Eroarea Sărbătorile de stat în Rusia sunt rareori apolitice, iar, luna trecută, cea de-a 270-a aniversare a Universității de Stat din Moscova (MSU), a doua ca mărime dintre instituțiile de …
-
-
Să fii conservator și filo-american acum, când steagul e ținut de Donald Trump, devine o treabă chiar mai grea decât în anii ’90. E o discuție complicată pe care Sever …
-
Uncategorized
Singura cale prin care fiul tău să NU meargă la război este ca Ucraina să reziste
de Redacțiade Redacția#RegimeChangeînUE? Ați observat cum Trump și administrația lui e preocupată să schimbe regimurile politice din Europa dar nu-l deranjează în niciun fel că Putin a devenit țar într-o țară care …
-
În vremurile complicate pe care le trăim miza alegerilor prezidențiale crește exponențial de la o zi la alta. Poate că, având în vedere cum s-a complicat situația internațională, este mai …
-
Suntem în iarna anului 1940. Polonia și Franța au fost cucerite de Germania. Marea Britanie abia a reușit să-și salveze soldații înconjurați în Dunkirk și a rezistat încercărilor Germaniei de …
-
Deși putem răsufla ușurați că AfD, partidul autoritarist anti-european nu a obținut rezultatul spectaculos la care spera la alegerile parlamentare de ieri din Germania, făcându-și de râs susținătorii neo-fasciști de …
-
Marcel Ciolacu a fost vineri la Bruxelles pentru o întâlnire cu șefa Comisiei Europene; tema principală a discuției – PNRR. Din declarațiile de vineri seara de după întâlnirea cu von …
-
În istoria noastră, au existat doi președinți interimari, în afară de dl Bolojan. Primul a fost dl Nicolae Văcăroiu, după prima suspendare a dlui Traian Băsescu. Și-a exercitat interimatul decent, …
-
Academia Română alături de alți distinși profesori de istorie de la universitățile din România a transmis deunăzi o petiție prin care atrage atenția asupra reorganizării numărului de ore de istorie …
-
ExternUncategorized
Ce se mai întâmplă în lunga criză politică din Bulgaria: Noul guvern este o punte către toți
Boiko Borisov este din nou în centrul sistemului politic bulgar și toate drumurile trec prin el. Sprijinul larg pentru guvern este o șansă pentru legislație și reforme, dar aproape în …