Când a intrat în 2007 în UE, România a fost acceptată sub condiția că va face progrese cu privire la independența justiției. Gândit pentru o perioadă de doi–trei ani, Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) a fost ridicat abia după cincisprezece. Cineva ar putea crede că de-acum statul de drept este o realitate și la noi.Există, însă, alte aspecte ale vieții publice din România care pun sub semnul întrebării domnia legii.
Iată-le pe cele mai importante zece, în formulări succinte.
1. Alternanța la guvernare este o amintire
Între 1996 și 2009, în patru alegeri parlamentare și patruprezidențiale, organizatorii scrutinului au fost trimiși în opoziție. Din 2012 încoace, exceptând alegerea pentru șeful statului din 2014, organizatorii alegerilor legislative și prezidențiale le-au câștigat. Coaliția guvernamentală croită în 2021 a anunțat de la bun început că scopul ei este să guverneze până în 2028, indiferent ce vor spune cetățenii la urne în 2024. Dorind să confirme că regimul urmează cursul unei de-democratizări. Și făcând din alternanța la guvernare o amintire din vremea când România aspira la integrarea în UE, o negocia și o și obținea.
2. Legislativul nu controlează executivul
Agenda camerelor este sufocată de inițiativele depuse de guvern, proiectele de legi sunt rareori dezbătute mai mult de 2-3 oreîn camere, moțiunile simple depuse împotriva miniștrilor sunt ocazii pentru guvern de a stigmatiza opoziția, iar consultarea părților interesate e ca și inexistentă. Guvernul preferă acțiunea fără control parlamentar. Din 2021 până pe 8 noiembrie 2023, guvernele Ciucă și Ciolacu au adoptat nu mai puțin de 430 de ordonanțe de urgență. Una la două zile. Plus alte 100 de ordonanțe ale guvernului.
3. Curtea Constituțională nu cenzurează legislativul
Dacă executivul nu e sub controlul legislativului, nici acesta nu e controlat de CCR. Întâmpinările depuse cu mare dificultate de partidele din opoziție sunt respinse pe bandă rulantă. Motivul este simplu: cinci din cei nouă judecători ai CCR au avut angajamente partizane, trei fiind parlamentari de la PSD, PNL și UDMR, iar alte două membre ajungând în înaltul for direct din poziția de consiliereale președintelui Iohannis, artizanul coaliției politice. Credibilitatea deciziilor luate de CCR este mai joasă decât oricând.
4. Avocatul Poporului este și el politizat
Din 2012 încoace, de când Comisia Europeană a cerut ca Avocatul Poporului să fie numit consensual și din rândul unor specialiști care să nu fi avut afiliere politică, poziția a fost ocupată de Victor Ciorbea (fost premier PNȚCD și membru PNL în momentul numirii) și de Renate Weber (fost deputată europeană pe liste PNL și membră ALDE în momentul numirii). Ei n-au apărat cetățenii, ci guvernele.
5. Presa este controlată de guvern
Subvențiile pentru partide de la bugetul de stat reprezintă circa 250 de milioane de euro pe an. În ultimii trei ani, principalul partid guvernamental a alocat publicității făcute prin televiziuni circa 70% din cele 75 de milioane de euro primite ca subvenție publică pentru activitatea politică. O bună parte din articolele sprijinite de partide nu sunt marcate ca propagandă electorală. Iar partidele din arcul guvernamental au refuzat să dea publicității informații despre sumele plătite și despre redacțiile care le-au primit. Controlul politic al informației limitează drastic dreptul la informare al cetățeanului.
6. Jurnaliștii independenți sunt amenințați
Dacă numeroși ziariști au devenit, de fapt, agenți de influență ai partidelor sau ai oamenilor politici, cei care fac investigații sunt blocați ori, la limită, intimidați. E elocvent cazul ziaristei Emilia Șercan, care e și lector al Universității din București. După ce a scris despre plagiatul comis de fostul prim-ministru Nicolae Ciucă, ea a primit scrisori de amenințare, a fost victima unui furt informatic, fiindu-i sustrase fotografii care au fost, apoi, postate pe site-uri pentru adulți. Plângerile sale privind operațiunea de kompromat, care acuzau poliția de complicitate la fraudă, au fost clasate de procuratură ca nefiind de interes public. La rândul lor, ONG-urile sunt sub presiune politică, guvernul încercând de mai multe ori să limiteze sprijinul companiilor private pentru acțiuni civice sau de binefacere.
7. Un general a fost numit în fruntea guvernului, apoi la șefia Senatului
Impunitatea de care se bucură ofițeri de poliție, rezerviști din armată sau din serviciile de informații a fost încurajată de numirea în fruntea guvernului a unui fost general: e vorba de același Nicolae Ciucă. E cea mai înaltă poziție deținută de un militar de la dictatorul Ion Antonescu încoace. Atmosfera cazonă cultivată în ultimii ani, ca și recrutarea unui număr important de demnitari din rândurile Colegiului Național de Apărare, o instituție controlată de Ministerul Apărării, au slăbit încrederea în guvernarea civilă. După ce a abandonat poziția de prim-ministru, urmând o înțelegere botezată „rotativă guvernamentală”, proprie democrației mimate din perioada interbelică, N. Ciucă a fost numit președinte al Senatului.
8. Mai multe instituții nu sunt funcționale
Procesul de-democratizării e completat de funcționarea defectuoasă a unor instituții. Serviciul Român de Informații nu are, de luni bune, un director, după demisia celui care s-a aflat în funcție.Președintele, care ar trebui să facă o propunere Parlamentului, nu are nici purtător de cuvânt, nici consilieri pentru politică internă oripentru chestiuni europene. Senatul n-a avut un președinte mai bine de un an, iar Camera Deputaților urmează același exemplu: e o parte a „rotativei” deja amintite, care a substituit mecanismelor democrației parlamentare o înțelegere între liderii a două partide, cei pentru care pozițiile din fruntea camerelor sunt ținute „rezervate”.Autoritatea Electorală Permanentă are în frunte un fost membru PSD. Numeroase alte autorități sunt populate cu clienți de partid absolut incompetenți, care transferă deseori responsabilitatea instituțiilor publice unor entități private, din cercul propriu de afaceri de partid.
9. Președintele e absent și refuză să dea seamă public de acțiunile sale și de cheltuieli
Obligat de Constituție să vegheze la buna funcționare a instituțiilor statului, președintele Klaus Iohannis, ales în 2014 și reales în 2019, e primul care încalcă datoria de a acționa cu gândul la interesul public. El e mai degrabă absent decât prezent în spațiul public, face vizite extrem de lungi în străinătate, transformate uneori în călătorii de plăcere, ale căror costuri au fost secretizate chiar de el. Klaus Iohannis refuză să se exprime public, acordând maximum un interviu pe an jurnaliștilor acreditați la Palatul Cotroceni.
10. Impunitate pentru rebeli
De-democratizarea suscitată de PSD și PNL a încurajat forțele extremiste din societate. Un partid extremist care a intrat în Parlament în 2020 și-a chemat suporterii la un asalt asupra Parlamentului, după modelul asaltului asupra Capitoliului al suporterilor lui Donald Trump, ce avusese loc cu câteva luni mai devreme. Rebelii nu sunt anchetați nici acum, la trei ani după încercarea de a răsturna prin forță ordinea constituțională.
Dacă România ar fi arătat în 2004-2007 așa cum arată azi, nu ar fi fost primită în UE. Nemaifiind un stat de drept funcțional, ea slăbește calitatea vieții publice în întreaga Uniune.
___
Acest articol face parte dintr-o serie pe care o regăsiți aici.
