TRUMP STORMS BACK! Titlul de pe prima pagina a New York Times se răstește la cititori dar nu e niciunul care să nu știe. E încă foarte devreme la Washington și n-am apucat să vorbesc decât cu recepționerul de la hotel și un barista cu ochi cârpiți de la Starbucks. Ăsta din urmă are gesturi enervant de lente și îmi zice “frate” dând din cap a pagubă.
Îl asigur că totul va fi bine, el îmi indică faptul că nu pot plăti înainte să aleg valoarea bacșișului. ”Murica”, mormăi la el și el mă aprobă. (Un fel de Românika, aşa zic americanii care fac mişto de țara lor).
Înainte de ziua alegerilor am discutat cu tot felul de oameni: politicieni, activiști, jurnaliști. Toți se fereau să facă predicții. Am auzit de câteva zeci de ori expresia “coin toss” (dat cu banul). Excepție au fost vreo doi din zona partidului Democrat care m-au asigurat neconvins că o să câștige Kamala Harris. Nu credeau nici ei. Sperau. Mi-am dat seama atunci că încrederea și speranța sunt paralele. S-or întâlni poate la capătul universului, dar cu siguranță capătul ăla nu e în DC.
Mai interesanți decât aristocrații părerilor și activismului sunt oamenii pentru care politica e ceva relativ exterior. Sauditul care mi-a făcut un sendivș și care îl admira pe Trump deși nu avea acte legale de rezidență. Șoferul de Uber care avea o colega de muncă româncă pe nume Angela. Celălalt șofer de Uber care avea un fost coleg de apartament pe nume Pascu. Oamenii ăștia vorbesc despre Trump cu un fel de mirare în fața a ceea ce nu pot defini decât ca o formă superioară de tupeu. Există în comportamentul uman o limită dincolo de care toate convențiile valabile pentru muritori de rând nu mai funcționează. Mi-a fost evident, vorbind cu ei, că Trump înseamnă curajul de a nu ține seama de norme pe care ei le simt ca fiind ipocrite și valabile doar pentru cei mici.
Mi-am adus aminte de șoferul care a locuit cu Pascu cu o zi înainte de alegeri când am urmărit la tv ultimul miting al Kamalei Harris. Vorbea Oprah, un megastar al televiziunii americane care valorează probabil un miliard de dolari. Era bine pregătită (nu m-aș fi așteptat la altceva), speech bun, dar senzația de inautenticitate era solidă. Ce știe un miliardar despre empatie? Măcar Elon Musk nu mimează chestia asta. Nici Peter Thiel. “Ei (elitele) nu se gândesc la mine”, îmi explicase uberistul. Uitându-mă la Oprah, cu frazele ei lucioase, am înțeles cumva mai bine ce zicea omul. Ce știe Oprah despre viața unui ecuadorian middle aged din DC? Campania doamnei Harris a fost mai degrabă tezistă decât onestă. Astea sunt lecții valabile oriunde, România sau aiurea.
CNN discută la ora asta despre faimosul “Proiect 2025” – un plan de guvernare pe care Trump l-a respins oficial pentru că era prea radical. Criticii au spus că ideile de acolo desființează practic democrația americană. Analistul invitat de CNN zice că Proiectul se va întoarce. Are probabil dreptate. Dar acum e legitim. Oamenii au spus la urne că ar vrea să vadă măcar o parte din acel plan implementată.
Prietenii mei din Uber-uri și din gherete care vând sendvișuri au invocat cu toții economia. În fapt economia a mers foarte bine sub administrația Biden. Problema e că beneficiile nu s-au distribuit așa cum spera toată lumea. O să îi las pe colegii de platformă să explice partea asta. Eu mă mulțumesc doar să observ că inflația face victime. Ultima e o fostă procuroare din California.
La televizor se numără încă voturi dar nimeni nu sugerează că rezultatul poate fi întors. Se fac însă predicții despre cum va arăta viitoarea administrație.
Tăcerea democraților e cumva stridentă.
Între timp, orașul se pregătește să dea jos placajele instalate în fața vitrinelor de teama repetării unei revolte de tip 6 ianuarie. Vor fi probabil date jos și gardurile de securitate mari și negre instalate în fața Casei Albe și altor câteva clădiri federale.
Prin fața Starbucks-ului unde mi-am deschis laptopul trec oamenii spre muncă. Dintr-o mașină se aude Whitney Houston cu “Exhale”.
Senzația din dimineața asta e mai degrabă una de oboseală. Un fel de lehamite placidă. Dacă strângi un pic ochii, pe străzile din Washington vezi fantoma Mioriței.
Whitney se pierde în depărtare
Sometimes you’ll laugh, sometimes you’ll cry
Life never tells us, the when’s or why’s
But when you’ve got friends, to wish you well
You’ll find your point when
You will exhale
