În postarea anterioară încheiam analiza rezultatelor evaluării PISA 2022 evidențiind câteva date referitoare la polarizarea educațională din România actuală. Această polarizare nu doar că este mai mare decât oriunde în Europa, dar s-a și agravat de la o evaluare la alta.
Constatările experților
Între timp, s-au acumulat atenționările referitoare la gravitatea problemei. De exemplu, specialiștii OECD consemnează:
„Aproximativ 49% dintre elevii români au obținut scoruri sub nivelul 2 la matematică, 42% la citire și 44% la științe, cu mult mai mult decât media UE (a se vedea Figura 2). O altă provocare majoră este tranziția către învățământul secundar superior. În ciuda progreselor, România are cea mai mare rată de părăsire timpurie a școlii din Uniunea Europeană: 15,6 % dintre tinerii de 18- 24 de ani nu au finalizat învățământul secundar superior și nu participă în nicio formă de educație sau formare profesională (Eurostat, 2022[4]).
[…] De asemenea, există mari inegalități în ceea ce privește participarea și învățarea. Elevii din medii socioeconomice defavorizate, în special cei din comunitățile rurale și minoritățile etnice, se confruntă cu un risc mai mare de a obține rezultate școlare mai slabe și de a abandona școala. De exemplu, 84% dintre elevii din mediul rural au obținut rezultate slabe la matematică (sub nivelul 2), în comparație cu 34% în mediul urban (OECD, 2023[6]). Ponderea celor care părăsesc timpuriu școala este îndeosebi mai mare în mediul rural (a se vedea Figura 3). Similar, într-un sondaj recent, doar 22 % dintre tinerii romi cu vârste între 18 și 24 de ani au declarat că au finalizat învățământul secundar superior, față de 83 % din totalul populației (European Union Agency for Fundamental Rights, 2023[7])” [1].
O contradicție?
Pe de altă parte, analizele economice generale arată că în ultimii ani, pe fondul creșterii economice generale, disparitățile economice și riscul de sărăcie s-au diminuat, deși în context european ele rămân încă foarte mari [2].
Sursa: https://cdn.cursdeguvernare.ro/wp-content/uploads/2024/05/image-11.png
Și atunci, se cuvine să ne întrebăm cum se împacă reducerea procentului populației aflate în risc de sărăcie și/sau de excluziune socială cu agravarea disparităților educaționale din societatea românească.
Alți indicatori
În cele ce urmează voi propune atenției două posibile explicații.
Prima explicație este aceea că numărul copiilor de vârstă școlară este mai mare la familiile cu venituri reduse decât la cele cu venituri ridicate. Aceasta înseamnă că părinții care se încadrează în categoria „persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială” au copii de vârstă școlară în proporție sensibil mai mare decât ponderea lor în totalul populației.
Această deducție este confirmată de datele OECD privind pe elevii care au făcut obiectul testării PISA 2022. Specialiștii OECD folosesc indicatori diferiți de cei ai EUROSTAT, dar cu un grad ridicat de originalitate și cu o mare capacitate de a surprinde sintetic problema analizată.
Unul dintre acești indicatori este ponderea elevilor care nu au mâncat destul în ultimele 30 de zile deoarece nu au avut (ei și familiile lor) destui bani pentru a cumpăra suficientă hrană; pe acest indicator, România se situează cu peste 12% pe un trist loc întâi la nivelul Uniunii Europene în categoria elevilor care nu au mâncat destul „în fiecare zi sau aproape în toate zilele” și pe locul 2 după Bulgaria dacă luăm în considerare și categoriile celor care nu au mâncat destul „de 4-5 ori pe săptămână”, „de 2-3 ori pe săptămână” și „o dată pe săptămână”[3].
Pe lângă asemenea indicatori intuitivi, specialiștii OECD folosesc și indicatori compoziți, cum ar fi indicele PISA al statutului economic, social și cultural (ESCS), care sintetizează într-o formulă unică de calcul datele referitoare la cel mai ridicat nivel de educație al părinților (PARED index1), cel mai ridicat nivel ocupațional atins de părinți (HISEI index1) și indicele posesiunilor gospodăriei din care provine (HOMEPOS index1); acest indicator este scalat astfel încât mediana țărilor OECD are valoarea 0, iar țările se ordonează funcție de devierea standard față de mediană, astfel încât țările care au un indice mai ridicat au valori pozitive, iar țările cu un indice mai scăzut au valori negative [4]. Cu un ESCS de -0.36 România este pe ultimul loc din UE27, la relativ mare distanță față de vecina noastră Bulgaria (-0,27)[5].
Valorile sunt decisive
A doua explicație nu are în vedere datele statistice obiective, ci faptul că polarizarea socială nu are doar o componentă economică, ci și o dimensiune culturală cel puțin la fel de importantă [6].
