Putem atribui fraudelor la urne o parte din eșecul opoziției democratice de a convinge electoratul că este o alternativă viabilă la coaliția toxică PSD-PNL, putem chiar să suspectăm că aceste fraude au fost mai extinse decât s-a putut demonstra, mai ales că urnele noastre continuă să nu fie transparente, deci nu putem ști dacă nu conțineau deja o serie de buletine ștampilate înainte de deschiderea secțiilor de votare.
Putem, de asemenea, să acuzăm modificările legislative care au suplimentat disproporționat numărul de observatori electorali din partea puterii – grupul minorităților naționale, de pildă, vajnic aliat dintotdeauna al PSD, avea dreptul la observatori în toate secțiile, în timp ce PMP era limitat drastic – și manevrele perverse ale puterii de recrutare a unor aleși locali ai ADU.
Avem dreptul și chiar datoria de a scoate în evidență comportamentul neprofesionist și mercenar al televiziunilor de știri plătite regește de PSD și PNL pentru a boicota fără rușine USR, a mediatiza fără noimă candidații PNL și PSD, culminând cu câteva interviuri în genunchi cu Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Gabriela Firea.
Dar toate acestea nu pot scoate din cauză complicitatea electoratului cu corupții, incompetenții și venalii pe care i-a confirmat și/sau i-a adus în funcție, toleranța amorală și inconștientă față de proasta guvernare și dezinteresul pentru degringolada statului de drept. Nu sună corect politic, dar, dacă alegătorii nu puneau umărul, democrația liberală, și așa firavă în România, poate nu trecea prin criza în care a intrat după votul din 9 iunie. Nu negăm că electoratul este suveran, dar putem să ne întrebăm dacă lumea pe care o face posibilă prin votul său de duminică va fi mai bună.
Cum ar putea fi însă mai bună când edili cu dosare penale pentru abuzuri sexuale și/sau corupție sunt realeși în funcție? Sau când protagoniștii unor scandaluri de abuz, cum ar fi primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, câștigă relaxat al șaselea mandat, iar Hubert Thuma este reales în fruntea CJ Ilfov după scandalul „azilelor groazei”, care a avut drept principal cadru de desfășurare tocmai județul Ilfov? Exemplele sunt numeroase, bine documentate și prea puțin încurajatoare pentru sănătatea morală a națiunii.
În sfârșit, este foarte greu de înțeles cum a fost posibil ca lista PSD-PNL pentru europarlamentare să obțină 53% iar cele două partide împreună să obțină peste 60% din consiliile județene, când o majoritate covârșitoare a populației indică în toate sondajele că lucrurile merg într-o direcție greșită, guvernarea este proastă și nivelul de trai este în scădere. Dar iată că nici perspectiva unor măriri de taxe în 2025, pentru a acoperi dezmățul financiar din 2024, nici contraperformanțele din justiție, sănătate și educație, nici nerușinarea pensiilor speciale și a plagiatorilor de la nivel guvernamental nu au diminuat sprijinul pentru partidele responsabile pentru toate aceste probleme.
Este deci limpede că toți cei care au crezut că proasta guvernare a PSD-PNL și aroganța cu care a deturnat resursele statului pentru a satisface interesele clientelei și noii nomenklaturi din administrație vor genera automat un vot de protest nu au înțeles cum gândește majoritatea electoratului. Poate că ar fi trebuit să-l citească cu atenție pe profesorul de psihologie Dragoș Iliescu, care a atras atenția, pe Hotnews.ro, că România nu este condusă de partide, ci de clanuri – unele interlope, altele doar corupte, putem adăuga – și că lipsa unei educații de calitate la nivel național a generat un electorat care nu valorizează meritul, munca, educația, ci operează o selecție socială negativă, nu pozitivă, în lipsa unui set de valori recunoscute de întreaga societate – societate care, de altfel, „e în degringoladă din multe puncte de vedere.”
Cum altfel să le dai credit lui Ciolacu și Ciucă? Cum altfel se explică intrarea PUSL și a SOS în CGMB, sau intrarea Dianei Șoșoacă în Parlamentul European grație votului diasporei?
Se vor face, fără îndoială, numeroase și competente analize sociologice ale rezultatului votului comasat din 9 iunie, dar nici una și nici schița de analiză de mai sus nu pot justifica incapacitatea ADU de a găsi o strategie eficientă, de a elabora un mesaj convingător și mai ales concret, care să determine electoratul urban să se prezinte masiv la vot, nu să accepte să lase țara pe mâna alegătorilor din mediul rural, care reprezintă un electorat captiv al PSD.
