O singură rundă de alegeri nu va rezolva întreaga problemă, dar este un început.

Newsletter

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru si te ținem la curent cu tot ce mai apare.

*Odată înscris, primești din partea noastră cartea „Cine a făcut România. Răscrucile noastre”.

Administrația Trump încearcă să construiască o Europă naționalistă, pro-rusă, nesigură și divizată

În cel puțin trei țări europene, administrația Trump a încercat pe parcursul ultimului an să influențeze componența coalițiilor guvernamentale. În Polonia, intervenția a fost directă: președintele i-a cerut unuia dintre liderii de partid să schimbe tabăra.

În România, presiunea a venit din partea lui Kimberly Guilfoyle, până de curând ambasadoarea SUA în Grecia, care ar fi avut interese comerciale în schimbarea guvernului român (și s-a lăudat cu abilitatea sa de a face acest lucru la o cină festivă în Atena).

În Germania, presiunea ia forma unor aluzii și sugestii cum că Creștin-Democrații (CDU) ar trebui să renunțe la partenerii lor social-democrați și să bată palma cu Alternativa pentru Germania (AfD), un partid de extremă dreaptă, pro-rus.

Am scris despre aceste demersuri în The Atlantic

Cândva, americanii promovau democrația în Europa ca sistem politic și, în virtutea acelei înțelegeri generale, acceptau ca legitimi toți politicienii aleși din zona de centru-stânga și centru-dreapta. Această administrație și elita de afaceri adiacentă urmăresc acum o politică diferită.

În unele cazuri, promovează interesele partidelor pe care le consideră aliniate ideologic cu mișcarea MAGA, inclusiv unele care sunt deschis pro-ruse. Alte figuri politice europene par să fi obținut binecuvântarea Washingtonului (sau încearcă să o obțină) pentru că pot susține interese comerciale favorizate de persoane apropiate administrației. În cel puțin trei cazuri, americanii ar fi încercat să convingă lideri europeni aleși să renunțe la partenerii lor actuali de coaliție în favoarea unora noi, mai pe placul Casei Albe.

Pe de o parte, oficialii americani îi încurajează pe europeni să își consolideze propriile forțe militare. Vorbind la sediul NATO în vara trecută, Elbridge Colby, subsecretar al apărării, a declarat că, pe viitor, aliații americani ar trebui „să își asume responsabilitatea principală pentru apărarea convențională a Europei”.

Germania, Polonia și România sunt toate țări care au luat în serios această solicitare.

Dar, pe de altă parte, aceeași administrație promovează direct ascensiunea unor partide și lideri politici care se opun cheltuielilor pentru apărare, care favorizează Rusia sau care nu promit să apere Europa ori să respecte granițele europene. Alice Weidel, co-lidera AfD, se opune acordării de ajutor militar Ucrainei și pledează, de asemenea, împotriva cooperării în domeniul apărării cu alte state europene. Copreședintele partidului, Tino Chrupalla, a cerut expulzarea trupelor americane din Germania.

George Simion, liderul extremei drepte din România, a pledat în trecut pentru restaurarea granițelor României dinainte de 1940, inclusiv pentru teritorii aflate acum în componența Ucrainei.

Extrema dreaptă poloneză a început recent să repete discursuri antieuropene și antiucrainene de tipul celor devenite populare atât la Washington, cât și la Moscova, subminând sprijinul pentru o apărare europeană unificată.

Practic, administrația promovează reînarmarea Europei și cooperarea europeană în materie de apărare, susținând în același timp politicieni care se opun reînarmării sau cooperării defensive.

În întreaga Europă democratică, opinia publică și politicienii sunt derutați. Cândva, europenii credeau, în general, că America promovează democrația — sistemul politic, nu anumite partide — și că se opune cu fermitate Rusiei și altor regimuri autoritare. Acum, se pare că oficialii administrației Trump au schimbat complet foaia.

Ce anume își dorește, mai exact, administrația? Să reînarmeze Europa, iar apoi să o lase pe mâna naționaliștilor? Am mai văzut acest scenariu în secolul al XX-lea, iar deznodământul a fost dezastruos.

 

Nu ești singur! Hai în Comunitate

 

Ți se pare că lumea a luat-o razna? Crezi că România a făcut progrese pentru că libertatea, capitalismul și inițiativa privată aduc dezvoltare și ne aduc șanse mai bune tuturor? Ești unde trebuie. Aici este Comunitatea Liberală 1848. Noi credem că suveranismul e o boală socială care poate fi limitată prin Adevăr, prin Rațiune și prin Empatie. E o luptă pentru sufletul României – între optimism și întuneric. Ți-a plăcut ceva citit sau auzit aici? Vrei să ne ajuți să promovăm articolele? Donează!

 

Fii alături de noi și de România noastră bună. 

Nu ești singur! Hai în Comunitate

Ți se pare că lumea a luat-o razna? Crezi că România a făcut progrese pentru că libertatea, capitalismul și inițiativa privată aduc dezvoltare și ne aduc șanse mai bune tuturor? Ești unde trebuie.
Aici este Comunitatea Liberală 1848. Noi credem că suveranismul e o boală socială care poate fi limitată prin Adevăr, prin Rațiune și prin Empatie. E o luptă pentru sufletul României – între optimism și întuneric.
Ți-a plăcut ceva citit sau auzit aici? Vrei să ne ajuți să promovăm articolele? Donează!
Fii alături de noi și de România noastră bună.
Nu fi pufi

Dă un share

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00