fbpx

Va face oare USR greșeala pe care a făcut-o și-n 2019?

Newsletter

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru si te ținem la curent cu tot ce mai apare.

*Odată înscris, primești din partea noastră cartea „Cine a făcut România. Răscrucile noastre”.

Și anume să-și aleagă un șef în timpul campaniei prezidențiale?

 

În 2019, când eram membru PLUS, am participat la unele din tratativele pe care acest partid le purta cu USR. Cele două formațiuni obținuseră un scor foarte bun la europene. Încercau să găsească o formă de cooperare la scrutinul pentru Cotroceni, ca și la cel parlamentar, din anul următor. Nu aveam nicio miză personală. Doream doar să ajut două formațiuni aflate la început de drum. Așa că am putut privi procesul cu mintea limpede.

 

Și m-a frapat atunci eroarea enormă pe care o făceau useriștii. Au fost, de fapt, două. Prima a fost aceea de a-l desemna pe un necunoscut drept candidat la Cotroceni: Dan Barna. S-a întâmplat așa fiindcă Dacian Cioloș a hotărât să candideze pentru șefia Renew Europe, unde a reușit să se impună promițând, între altele, să nu intre în cursa prezidențială de acasă. Handicapul de a lansa o persoană cvasi-neștiută a fost dublat de a doua eroare. Mult mai mare. Aceea de a organiza în plină dispută cu ceilalți candidați la Cotroceni un congres la partid.

 

De ce e rău să faci asta? Trei sunt motivele. Primul e la mintea cocoșului. În loc să consacri timp și energie pentru a combate adversarii politici, le consumi pentru a înfrânge adversarii din propria tabără. Sigur, poți să spui că totul se face rapid și fără convulsii, dar nu e niciodată așa. O competiție e o confruntare. Te bați cu ai tăi, nu cu ceilalți. Al doilea motiv decurge din primul: în urma unei curse interne rămân mereu răni, frustrări, nemulțumiri. Care uneori nu se mai convertesc în voturi. Nici în interiorul partidului, nici în afară, în rândul simpatizanților, care ar fi preferat un alt șef, nu pe cel validat de majoritatea din partid. În fine, mai e un motiv pentru care e rău să faci o cursă internă când ai de dus cea mai grea cursă externă. Iar acesta e de ordin etic. Candidatul la prezidențiale are, într-o asemenea situație, un avantaj net asupra celorlalți competitori din partid. Electorii știu că, dacă nu-l susțin pe el, dă prost în exterior. Așa că disputa nu e, de fapt, corectă.

 

În opinia mea, pe care am exprimat-o chiar atunci, în 2019, cauza căderii de la cele 22 de procente de la europene la cele 15 de la prezidențiale a fost ideea de face un congres USR pentru a valida poziția în partid a celui care trebuia să lupte cu adversarii în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni.

 

Va fi așa și-n 2024? Nu-mi spuneți că lucrurile stau acum diferit. Toată lumea știe asta. Partidul a obținut doar doi deputați europeni, nu patru ca-n 2019, alți patru fiind atunci ai Plus. Șeful actual a demisionat, așa că a forțat alegerea altuia. Candidata USR e deja cunoscută. Și așa mai departe. Aceste diferențe agravează situația în care se află USR.

 

Și pot amplifica efectele nocive ale ideii de a face un congres de partid când ai de dus o luptă pentru cea mai importantă funcție din stat. Lăsați, însă, o clipă la o parte bucătăria internă și judecați ce influență au asupra membrilor de partid, ca și a simpatizanților din afara lui aceste trei idei simple: aceea că pe scena confruntării sunt urcate taberele și orgoliile din partid, aceea că rănile produse de competiția internă nu vor avea timp să se cicatrizeze până ce vom merge la urne și aceea că persoana care candidează la Cotroceni nu e pe picior de egalitate cu ceilalți. Vedeți aici chipul pe care țara se pregătește să-l trimită în fruntea ei?

Nu fi pufi

Dă un share

SCRIE ȘI TU


Poți contribui și tu la Comunitatea Liberală 1848 completând formularul de mai jos.

 

    This will close in 0 seconds

    Hai în Comunitatea Liberală 1848!

    Fii parte din Comunitate! Ajută-ne să ajungem la mai mulți români. Toate donațiile tale vor fi folosite pentru a produce conținut liberal și pentru publicitate. Te simți liberal, crezi în libertate, în democrație, în capitalism, în inițiativă? Locul tău este aici.

    -
    00:00
    00:00
    Update Required Flash plugin
    -
    00:00
    00:00