fbpx

Un câine lup a fost mai uman decât milițienii de la secția 14. Dar doar milițienii au certificat de revoluționar

Newsletter

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru si te ținem la curent cu tot ce mai apare.

*Odată înscris, primești din partea noastră cartea „Cine a făcut România. Răscrucile noastre”.

Vă rog faceți timp să vedeți acest episod din Mogul TV. Sau măcar începutul cu mărturia Nicoletei Giurcanu. Avea 14 ani la revoluție, a fost bătută de milițieni la secția 14, împreună cu tatăl și fratele ei. Descrie la un moment dat cum erau puși la zid, bătuți de milițieni și erau obligați să se țină de mâini fără să aibă voie să se sprijine de zid. Tatăl ei își ținea cu o mână fata și cu alta băiatul, îi sprijinea pe rând. Imaginați-vă scena asta. 

Mai imaginați-vă și o altă scenă descrisă acolo: milițienii aduc un câine lup pe care-l bat cu pulanele ca să-l asmută pe revoluționari. Cumva împotriva naturii, câinele refuză să îi agreseze. Femeia asta își aduce aminte și acum ochii câinelui care refuză. Câinele e mai uman decât milițienii. 

Nicoleta Giurcanu a fost chemată de Andrei Ursu să depună mărturie la procesul celor doi securiști care i-au omorât tatăl. Să depună mărturie că regimul comunist a fost criminal. A fost luată în batjocură, că sigur nu își mai aduce bine aminte, era un copil. Justiția din România a decis și a argumentat că regimul comunist nu a fost criminal. Acum, în zilele noastre. CSM – acel organ ales de magistrați, făcut puternic la cererea UE, CSM deci a decis că noi ăștia care ne revoltăm și îi criticăm pe speța Ursu suntem niște nasoi care încălcăm independența justiției. 

Vom continua să o facem. Securiștii au fost criminali, comunismul a fost criminal și justiția care îi apără este o rușine. Nicoleta Giurcanu merită dreptate. 

Publicăm astăzi lista cu 300 de oameni care au primit certificat de revoluționar și indemnizații de recunoștință. Îi vedeți aici, cu nume, prenume și trimiterea la Monitorul Oficial prin care care statul român îi recunoaște oficial ca făcând acte de poliție politică

Și tot acest stat le plătește indemnizații de recunoștință. Da, chiar așa se numesc plățile pentru revoluționari. 

Băi, cât de căcat e realitatea asta? 

În acest documentar Mogul TV avem și mărturia lui Mihai Dodu. Dodu este urmașul unui om împușcat în cap la Revoluție, cu un glonț pe care doar trupele de Securitate îl aveau în dotare. Dodu se întreabă dacă cel care a apăsat pe trăgaci are și certificat de revoluționar. În mod cert, dacă mai trăiește, are pensie specială, pentru că niciun securist nu și-a pierdut pensia specială. Am depus proiect de lege pentru asta, dar coaliția stabilității PNL – PSD nu are bandă pentru așa ceva. 

Urmașii liberalilor care au murit în pușcăriile comuniste nu mai au bandă pentru anti-comunism. Dodu a fost până anul trecut  Secretar de stat la Departamentul pentru  Revoluționari de la Guvern, numit de PNL. PNL are în istoria sa o luptă anticomunistă de care acum conducerea securistică Bode – Ciucă – Iohannis se dezice.  Dodu i-a retras certificatul de revoluționar cu merite deosebite lui Marcel Ciolacu. 

Revoluționarii cu merite deosebite au indemnizații de 3.000 lei și multe alte privilegii, între care și ieșirea la pensie cu 5 ani mai devreme decât restul lumii. Pentru această faptă, Marcel Ciolacu l-a demis din funcție. 

Dodu spune că în estimarea sa sunt peste 1.000 de oameni în situația de a fi securiști, milițieni sau colaboratori și în același timp revoluționari cu patalama și privilegii. Diferența între cei 300 publicați azi de noi și estimarea de 1.000 este următoarea. Cei 300 publicați astăzi, apar în rapoartele CNSAS ca pierzând definitiv procesele în justiție, ceilalți de peste 700 se află într-un proces greoi de lămurire judiciară, pentru că toți, absolut toți, dau în judecată CNSAS-ul, securiștii și milițienii fiind procesomani. Sau pentru că pur și simplu nu le e rușine.

Acum, poate vi se pare absurdă situația că un stat, în speță cel român, declară în mod definitiv niște oameni ca fiind unelte ale unui regim criminal și același stat, tot ăsta român, le dă și certificat de revoluționar și bani ca recunoștință. Normal că e absurd. Cum este posibilă asta? Este simplu. Nimeni nu unește cele două fire birocratice. Asta ar trebui să facă o comisie specială de la guvern, de la acest Departament pentru Revoluționari, comisie pe care Dodu a întrunit-o pentru prima oară și care nu s-a mai întrunit de când el a fost demis. Nu este o problemă de legislație cât este o problemă de nesimțire birocratică și neaplicarea legii. 

