fbpx

Ion Vianu și liberalismul neo-lovinescian

Newsletter

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru si te ținem la curent cu tot ce mai apare.

*Odată înscris, primești din partea noastră cartea „Cine a făcut România. Răscrucile noastre”.

Am aflat ieri o veste extrem de tristă. A încetat din viață doctorul psihiatru, eseistul, luptătorul pentru drepturile omului, disidentul Ion Vianu. Născut în aprilie 1934 într-o familie de distinși intelectuali umaniști, doctorul Ion Vianu a fost un adversar a tot ceea ce amenință demnitatea ființei umane.

 

A protestat împotriva utilizării politice a psihiatriei. A semnat Apelul Goma. A fost membru în colegiul de redacție al revistei Agora. În urma cu trei decenii, Editura Litera a publicat volumul „Amintiri în dialog” scris împreună cu Matei Călinescu. Este, o spun fără ezitare, una dintre marile cărți ale culturii românești. Mare pentru că este atât de sinceră, atât de adevărată. L-am cunoscut și l-am admirat. A fost un drept.

 

Găsim în articolul despre posteritatea Manifestului Cercului de la Sibiu și destinele semnatarilor săi , credo-ul lui Ion Vianu. Textul a apărut în revista „Secolul 21″ acum trei ani. Asemeni părintelui său, asemeni bunilor prieteni ai lui Tudor Vianu, Șerban Cioculescu și Vladimir Streinu, asemeni prietenului său de-o viață, Matei Călinescu, Ion Vianu a fost un lovinescian. A susținut conceptul sincronismului european. Nu s-a temut de modernitatea liberală. Dimpotrivă.

 

Pentru a pricepe sensurile conceptului de lovinescianism, îmi pare util să regândim momentul esențial al Manifestului Cercului Literar de la Sibiu din 13 mai 1943. Un totalitarism pierdea bătălia, altul se pregătea să ocupe Estul și Centrul Europei.

 

Cerchiștii erau intelectuali mitteleuropeni par excellence. Erau cosmopoliți, sofisticați, poligloți, dezinhibați, credeau în Weltliteratur și le repugna xenofobia, rasismul, antisemitismul.

 

Respingeau pășunismul autohtonist, exaltarea „brazdei strămoșești” și pledau pentru pluralismul modernității democratice. Erau studenții lui Lucian Blaga și se regăseau în concepția sincronismului articulată de E. Lovinescu. Programul lor, salutat de venerabilul critic, era aducerea la zi a maiorescianismului. Era o sinteză între idealurile democratice ale conservatorismului și cele ale liberalismului.

 

Când vorbesc despre neo-lovinescianism mă gândesc la preluarea și cultivarea acestei tradiții. Mai ales acum, când noua barbarie atacă tot ceea ce ține de tradiția umanismului fără frontiere.

 

Dacă este sa identific posteritatea Cerchiștilor, îmi vin în minte numele unor Matei Călinescu, Virgil Nemoianu, Toma Pavel, Livius Ciocârlie. Evident, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Mariana și Mihai Șora, Ion Vianu.

 

Despărțirea de un asemenea om este o invitație la revizitarea tradiției disidente. Numărul disidenților nu a fost mare. Nu avea cum să fie mare în satrapia comunismului dinastic.

Securitatea veghea la izolarea lor. Utiliza cele abjecte metode pentru a-i compromite. Pe unii îi închidea în saloanele psihiatrice. Îi declara nebuni. Participau la infamie doctori ticăloșiți și / sau înfricoșați.

 

„Geniul Carpaților” proclamase că numai un dement se poate îndoi de „trăinicia socialismului”. Numai un dement poate fi anticomunist. Intelectuali critici precum doctorul Ion Vianu lasă în urma modelul atitudinilor democratice în condițiile despotismului totalitar, precum și în marea confuzie axiologică a tranziției.

 

Le datorăm admirație și gratitudine. Le datorăm neuitare.

Un fragment extrem de percutant din interviul cu Andrei Crăciun:

„Acest naționalism care preconizează o închidere în sine nu este absolut deloc o soluție! Naționalismul ăsta deșănțat la care vrem să ne întoarcem este moartea, pe termen lung. Nu ai deschidere, schimburi între națiuni nu ai progres. Numai țările care s-au deschis au reușit. În timp ce la noi prevalează o atitudine defensivă, care e potrivnică mai ales culturii.”

Închei cu acest pasaj tulburător din amintitul articol: „Despre soarta acelor oameni, foarte tineri în 1945, de o precocitate care a fost deja remarcată se poate scrie un roman fluviu. În el s-ar regăsi, acumulate, drama intelectualului român în vremuri de teroare, a rezistenței, a cedărilor „tactice”, a prăbușirilor și reînălțărilor, a temniței și exilului, toate sub imperiul unei speranțe: încrederea în destinul european al literelor românești.

 

Cele două decenii postbelice au fost și cele mai grele; anihilarea sau cel puțin ștergerea lor din registrele amintirii fusese programată, mai ales după 1956, când s-au abătut asupra celor mai mulți închisoarea și exilul intern. Au urmat zeci de ani mai clemenți, care au însemnat pentru unii exil extern, pentru alții o supraviețuire prudentă, dar nu lipsită de satisfacții și succese”.

 

Despre aceste lucruri este vorba în romanul Amor Intellectualis de Ion Vianu.

Nu fi pufi

Dă un share

SCRIE ȘI TU


Poți contribui și tu la Comunitatea Liberală 1848 completând formularul de mai jos.

 

    This will close in 0 seconds

    Hai în Comunitatea Liberală 1848!

    Fii parte din Comunitate! Ajută-ne să ajungem la mai mulți români. Toate donațiile tale vor fi folosite pentru a produce conținut liberal și pentru publicitate. Te simți liberal, crezi în libertate, în democrație, în capitalism, în inițiativă? Locul tău este aici.

    -
    00:00
    00:00
    Update Required Flash plugin
    -
    00:00
    00:00