Iată însă că mulți au considerat că „nu au cu cine vota”, chiar dacă, de fapt, aveau. Pentru că, dacă votul urban ar fi fost mai amplu, dacă aleșii USR ar fi comunicat mai bine, dacă organizațiile locale ar fi fost mai meticuloase, atunci nu ne-am fi trezit cu Hopincă și Tuță în poziții dominante, sau poate nu ar fi fost pierdut Brașovul. Într-adevăr, ADU, mai ales USR, a avut tot sistemul ticăloșit mobilizat împotriva sa, dar tocmai de aceea ar fi trebuit să fie mai bine pregătită pentru lupta la baionetă și să nu conteze pe un vot de respingere a puterii, care, iată, nu s-a materializat. Ceva mai mult profesionalism și mai puțin idealism ar fi fost de folos. Forțele răului sunt bine organizate, spunea Cătălin Drulă pe drept cuvânt, iar sistemul a reușit să-i facă pe oameni, ca să-l citez din nou pe Dragoș Iliescu, să-și piardă speranța că le pot învinge.
Din acest punct de vedere, demisia lui Cătălin Drulă de la conducerea USR este un gest impecabil de asumare a responsabilității, necesar, dar nu și suficient, căci el trebuie urmat de o reevaluare a întregii strategii politice a USR și, nu în ultimul rând, a eficienței unei alianțe cu partide provenite din sistem și accidental rămase înafara acestuia, ca PMP și FD. Să fim serioși, ADU nu este nici pe departe Alianța D.A. din 2004 și nu convingi națiunea că ești o alternativă cu expirați ca Ludovic Orban sau limitați ca Eugen Tomac. În schimb, candidatura lui Dominic Fritz la șefia USR este dătătoare de speranță.
În sfârșit, să trecem „la plebicist”, adică la starea de fapt și la consecințele sale pentru restul anului politic 2024, adică prezidențialele și legislativele. Putem deja anticipa că PNL va avea un candidat la prezidențiale în persoana lui Nicolae Ciucă, ceea ce prefigurează un nou scenariu de tip Klaus Iohannis: în al doilea tur, PNL va putea aduna în jurul candidatului său tot votul anti-PSD, în timp ce PSD nu se va putea baza pe alt electorat decât cel care l-a votat în primul tur.
Rămâne complicația reprezentată de Mircea Geoană, care pare să domine acum sondajele, dar el are atâtea schelete în dulap încât poate fi ușor discreditat de o campanie bine-țintită a PNL și PSD, dacă nu cumva va fi recuperat de adversarii lui Marcel Ciolacu din interiorul PSD. Să vedem însă cine va dori să rupă partidul de dragul Gabrielei Firea.
Așa cum stau lucrurile, nu mai este de neimaginat ca un plagiator salvat de propriile abuzuri de putere să devină președintele României. Despre un candidat providențial al USR, care să ne scape de Ciucă, deocamdată nu putem vorbi.
Prezidențialele vor seta jocul pentru parlamentarele din iarnă, la care PNL și PSD pot candida împreună, încurajate de rezultatul bun de la europarlamentare, sau separat, în virtutea rezultatului obținut la locale, urmând să se reunească ulterior într-o nouă coaliție toxică de guvernare care va recupera în mod cinic de la contribuabilul amoral și de la cel moral deopotrivă cheltuielile cu campania electorală de anul acesta și cu pensiile speciale din fiecare an.
Se poate specula, desigur, că primarii și președinții de CJ nu se vor implica la fel de intens în campania pentru alegerile prezidențiale și în cea pentru parlamentare. De obicei nu o fac, pentru că se simt stăpâni pe propria situație și nu văd necesitatea unui efort suplimentar. Dar nu este sănătos să anticipăm.
În final, vom evoca succesul opoziției democratice anti-PSD la București, unde Nicușor Dan a câștigat al doilea mandat cu un scor aproape dublu față de cel al Gabrielei Firea, iar Piedone și Burduja au fost umiliți. Dar Nicușor Dan a făcut tot ce a putut pentru a fi perceput ca independent și a diminua meritele ADU în victoria sa. Poate și pentru că mizează pe o alianță cu PNL și cu Reper în CGMB, singura posibilă, dar totuși incertă. Dacă PNL va prefera să rămână loial PSD, cele două partide vor alcătui o majoritate cu ajutorul AUR, SOS și PUSL. În tot cazul, sprijinul PNL va veni cu un preț considerabil, iar Nicușor Dan ar putea fi obligat să facă mai multe concesii decât ar fi dorit electoratul său. Și apoi, cât din succesul lui Nicușor Dan s-a datorat meritelor sale și cât ostilității pe care a generat-o Gabriela Firea, fără să înțeleagă ce i se întâmplă?
Dincolo de speculații, sigure sunt la acest prim moment de bilanț post-electoral reculul democrației liberale și triumful „sistemului”, al contraselecției, al lipsei de valori și, din perspectiva opoziției democratice, consecințele unei anume lipse de realism. Riscăm să constatăm la sfârșitul anului că „sistemul ticăloșit” a reușit să modeleze societatea românească conform propriilor interese. Miza reconstrucției unei opoziții democratice eficiente capătă astfel dimensiuni existențiale.
