Note
[1] (c) “Crimele contra umanității: si anume asasinatul […] deportarea și orice alt act inuman comis împotriva oricărei populații civile[…], ca și persecuțiile pentru motive politice[…]”
[2] [7] Dosarul Revoluției, CC, vol.112 ff. 72-78. http://gh-ursu.ong.ro/CCvol112StrictSecretGVVp72.30.12.89.pdf, accesat 24.06.2022, apud Andrei Ursu, Din avatarurile unei cărți despre crimele Securității, Contributors.ro 22/12/2022, https://www.contributors.ro/din-avatarurile-unei-carti-despre-crimele-securitatii, accesat 23.08.2023
[3] Poate nu întâmplător, tot pe 4 ianuarie se definitiva predarea armamentului fostei Securități către armata, cf. ACNSAS, fond Neoperativ, dosar 2328, vol 6, f.8, apud. Andrei Ursu, Roland O.Thomasson, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității Decembrie 1989, Polirom 2019, p. 94 s.a.
[4] Această relație de aservire a justiției comuniste față de Securitate rezultă inclusiv din rapoartele Direcției a VI-a a DSS; a se vedea Trăgători și mistificatori, op. cit., p. 290 și urm.
[5] RFCPADCR, pag. 205.
[6] Conform datelor de la CNSAS, rețeaua informativă numără cel puțin 579.176 dosare de „rețea”, sau „surse” / „informatori”. A fost una dintre cele mai vaste rețele de informatori (raportat la populație) în Europa de est. Dennis Deletant (1994) oferă estimatul lui Silviu Brucan de 700,000 de informatori. Informatorii activau în fiecare “minister, birou, fabrica, institut, hotel, spital și școală” (Dennis Deletant, “Securitatea și statul polițienesc în România, 1964-89”, Intelligence and National Security, 9:1, 22-49 DOI: 10.1080/02684529408432238).
[7] A se vedea în Trăgători și mistificatori, op. cit., capitolul Scurt preambul asupra caracteristicilor poliției politice ceaușiste; și „Discernământul politic și juridic” al Securității. Deghizările represiunii în timpul regimului Ceaușescu”, Noua Revista de Drepturile Omului nr. 1, 2018, https://www.revistadrepturileomului.ro/assets/docs/2018_1/NRDO%202018_1_ursu.pdf – accesat 02.08.2023
[8] Actul final al Conferinței pentru securitate și cooperare în Europa semnat la Helsinki la 1 august 1975.
[9] A se vedea Andrei Ursu, „Discernământul politic și juridic” al Securității…”,op. cit.
[10] A se vedea Ion Vianu, Persecuția psihiatrică a opozanților și disidenților, accesibil la adresa https://revista22.ro/istorie/persecutia-psihiatrica-a-opozantilor-si-disidentilor (accesat 25 aprilie 2022). Vechea metoda stalinistă a fost reinstaurată de Nicolae Ceaușescu, care într-un discurs din 1968 a declarat ca „numai un nebun se putea împotrivi socialismului” (Nicolae Ceaușescu, Cuvântare la mitingul din Piața Universității din București, cu prilejul inaugurării noului an universitar, 1 octombrie 1968, în Nicolae Ceaușescu, România pe drumul desăvârșirii construcției socialiste, București, Editura Politică, 1969, p. 542). Dosarele Securității conțin numeroase cazuri ale unor persoane reținute pentru răspândirea de manifeste și a căror anchetă s-a încheiat cu propunerea supunerii lor unor examene psihiatrice pentru a se constata starea lor mentală, pornind de la „bănuiala” ofițerilor cu privire la aceștia. Sunt prezentate numeroase cazuri de opozanți anchetați de Securitate în care procurorul de caz și apărătorul din oficiu au susținut măsura internării într-un spital până la însănătoșire. Apud Dumitru Lăcătușu, Opozanții și Securitatea în 1989, în Căderea unui dictator, Polirom 2022.
[11] Termeni folosiți în documentele Securității de la CNSAS (dosare informative, dosare-problemă, planuri de munca, rapoarte, revista “Securitatea”, etc).
[12] Informatori plătiți atât de întreprinderea unde lucrau, cât și de Securitate.
[13] http://www.cnsas.ro/rapoarte.html, raportul din 2018.
[14] Arhiva CC vol. 174-177.
[15] Marius Oprea, „Rezistența anticomunistă – cazuri între 1964-1989”, în Romulus Rusan (ed.), O enigmă care împlinește șapte ani. Timișoara, 1989-1996, Fundația Academia Civică, București, 1997, pp. 19-30, apud Borbely Erno, „Academia politică de la Aiud. Deținuți politici în România anilor ’80”, Polirom, 2019, p.41.
[16] Ibidem.
Andrei Ursu este fiul dizidentului Gheorghe Ursu, ucis în 1985 de Securitate. Andrei duce de decenii o luptă admirabilă pentru memoria tatălui său şi pentru dreptate. Este autorul cărții Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989 (Polirom, 2019).
