Până deunăzi, credeam că e doar unul, dar sunt cel puțin trei.
Primul a fost președintele Iohannis. Am mai scris despre el și despre candidatura sa la șefia NATO. Intrat în cursă târziu, când o majoritate zdrobitoare a țărilor se exprimaseră deja în favoarea lui Mark Rutte, șeful statului nostru n-a abandonat.
Al doilea, strict cronologic vorbind, a fost Cătălin Cîrstoiu. Inventat ca un candidat al alianței PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul și-a arătat limitele, mai cu seamă după ce mărturii concurente au arătat că a încălcat legea privitoare la exercitarea meseriei de medic.
Al treilea e Mihai Neamțu, ajuns de curând pe lista AUR pentru europene. Teolog de formație, el a fondat acum mai bine de un deceniu un partid, a candidat fără succes, a abandonat politica pentru a face un soi de antreprenoriat cultural, iar acum e iarăși în lupta pentru putere.
Niciunul dintre ei nu are nici cea mai mică șansă de a fi ales. Iohannis ar trebui să-i determine pe președinții SUA și Franței, pe cancelarul german și pe premierul britanic să-l abandoneze pe candidatul olandez, pe care ei îl prețuiesc de multă vreme. Cîrstoiu e un dezastru electoral: de când a intrat în cursă, nu numai că a pierdut procente, dar e o ghiulea de piciorul alianței care l-a propus. Neamțu e pe locul 10 al listei AUR, așa că ar primi un mandat doar dacă formațiunea extremistă ar aduna o treime din voturile celor ce vor veni la urne. E imposibil!
Prezența celor trei în competiții și, mai ales, insistența lor de a nu părăsi arena sunt, însă, demne de laudă. Nu sunt ironic decât pe jumătate. De fapt, avem nevoie în democrație de asemenea candidați ridicoli pentru a învăța câteva lucruri importante.
Candidatura președintelui Iohannis la NATO ajută publicul român să descopere cum e desemnat secretarul general al organizației. Dacă orgoliul președintelui nu era așa mare, o bună parte din români ar fi rămas ignoranți cu privire la un mecanism instituțional.
Devenind candidat, Cîrstoiu a deschis – desigur, fără să vrea asta! – o dezbatere publică despre o problemă foarte delicată a sistemului medical de la noi, și anume capturarea pacienților de către medici, care folosesc resursele publice pentru a-i orienta către propriile clinici private.
În fine, Neamțu ne arată cum anume faci figurație pe o listă care căuta credibilitate conservatoare, dar oferă impostură. Căci dacă teologul format în UK era cu adevărat prețuit de AUR era pus să conducă lista. Extremiștii l-au așezat în colțul vitrinei, ca marfă de umplutură.
Regulile după care funcționează o instituție, abordarea publică a unei probleme sensibile și farsele jucate de partide sunt elemente prețioase pentru înțelegerea lumii politice. Le poți afla din cărți sau „pe viu”, cu ajutorul unor actori politici reali.
Să le mulțumim, de aceea, candidaților ridicoli, pentru că ne ajută să deslușim ițele unei politici dominate de oameni mediocri, de ambițioși lipsiți de talent și de marionete ale unor păpușari neghiobi.
