Deși s-au definit drept cruciați anti-extremiști dispuși să-și unească forțele și să candideze pe liste comune la europarlamentare și pe unde se va putea la locale, constatăm că, după lansarea campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie, liderii PSD și PNL se luptă, de fapt, unul cu celălalt iar de extremiști nu spun un cuvânt. S-ar părea că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă evoluează pe altă planetă decât George Simion și Diana Șoșoacă, deși aceștia din urmă și-au intensificat discursul agresiv xenofob și anti-european. A trecut deci pericolul extremismului în România sau discursul domnilor Ciucă și Ciolacu a fost bazat pe o minciună? Întrebarea este, desigur, retorică.
Ne-am lămurit de ceva vreme că listele comune PSD-PNL nu au avut nici o legătură cu pericolul AUR și SOS, ci, mai degrabă, cu scorurile reale foarte scăzute cu care sunt cotate cele două partide în sondaje: nici unindu-și forțele ele nu reușesc să depășească scorul de puțin peste 30% pe care altădată îl obținea PSD singur. Totodată, nici AUR, nici SOS nu sunt atacați direct în campanie, pnl-iștii și psd-iștii rezervându-și tot veninul pentru ADU, care este unicul și adevăratul lor adversar.
Totodată, AUR și SOS nu cresc în sondaje, ci au început să scadă, probabil pentru că, după cum s-a observat deja, alegerile locale au monopolizat agenda publică, ceea ce dezavantajează AUR și SOS, care nu au nici experiență, nici aleși locali care să-i susțină, nici programe viabile și nici destui candidați, după cum s-a văzut mai ales în cazul partidului lui George Simion, zguduit de conflicte interne, în timp ce SOS este răvășit de conflicte conjugale. Ca dovadă, candidatul AUR la Primăria Generală a Capitalei nici nu contează în sondaje, electoratul AUR îndreptându-se mai degrabă spre Cristian Popescu Piedone, care însă este, și el, în pierdere de viteză.
De altfel, campania AUR și SOS pune mai mult accentul pe europarlamentare, unde își pot desfășura discursul anti-european, xenofob, suveranist, decât pe locale, unde nu au ce să spună. Rămâne de văzut în ce măsură această strategie – de altfel, unica accesibilă partidelor noastre extremiste – le va aduce voturi.
În ceea ce le privește, PSD și PNL ignoră cu desăvârșire atât problematica europeană, cât și retorica extremistă, se laudă exclusiv cu investițiile și fondurile repartizate administrațiilor locale, și atacă constant și vitriolic ADU.
Putem conchide că PSD și PNL se concentrează exclusiv pe alegerile locale pentru că acolo miza este mai mare în perspectiva următoarelor rânduri de alegeri naționale și speră ca rezultatele bune la nivel local (la care aspiră), să se transfere și asupra votului pentru Parlamentul European. Nu este însă deloc sigur că se va întâmpla așa, mai ales că am văzut deja că multe calcule ale psd-iștilor au eșuat lamentabil, dacă ar fi să ne referim doar la eșecul candidaturii comune pentru Primăria Generală a Capitalei.
De altfel, la București s-a văzut cel mai bine cât de prost funcționează coaliția în alegeri. Speriat de perspectiva unui eșec major, PNL a început să se poziționeze ca adversar al PSD, deschizând în acest scop și frontul alegerilor prezidențiale, pe care PSD nu dorea deloc să-l atace. Așa se face că acum alegerile prezidențiale țin capul de afiș în defavoarea localelor și europarlamentarelor.
Asistăm de ceva vreme, dar tot mai pregnant în ultimele zile, la o competiție virtuală între trei candidați, din care, formal, doar Nicolae Ciucă a fost anunțat ca potențial candidat. Mircea Geoană se pregătește pentru candidatură, dar nu poate să o recunoască pentru că încă deține funcția de Secretar General adjunct al NATO, iar Marcel Ciolacu se arată reticent chiar dacă partidul îl împinge să candideze. ADU a avut înțelepciunea să nu se implice în această competiție, deocamdată retorică și potențial contraproductivă.
Cu greu putem înțelege lansarea lui Nicolae Ciucă în cursa pentru Cotroceni, căci nici un sondaj nu-l plasează pe un loc favorabil, nefiind nici măcar al doilea în preferințele alegătorilor. Probabil însă că a făcut-o și pentru a opri degringolada PNL, încercând să se profileze ca o locomotivă pentru un partid care promovează mai degrabă valori conservatoare – armată, biserică, etc. – decât valorile liberale.
