fbpx

Cum a decurs campania electorală de 1 mai și de Paște

Newsletter

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru si te ținem la curent cu tot ce mai apare.

*Odată înscris, primești din partea noastră cartea „Cine a făcut România. Răscrucile noastre”.

Oficial, campania pentru alegerile europene și locale începe pe 10 mai. În mod real, ea a debutat de mai multe săptămâni, ca pre-campanie, cum i se zice perioadei în care se strâng semnături, iar partidele au voie să pună corturi și să facă propagandă în stradă. Anul acesta, cele două perioade au fost separate de vacanța de 1 mai și de Paște. Politicienii nu puteau rata ocazia de a folosi cele două sărbători, una laică și alta religioasă, ca să transmită „mesaje”. Conținutul lor, ca și reacțiile cetățenilor, ne ajută să înțelegem câte ceva din peisajul politic general.

De 1 mai, n-au fost multe intervenții. De pildă, șeful statului n-a zis nimic. Cârcotașii vor spune că, nefiind prea activ, nici n-avea ce zice. De altfel, ultima dată când a rostit ceva despre sărbătoarea muncii a fost în 2021, când, cu masca de protecție anti-covid pe gură, a vorbit despre hărnicie și egalitate de gen. 

În 2024, n-a scos o vorbuliță de 1 mai nici Nicolae Ciucă, șeful PNL, care a preferat să scrie ceva pe Facebook abia a doua zi, când era sărbătorit tineretul: o ocazie pentru a cuvânta adânc că asta „este o zi în care ne gândim la viitor”. A profitat, în schimb, electoral de ziua muncii M. Ciolacu, care a însoțit-o la un depou de tramvaie pe candidata PSD la primăria Capitalei. Acolo a promis că vatmanii și dispecerii vor avea venituri mai mari, fiindcă asta e, a explicat el, social-democrația. A avut, totuși, un gând și pentru toți muncitorii români, pe care i-a angajat într-o competiție regională a hărniciei bine răsplătite: „după ce am depășit Ungaria, sunt convins că putem ajunge și Polonia”. Țări în care social-democrația e cvasi-inexistentă…

Dacă de 1 mai nu s-a vorbit prea mult, de Paște a fost mare înghesuială la urări. Cuvântul-cheie a fost valori. Dar, ce să vezi?, fiecare politician a menționat altele, deși sărbătoarea era aceeași, iar religiozitatea a părut să fie în toate cazurile indiscutabilă. 

Iohannis a pomenit drept „valori cardinale” două: iubirea aproapelui și îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere. Ciolacu a reținut depășirea suferințelor și speranța vieții veșnice, în vreme ce Ciucă a vorbit despre smerenie și iertare. 

Mai poetă decât media politicienilor, Firea le-a transmis alegătorilor că „bucuria vine din lucruri mărunte”. Piedone, adversarul ei în lupta pentru locul al doilea, a stâlcit câteva versuri dintr-un poem al lui Vlahuță despre Paște. Mă opresc aici cu exemplele, deoarece ați văzut, ca și mine, cât de formale sunt și celelalte.

Reacțiile publicului la aceste mesaje, așa cum le putem urmări pe Facebook, nu trimit la valori, poate și pentru că înțelesul termenului e foarte vag. 

Președintelui cititorii îi urează să mănânce „cu atenție și îngrijorare drobul”, sau îi doresc, în numele românilor emigrați, „Paște cu multe lacrimi”, atunci când nu-l întreabă, în bătaie de joc, dacă a scris mesajul din Tenerife ori dacă e în compania lui „Felix la Grivco”. 

Educația cazonă îl obligă pe Ciucă să filtreze mesajele, așa că singurele reacții pe care le poți vedea sunt fie „Cristos a înviat”, fie „Adevărat a-nviat”. Ciolacu are parte, printre încurajări de partid, de reproșuri dintre cele mai diverse: un cititor îi spune că se abține să-i ureze „ceva de prin părțile Moldovei”, un altul îi recomandă să vorbească despre lucrurile care-i unesc pe politicieni, nu pe ceilalți români, și anume „banii și ciolanul”, iar alții, cei mai numeroși, profită pentru a face campanie programului de fertilizare in vitro. 

La Firea, filtrarea mesajelor e acompaniată de câte un răspuns semnat de autoare pentru fiecare reacție prietenoasă. În fine, filmul în care Piedone face urări, cu un lighean de ouă vopsite în brațe și având în spate un lup dacic sculptat în lemn și suspendat într-o tufă de trandafiri, a stârnit reacții scrise într-o română aproximativă. 

Pe scurt, sărbătoarea laică a trezit mai puțin interes decât cea sfântă, iar reacțiile publicului sunt fie proteste, când sunt libere, fie șabloane, dacă sunt cenzurate. Avem, altfel zis, un set de valori tocmai bune de citat la sărbători. Și ridiculizate cu aceleași ocazii. 

Nu fi pufi

Dă un share

SCRIE ȘI TU


Poți contribui și tu la Comunitatea Liberală 1848 completând formularul de mai jos.

 

    This will close in 0 seconds

    Hai în Comunitatea Liberală 1848!

    Fii parte din Comunitate! Ajută-ne să ajungem la mai mulți români. Toate donațiile tale vor fi folosite pentru a produce conținut liberal și pentru publicitate. Te simți liberal, crezi în libertate, în democrație, în capitalism, în inițiativă? Locul tău este aici.

    -
    00:00
    00:00
    Update Required Flash plugin
    -
    00:00
    00:00