distant, nemilos și absolut a-moral. Distanța ce ne separă de el este una ontologică!

Deriva moral-politică

Domnul Iohannis a avut un singur moment în mandatele sale la cârma țării în care se arăta indignat: erau momentele în care ne rostea tărăgănat, la televizor, acel Pe-Se-De care a devenit un fel de marcă înregistrată după felul cum o rostea. Pe lângă faptul că domnul Iohannis s-a comportat și se comportă precum un școlar care repetă la clasă un discurs care îl face să fie artificial, în spatele acestor încercări de superioritate date de acea vorbă înceată și lungă nu spune nimic altceva decât platitudini care se schimbă de la o zi la alta. 

S-a trecut, așadar, de la acel Pe-Se-De care era văzut ca fiind răul absolut, la un aliat al său. Domnul Iohannis a reușit performanța de a numi cei mai mulți prim-miniștri din PSD; depășindu-l în acest sens pe Iliescu! Ați văzut cumva la dânsul să fie deranjat de acest lucru? Ajungi să te întrebi dacă președintele țării suferă de o incompetență morală morbidă. 

Practic, în cinismul său a depășit pe absolut toți politicienii țării. Din acest punct de vedere, s-ar părea că este cu mult mai nociv decât Iliescu, care chiar credea în „salvarea țării” sau nefiind un egoist patologic, ca în cazul de față. Astfel, Iohannis tinde spre a obține locul I ca cel mai rău președinte pe care l-a avut această țară de la Ceaușescu încoace.  

Pactul cu PSD

Domnul Iohannis a parafat soarta României pentru următoarele decenii. A așternut covorul roșu tuturor formațiunilor politice ciudate. S-a împăcat atât de mult cu PSD-ul, uitând complet „certurile” din trecut, încât acum nu are niciun fel de remușcare dacă în urma sa va veni sau nu cineva din acest partid sau din altul. „Neutralitatea” sa este de fapt o imensă indiferență, defectuos camuflată. 

Chiar este absolut indiferent? Chiar este atât de absorbit de următoarea sa țintă, să ajungă „ceva” la NATO, încât să sacrifice întreaga țară? Desigur! Nu cred că mai este nimeni în această țară care să aibă cea mai mică îndoială în acest sens. Acțiunea politică pe care domnul Iohannis a practicat-o în toți acești ani nu a fost decât aceea identică unui dictator, adică numai propriul interes a primat. Nici măcar nu s-a străduit să simuleze că nu ar fi așa. 

Economia e pe butuci. Eșecul „României educate”

Din punct de vedere economic, țara nu a stagnat. A regresat enorm! Avem cea mai mare datorie publică din istorie. Inflația, investițiile…. Nu are rost să le luăm pe rând, căci sunt de o evidență care ne doboară. Să nu uităm că în mandatul acestui președinte avem două doamne care nu au o relație directă cu medicina sau construcțiile, și totuși acestea au fost capabile să construiască un spital pentru copiii cu cancer – lucru pe care un întreg aparat de stat nu a fost în stare să îl ducă la îndeplinire. 

Domnul Iohannis a avut un „proiect de suflet”, căci vă aduceți aminte că a lansat programul pentru o „Românie educată”. Asta ca un fel de amintire a trecutului său de profesor, probabil. Rezultatul? România este îngenuncheată complet din punct de vedere educațional. Ghinioanele par să nu se mai termine…. 

Care este concluzia acestor mandate ale domnului Iohannis? 

Chiar domnia sa o spune: „România a eșuat!” Nu-i nimic, pare să spună în continuare domnul Iohannis, înainte de îngroparea țării definitivă, mai fac câteva ultime călătorii în țări exotice care nu au niciun fel de logică strategică în vreun scenariu sau proiect de țară, apoi trebuie să îmi asigur postul mai sus, la NATO.

România l-a dezamăgit pe acest președinte. În urma lui nu rămâne decât un imens vid. Și suferință!