De doi ani încoace, Cristian Diaconescu apare la televiziuni zi de zi. E prezentat întotdeauna ca „fost ministru de externe”. Comentează orice subiect. Pe 17 martie a.c., un pesedist trimis de partidul său să-l reprezinte în Biroul Electoral Central a afirmat că Diaconescu este, în realitate, președintele PMP.
De fapt, „fostul ministru de externe” a fost debarcat de un congres al partidului pe care l-a condus o vreme. Motivul era simplu și a creat stupoare la data respectivă: C. Diaconescu a vrut să „topească” PMP în AUR. BEC a dat crezare pesedistului, nu membrilor PMP, care au ales un alt președinte în 2022, pe Eugen Tomac. Care a fost reales într-un alt congres ținut în 2023.
Ignorând aceste fapte, ca și pe acela că Diaconescu nu a asumat niciodată în ultimii ani postura de președinte al PMP, Biroul Electoral Central a refuzat înregistrarea Alianței Dreapta Unită, din care face parte și PMP, în competițiile din 9 iunie. Rezumatul sună ca o fabulă cretină: împiedicând Alianța Dreapta Unită să se prezinte în alegeri, PSD ne apără de AUR cu ajutorul unuia care îl iubește pe George Simion.
Dincolo de aspectul personal – Diaconescu nu e prima dată instrumentul unor aranjamente de culise făcute de PSD – sau de cel privitor la strategia politică a principalului partid de guvernământ, sunt foarte discutabile trei lucruri.
În primul rând, e vorba despre durata demersurilor de înregistrare a unor formațiuni politice, ca și a oricărei modificări intervenite în conducerea sa. De trei decenii încoace, birocrația înregistrării la Tribunal și obstacolele administrative din calea partidelor aseamănă România mai degrabă cu o fostă republică sovietică decât cu un stat-membru al UE.
Unele din aberații au fost eliminate. De pildă, cerința ca un partid să poată fi înregistrat doar dacă are 25 de mii de membri. Altele au rămas: poți avea o decizie definitivă în justiție, dar care să nu fie transcrisă în Registrul partidelor, ținut la Tribunalul București luni și chiar ani de zile. E cazul de față al PMP. E oare nevoie de o revoluție ca să normalizăm dreptul la asociere și dreptul la vot?
Al doilea lucru ce trebuie subliniat privește viteza de-democratizării. Adică a pașilor înapoi făcuți de regimul Iohannis în privința drepturilor noastre politice. Două partide care aparțin majorității care domină instituțiile europene – PNL e membru al popularilor, iar PSD al socialiștilor europeni – au luat decizii anti-democratice radicale în propria lor țară.
Premierul Ciolacu și aliatul său Ciucă au schimbat calendarul electoral cu foarte puțin timp înainte de chemarea la urne, au modificat reglementările care privesc strângerea de semnături, ca și participarea formațiunilor politice în birourile electorale.
Toate acestea încalcă într-un mod brutal standardele internaționale în materie de alegeri. V-o spune unul care a participat la și a condus misiuni electorale ale UE în circa 20 de țări de pe glob.
În fine, notez o nefericită coincidență. Decizia BEC de a refuza înregistrarea ADU în competițiile din 9 iunie a fost luată în ziua în care Vladimir Putin a câștigat un nou mandat prezidențial – mai știe cineva numărul celor precedente? – cu un scor un pic mai mare decât cel pe care-l obținea Ion Iliescu în 1990.
Primul nostru președinte a avut multe păcate. Dar nu a îndrăznit niciodată să împiedice un partid sau o alianță să candideze și nici n-a schimbat calendare electorale cu trei luni înainte de deschiderea secțiilor de vot. Suntem azi în situația în care am ajuns să ne întrebăm dacă guvernanții care ne spun zilnic că ne apără de ruși își doresc un scrutin ca-n țara lui Putin…
