Scriu de la Bruxelles, unde din drumurile pe la diverse instituții europene am observat că:
1. Puțini se ridică la standardele vestimentare ale domnului Simonis, și am de gând să ridic problema la nivel de comisie europeană, pentru că am înțeles în sfârșit de ce capitala Europei are atâtea găuri și mizerie.
2. Se întâmplă chestii importante, nu doar palavrageală birocratică obișnuită, care denotă o schimbare de paradigmă.
Unul dintre evenimentele cele mai importante la care am fost, a douăzecea ediție a European Sustainable Energy Week s-a încheiat astăzi, sub un titlu pe care merită să-l luăm în serios tocmai pentru că nu mai pretinde imposibilul: „o Uniune energetică curată, sigură și competitivă”. Trei adjective care trag în direcții diferite… curat spre decarbonizare, sigur spre diversificarea aprovizionării, competitiv spre protejarea industriei proprii. Meritul acestei ediții nu e că le-ar fi împăcat printr-un improbabil iluzionism de tipul guvernului tehnocrat propus de Nicușor Dan, ci că a încetat să mai trateze reconcilierea lor ca pe un dat și a început să discute concret incompatibilitățile și dificultățile de aplicare.
Antropologic, EUSEW e mai mult decât o conferință; e un ritual anual de bilanț, genul de momente în care o comunitate își reafirmă scopul comun și își recalibrează direcția. Anul acesta, liturghia a avut și un conținut concret, încadrând două mișcări strategice majore prin care Europa încearcă să-și rezolve dilema energetică.
Pe 9 iunie, la doi metri de mine, comisarii Dubravka Šuica (Mediterana) și Dan Jørgensen (Energie) au lansat oficial T-MED, sau Trans-Mediterranean Renewable Energy and Clean Tech Cooperation, inițiativă-fanion a Pactului pentru Mediterana convenit la Barcelona în noiembrie 2025. Se urmărește mobilizarea a până la 25 de miliarde de euro până în 2035 pentru regenerabile, hidrogen, rețele și fabricație de tehnologii curate, de o parte și de alta a Mediteranei. Sudul mediteranean și nordul african dispun de cea mai ieftină și mai abundentă resursă solară și eoliană din vecinătatea Europei, iar Uniunea are nevoie de electroni și molecule curate la preț competitiv. Diversificarea către un partener stabil și apropiat geografic este, după lecțiile dependenței de gazul rusesc, o idee cu care doar apahranaenergeticienii nu ar fi total de acord.
Modelul financiar, bazat pe garanții (peste 5 miliarde sub EFSD+) și pe de-riscarea capitalului privat, nu pe transferuri bugetare directe, a fost criticat de unii drept „bani care nu există”, o ironie gratuită în condițiile fiscale reale ale Uniunii, mobilizarea capitalului privat prin reducerea riscului fiind singura cale fezabilă de a urni zeci de miliarde.
Complementul intern al acestei deschideri este Industrial Accelerator Act (COM(2026)100), propus pe 4 martie 2026 și aflat acum în procedură legislativă. Obiectivul: readucerea industriei prelucrătoare de la 14,3% din PIB-ul UE (2024) la 20% până în 2035, cu accent pe industriile energo-intensive, tehnologiile net-zero și sectorul auto. Instrumentele (componente „Made in EU” pentru a nu avea aici doar linii de asamblare, ecranarea investițiilor străine în sectoarele sensibile, zone de accelerare industrială și autorizare comasată, etc.) răspund unei realități incomode, aceea că dezindustrializarea și dependența de tehnologia chineză sunt vulnerabilități strategice autentice. Departe de a fi contradictorii, T-MED și IAA sunt cele două brațe ale aceluiași clește. Doctrina care le unește are deja un nume: autonomie strategică deschisă. Importăm energia curată de la vecinii din sud, pentru că interdependența bine gestionată e securitate, după care construim acasă tehnologia care o captează. Da, protecționismul de acest tip aduce a Make Europe Great Again, dar e un progres față de naivitatea deceniului trecut și arată o prudență și o maturitate care nu era la modă într-o Europă care credea că va schimba lumea prin puterea exemplului.
Într-un alt eveniment, la Comitetul Regiunilor, la care se discuta cooperarea transfrontalieră prin instrumente noi care se numesc Grupări Europene de Cooperare Teritorială (am fost acolo ca reprezentant al GECT East Gate, o structură care va reuni entități publice din Ucraina, Moldova, România și Bulgaria), s-au discutat problemele specifice ale zonelor de granițe interne ale UE, care se tot încăpățânează să existe și să creeze tot felul de probleme de ordin logistic, economic, administrativ și altele.
Europa se trezește din somnul birocratic și betiile idealiste, însă somnolența și mahmureala vor mai dura probabil ceva timp (pe care nu îl avem).
Una dintre ideile vehiculate (Matteo Bianchi, raportor european) a fost aceea că granițele externe puternice și granițele interne slabe sunt complementare și parte a aceluiași proiect: o Europă sigură, conectată, puternică și unită. Trebuie să nu uităm asta, și să luăm mai mult în considerare și siguranța cetățenilor europeni, pentru a nu ajunge la situații „arzătoare” de genul celor prin care trece Europa de vest în aceste săptămâni.
Europa măcar știe care îi sunt problemele, pare să știe ce trebuie făcut, rămâne de văzut dacă înțelege și urgența situației. În România încă ne păstrăm calmul.