De statul de drept nu vorbesc de altfel nici pnl-iștii, nici psd-iștii. Mircea Geoană, în schimb, începe să devină o problemă mai ales pentru PSD și pentru Marcel Ciolacu, fiind situat pe primul loc în sondaje, cu scoruri între 26 și 33%, adică mult peste ce poate spera liderul PSD. Astfel, adversarul virtual al lui Marcel Ciolacu a devenit Mircea Geoană, nicidecum George Simion sau Diana Șoșoacă.
De altfel, Mircea Geoană le-a încurcat rău calculele lui „Nicu și Marcel”, pentru că, dacă în scenariul inițial Marcel Ciolacu – sau, ipotetic, Nicolae Ciucă – calculau că ar intra în turul doi al prezidențialelor împotriva lui George Simion, pe care l-ar învinge cu ușurință, într-o reeditare a competiției (la fel de false) din 2000 între Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor, astăzi se pune problema dacă Ciolacu sau Ciucă l-ar putea învinge pe Mircea Geoană într-un al doilea tur. Marcel Ciolacu știe probabil că nu ar reuși, dar Nicolae Ciucă probabil speră că ar avea șanse, având în spate un partid bine reprezentat în teritoriu, ceea ce Geoană nu are.
Nu știm totuși cum vor rezolva cei doi parteneri politici, Ciolacu și Ciucă, chestiunea candidaturilor lor la prezidențiale, dar este aproape sigur că, dacă ar candida amândoi, unul împotriva celuilalt, nici unul nu ar reuși și coaliția s-ar acoperi de ridicol, iar în turul doi oricare ar pierde în fața lui Geoană, cel puțin conform datelor actuale. Conștient de aceste complicații, Marcel Ciolacu evită tema prezidențialelor, pe care o susțin doar colegii săi Paul Stănescu și Mihai Tudose, care abia așteaptă să-l parcheze la Cotroceni, sau să-l vadă învins, pentru a-i lua partidul. Și ei au însă de rezolvat problema lui Mircea Geoană, cum și Mircea Geoană are de rezolvat problema infrastructurii politice esențiale pentru o campanie de succes.
Ecuația este complicată: PNL, care are propriul candidat, nu-l poate susține pe Geoană, deși electoratul său rezonează mai bine cu profilul acestuia din urmă; pe de altă parte, dacă PSD l-ar susține pe Geoană, Marcel Ciolacu ar scăpa de povara candidaturii contra garanției că va fi numit premier după alegeri. Doar că nimeni nu-i poate garanta lui Marcel Ciolacu că, odată ales președinte, Geoană nu se va alia cu adversarii săi din partid pentru a numi altă conducere, pe care eventual să o controleze, în măsura în care Geoană a controlat vreodată pe cineva și nu a fost el însuși sub control. Mai există și riscul ca o parte din liderii PSD să-și îndemne adepții să fie pasivi în ziua alegerilor, favorizându-l tacit pe Geoană pentru a-l putea înlătura ulterior pe Ciolacu. S-a întâmplat și în cazul Vioricăi Dăncilă.
Necunoscutele sunt multe și jocurile nu sunt făcute, dar este cert că, deocamdată, Mircea Geoană îi dă multe bătăi de cap lui Marcel Ciolacu prin simpla sa prezență și prin discursul său critic la adresa actualei elite politice. Simpla comparație între Ciolacu și Geoană este în dezavantajul celui dintâi, cum sunt de altfel și criticile la adresa calității intelectuale a liderilor coaliției.
Tema prezidențialelor uzează deci PSD în plină campanie, ceea ce PNL pare să fi calculat, în speranța (poate deșartă) că imaginea unui general NATO, patriot, va prevala asupra imaginii unui politician NATO, puțin prea cosmopolit pentru electoratul conservator vizat de PNL.
În mlaștina acestor calcule, manevre și lovituri sub centură s-a topit, se pare, și tema pericolului extremist, care, pentru PSD și PNL nu a contat niciodată. A fost doar un artificiu retoric, un pretext, o perdea de fum în spatele căreia prospera frăția politică secretă PSD-PNL-AUR, susținută discret de UDMR – adică sistemul ticăloșit cu toate perversitățile sale.
Dincolo de minciuni și manipulări însă pericolul există, deocamdată difuz, iar principalul responsabil pentru persistența sa este tocmai calitatea execrabilă a guvernării PSD-PNL. Și atunci merită să ne întrebăm dacă Mircea Geoană nu este cumva, la fel ca Iohannis la vremea lui, iepurele scos din jobenul sistemului pentru a atrage votul de protest și a neutraliza partidele extremiste create tot de sistem. Doar nu ne imaginăm că Geoană este al nimănui sau că sistemul ticăloșit și-a epuizat resursele de supraviețuire.