Bine, dar de ce? Pentru că de fapt, este acolo o cupolă invizibilă. O teamă. O paralizie. Acest stat nu s-a dezis niciodată de securism. Dimpotrivă, decade accelerat în securism. Vezi aici argumente pentru putinismul regimului Iohannis – Ciolacu.

Securismul ca ideologie de stat nu a fost niciodată abolit în România. Am avut mici victorii împotriva lui, dar el e la putere. Cum s-ar putea deci ca statul să se îndrepte contra lor? Chiar dacă scrie într-o lege că nu poți să ai și patalama de securist care a făcut fapte de poliție politică și revoluționar, securismul bate legea. Se apucă unul ca Dodu să o aplice și zboară. 

E parte din misiunea noastră la Comunitatea Liberală să zbierăm despre asta. Depășirea securismului este una dintre răscrucrile din subtitlul cărții ”Cine a făcut România”. Nu e vorba despre bani. Deși 300 de milioane de fucking lei dați ăstora 300 din 2015 până acum ar fi ținut zeci de mii de copiii săraci la școală. Pe ăia îi ținem cu banii UE din PNRR și cu limită de expirare în 2026. Securiștilor le dăm prime de recunoștință din banii noștri, forever

Nicoleta Giurcanu știe și că ”mama Gabor”, care era șefa Penitenciarului pentru Minori, unde era dată cap în cap cu fratele ei în 22 decembrie 1989, pe numele real colonel Maria Nițulescu, a făcut o carieră frumoasă după Revoluție și că acum are pensie specială. ”Mama Gabor” punea copii arestați la manifestațiile anti-Ceaușescu să se roage la portretul lui Ceaușescu, să îi ceară iertare.

Dacă v-a rămas în cap scena cu câinele de la început, hai să vă mai zic ceva. Nicoleta Jurcanu știe că unul dintre cei care o băteau la secția 14 de poliție are certificat de revoluționar. Unul dintre milițienii care au bătut-o la secția 14 a ajuns apoi general după Revoluție și acum are certificat de revoluționar. 

De unde știe Nicoleta Giurcanu acest lucru? Știe din presă. Pentru că omul, pe numele său Viorel Croitoru, este întâmplător soțul unei vedete de muzică populară și el spune prin presă că este revoluționar pentru că a refuzat să împuște oameni la Revoluție, drept urmare, un securist l-a amenințat că îl împușcă pe el. Detalii aici. Croitoru are o poveste sexy așa, el milițian era de partea poporului. 

Nicoleta Giurcanu nu a prea ieșit în spațiu public, în schimb milițianul care a bătut-o are o voce publică, pe lângă pensie specială și indemnizație de revoluționar. 

Femeia asta povestește cum milițienii îi băteau cu pulanele la secția 14 și asmuteau câinii pe ei. Trei membri ai aceleiași familii, cu tatăl în mijloc, care își ținea cei doi copii de mâini. Milițienii îi băteau și zbierau: “Ați vrut libertate? Poftim libertate!” 

În același timp, unul dintre milițienii de la acea secție ne spune că el i-a protejat pe ăștia de securiști. El este în mod oficial un erou al statului român. 

Tu care ai ajuns până aici cu cititul, te rog mult mergi și acordă-i Nicoletei Giurcanu 15 minute din viața ta. Apoi gândește-te pe cine crezi. Și apoi gândește-te că tu îi plătești milițianului pensie specială plus indemnizație de recunoștință. 

Dacă ești enervat, dacă ești indignat, e bine. Câtă vreme mai suntem din ăștia care ne indignăm, atunci povestea continuă. Uneori învingem, de multe ori înving ei. Important este ca povestea să continue și jocul să nu se închidă. Respect enorm celor trei oameni de pe Mogul TV : Nicoleta Giurcanu, Germina Nagâț, Mihai Dodu. 

Nu fi pufi

Dă un share

SCRIE ȘI TU


Poți contribui și tu la Comunitatea Liberală 1848 completând formularul de mai jos.

 

    This will close in 0 seconds

    Hai în Comunitatea Liberală 1848!

    Fii parte din Comunitate! Ajută-ne să ajungem la mai mulți români. Toate donațiile tale vor fi folosite pentru a produce conținut liberal și pentru publicitate. Te simți liberal, crezi în libertate, în democrație, în capitalism, în inițiativă? Locul tău este aici.

    -
    00:00
    00:00
    Update Required Flash plugin
    -
    00:00
    00:00