Poziționarea guvernului României la Bruxelles este una ambiguă: pe de-o parte europarlamentarii din majoritatea parlamentară PSD-PNL participă la „cordonul sanitar” care vizează izolarea grupului politic format de Viktor Orbàn în Parlamentul European, pe de altă parte guvernul României declară prin MAE că nu va boicota activitățile derulate de către Ungaria în perioada în care această țară deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene [1].
Aceasta în contextul în care Suedia, Finlanda, Polonia și statele baltice au anunțat că nu vor trimite miniștri la întâlnirile guvernamentale organizate în iulie de președinția Ungariei la Consiliul UE, în semn de protest față de discuțiile premierului Viktor Orban cu Vladimir Putin la Moscova.
Iar purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer, a anunțat săptămâna trecută în numele Comisiei Europene ca aceasta nu va trimite decât funcționari la întâlnirile informale ale Consiliului European, iar colegiul de comisari nu va face tradițională vizită în capitala țării care deține președinția Consiliului Uniunii Europene [2].
Motivul invocat? Dorința de aderare completă la Schengen a României. O dorință cât se poate de legitimă și care atrage unanimitate din partea întregului eșichier politic din România.
Cât de realizabilă este ea pe durata președinției maghiare e însă discutabil. În primul rând pentru că toamna va fi ocupată cu definirea componenței noii Comisii Europene. În al doilea rând pentru că, deși Ursula von der Leyen a promis aderarea completă a României, Comisia Europeană a susținut asta și în trecut fără a fi capabilă însă să influențeze decizia guvernelor naționale din UE. Iar grupul PPE a votat în primăvara aceasta la București o rezoluție prin care afirma că își dorește o reforma a Spațiului Schengen înainte de orice posibilă extindere a acestuia.
Nu în ultimul rând, Austria are alegeri în septembrie, însă partidul de extremă dreapta e bine situat în sondaje și probabil va face parte din viitorul guvern, ceea ce scade șansele ca Austria să își schimbe poziția pe subiect.
Noul guvern olandez, care include partidul de extremă al lui Geert Wilders, este posibil să revină și el la poziția referitoare la aderarea completă a României și Bulgariei la Spațiul Schengen.
Care e totuși mesajul politic al PSD și PNL?
Că respectă suveraniștii ca Orbàn și îi consideră parteneri legitimi de discuții când sunt la guvernare, dar nu și în Parlamentul European?
Pe o scenă politică europeană din ce în ce mai polarizată între partizanii Europei și ai democrației liberale, într-un colț, si euroscepticii care sprijină mai mult sau mai puțin deschis iliberalismul în celălalt colț noi ne situăm la mijloc?
Suntem credibili făcând o astfel de alegere? Este ea strategică?
Să spunem lucrurilor pe nume: Viktor Orbàn își asumă din ce în ce mai clar rolul de lider al regimurilor iliberale din Europa. El sfidează în mod deschis și intenționat partenerii sai europeni, nu doar prin vizitele neanunțate în Rusia și China, exploatate la maxim de propaganda lui Putin, dar și prin gesturi precum faptul că a solicitat recent Curţii de Justiţie a Uniunii Europene să constate că Parlamentul European şi Consiliul UE şi-au depăşit competenţele prin adoptarea Actului European pentru Libertatea Presei.
Acțiunile unui astfel de lider trebuie condamnate și combătute fără ezitare. Dacă nu prin boicot (m-am situat într-un articol precedent împotriva strategiei cordonului sanitar), atunci prin argumente și poziții clare.
Dimpotrivă, curtarea lui Viktor Orbàn este mult mai gravă pentru credibilitatea României la nivel european, dar și pentru viitorul unui continent puternic și unit în fața unor provocări externe din ce în ce mai numeroase decat orice posibil câștig politic pe termen scurt.
Note
