Academia Română alături de alți distinși profesori de istorie de la universitățile din România a transmis deunăzi o petiție prin care atrage atenția asupra reorganizării numărului de ore de istorie în noile planuri-cadru pentru liceu.
”Schimbările propuse pentru această disciplină vin într-un context intern și internațional în care extremismele, discursul de tip totalitar și derapajele ideologice și politice ar trebui să impună nu reducerea numărului orelor de Istorie, ci, dimpotrivă, creșterea lor, cu o adaptare adecvată a programelor și conținuturilor, pentru a consolida formarea civică a tinerilor”, arată semnatarii petiției, inclusiv dl. Ioan Aurel Pop.
Numai că…
Dl. Pop, președinte al Academiei Române și profesor, este un om educat, manipulează cu măiestrie cuvintele ca orice istoric care se respectă și care știe că trăiește din interpretări și presupuneri. Nu s-ar fi aventurat niciodată în declarații vădit extremiste, în tușe groase de naționalism radical, în xenofobie fățișă sau în incitare la ură, însă… De ani de zile practică elevat, cu tact, un româno-centrism împănat cu ușoare derapaje împotriva minorităților, cu idei despre un presupus excepționalism al românului. A creat terenul fertil în care s-au prins repede și roditor toate mesajele și discursurile ce hrănesc extremismul, naționalismul exacerbat în care se scaldă acum georgeștii, șoșocii, auriștii.
Firește, poziția Academiei Române în frunte cu dl. Ioan Aurel Pop este legitimă și cuprinde o parte din vocile părților implicate în discuțiile despre noile planuri-cadru de liceu. Aceste voci au un loc legitim la masa negocierii catedrelor. Însă m-aș uita de două ori mai atentă la acest demers pentru că el vine pe un întreg istoric de discurs în care Academia Română prin vocea dlui Pop vorbea despre cum Istoria în școală nu se numește Istoria Românilor și-atât.
Un alt derapaj extrem de periculos al dl Pop este acela legat de afirmațiile conform cărora țările cu vădite accente iliberale din fostul bloc comunist, în care au fost și sunt propagate de la nivel de lideri politici un naționalism agresiv și un întreg pachet de idei nedemocratice prin programa școlară, ar trebui să devină un model pentru România. Riscul ca și în România școala să devină un vehicul pentru extremism nu este deloc de neglijat și chiar am convingerea că aplicarea în practică a acestui demers a început deja având la cârmă instituții cu mare credibilitate în rândul populației cum sunt Academia Română sau BOR.
Lucrul migălos la mințile tinerilor prin mesaje subtil anti-europene care induc ideea că Europa este un construct nefuncțional, de nedorit și de netrăit a început de câțiva ani buni și tot prin cuvintele dlui Pop. Și acestea trec dincolo de granițele unui euroscepticism de bun simț.
Depinde de noi să nu lăsăm școala să devină laborator de extremism. Mai avem câteva zile de dezbateri pe planurile cadru pentru liceu și câteva luni de fereastră de oportunitate pentru a face mici dar definitorii modificări în structura de rezistență a sistemului de învățământ astfel încât în România să nu se extindă și mai mult sila de democrație.