Motivația de a învăța depinde pe de o parte de modelele sociale pe care le percep tinerii, și pe de altă parte de experiențele de viață pe care le acumulează. Or, România actuală nu este de natură să stimuleze preocuparea pentru învățătură. Mulți dintre liderii politici sunt sfertodocți cu performanțe școlare mediocre, lipsiți de o minimă competență profesională și care au acumulat diverse „schelete în dulap” care-i fac vulnerabili la șantaj.
Media este și ea un loc al selecției inverse, unde false vedete aduc în atenția publicului mai mult persoane care s-au afirmat pe cu totul alte căi decât prin performanța educațională; totodată, ea stimulează hedonismul, iluzia că toate problemele pot avea soluții rapide, refuzul de a accepta complexitatea și nevoia unor acumulări treptate printr-un efort de durată.
Școala însăși le oferă tinerilor mult formalism, cu profesori dintre care mulți sunt măcinați de frustrări și predau cu metode învechite conținuturi care par sau chiar sunt tot mai puțin relevante pentru succesul în viață. Mihai Maci încheie astfel una dintre analizele sale recente asupra școlii din România:
„Ce rămâne la capătul tuturor acestora? Generații de copii cărora școala – de toate gradele – le-a luat niște ani din viață, fără a le da nimic în schimb. Și lucrurile care au crescut în ei (fără ca ceea ce altădată se numea „cultură” să le poată încadra și domestici): frici, spaime, speranțe, iluzii. Toate, fără ritm și fără sfârșit, se pierd într-un murmur ce vine de la fiecare și care, adunându-se, pare vocea surdă a prohodului pentru viitorul nostru”[7].
La rândul său, Jacques Attali, fost consilier al președintelui François Mitterand, descria astfel un posibil scenariu al „barbariei ignoranței”, care s-ar putea instaura în mari părți ale lumii secolului XXI:
„Cel puțin o treime din umanitate nu va ști nici să citească, nici să scrie, nici să socotească. Școlile și universitățile bune vor rămâne un privilegiu al copiilor bogați din țările bogate și al celor foarte bogați din țările sărace.
Copii săracilor din țările bogate vor mai dispune un timp de școli unde să învețe minimul necesar din punct de vedere social, fără să aibă mijloace de a accede la studii sau la meseriile cele mai interesante; clasele de mijloc din țările sărace și clasele sărace din țările intermediare vor sacrifica totul pentru a finanța studiile copiilor lor în școli particulare costisitoare. Ceilalți nu vor avea acces decât la un suport disciplinar, care să-i orienteze spre meserii penibile sau repetitive” [8].
Printr-un protocronism cu sens negativ, evoluțiile din România anticipează oarecum fenomenele pe care Jacques Attali le postulează pentru viitor.
Nu are sens să încheiem această diagnoză sub semnul mizerabilismului. Istoria ne oferă destule exemple în care crizele și diversele sfidări au reprezentat șanse pentru noi începuturi și chiar pentru redresări spectaculoase.
Este însă nevoie de o viziune clară, de consecvență și de aplicarea unor măsuri coerente pas cu pas; în cazul unui sistem masiv, cu multe inerții, cum este sistemul educațional, până în momentul când se vor putea vedea efectele pozitive va fi nevoie de mai mult timp decât un ciclu electoral, de unul sau mai multe decenii.
Aceasta nu înseamnă că nu trebuie început încă de mâine, sau poate de azi.
[1] OECD, Reforma învățământului preuniversitar în România: Consolidarea sistemelor de guvernanță, de evaluare și de sprijin, p.6-7. Text accesibil online la https://www.edu.ro/sites/default/files/Romanian_Technical%20report_4.03.2024.pdf (accesat 25.03.2024).
[2] Laurențiu Gheorghe, România europeană de Ziua Europei: a doua cea mai rapidă evoluție economică după Polonia. O comparație cu celelalte state ECE, „Curs de guvernare”, 9 mai 2024, https://cursdeguvernare.ro/romania-europeana-de-ziua-europei-a-doua-cea-mai-rapida-evolutie-economica-dupa-polonia-o-comparatie-cu-celelalte-state-ece.html (accesat 10.05.2024). De observat că datele pentru 2023 sunt încă neconsolidate, pe site-ul Eurostat apărând până la această dată doar datele pe 2022 (https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Living_conditions_in_Europe_-_poverty_and_social_exclusion, accesat 28.05.2024).
[3] PISA 2022 Results. Volume I: The State of Learning and Equity in Education, OECD, Paris, 2023, p.122 – accesibil online la https://www.oecd.org/pisa/ (accesat 10.12.2023).
[4] Ibidem., p.114.
[5] Ibidem., p.322.
[6] Am dezvoltat această idee în Bogdan Murgescu, Cum tratăm destrămarea societății în mai multe Românii? , „Cronicile Curs de Guvernare”, nr.89, august 2021, p.72-74.
[7] Mihai Maci, „Și ce dacă nu știu?!”, text accesibil online la https://www.contributors.ro/si-ce-daca-nu-stiu/ (accesat 10.02.2024).
[8] Jacques Attali, Istoriile și scenariile de viitor ale educației, Polirom, 2023, p.302.
