E destul de oficial acum: Trump va fi din nou Președintele SUA. Alegerile astea au avut niște chestii fară precedent, precum sute de amenințări cu bombe la secții de votare (în general în fiefuri democrate), intimidare cu arma în mână, buletine de vot anulate în corpore din pix etc, dar distanța cu care a câștigat Trump nu lasă dubii. Pe lângă victoria la alegerile prezidențiale, partidul lui Trump căștigă și majoritatea în Senat și cel mai probabil și cea în Camera Reprezentanților.
Una din regulile democrației este că alegătorii nu fac alegeri greșite, ci își determină propriul viitor, după propria înțelegere. Și apoi trebuie să își asume consecințele. Din păcate, poate, alegerea lui Trump va avea efecte masive nu doar asupra SUA, dar și asupra restului lumii. Poate cele mai mari efecte se vor simți exact acolo unde fragilitatea este cea mai mare – în Ucraina și împrejurimi (România y compris).
Ce pare destul de cert acum este tocmai înfrângerea finală și brutală a consensului liberal din lumea Vestică. Atât în SUA cât și în Europa în ultimii 15-20 de ani liberalismul democratic s-a apărat din poziția de dominație, the only (serious) game in town, ce poate fi maxim întârziat de nționalisme retrograde mici și locale. Din această poziție am văzut alegerea lui Trump în 2016 ca o întâmplare nefericită sau dominația lui Orban în Ungaria ca o curiozitate idiosincratică dintr-o țară mică și ciudată. Din această poziție am suferit să vedem război la televizor și ne-am plâns că toți politicienii sunt nașpa pentru că unii dintre ei (tocmai cei nedemocratici) recurg la război, așa că i-am pedepsit pe cei care au ripostat. Din această poziție am dat ochii peste cap când s-a vorbit despre amenințarea democrației și am zis „noh, e doar un discurs politic găunos, ce nu înseamnă nimic”.
Și mai mult și mai enervant, liberalismul democratic părea atât de dominant încât fel și fel de voci au cerut „să ne bagăm mințile în cap” și „să încetăm cu prostiile”, adică să rezolvăm problemele din Gaza, să îl punem la punct pe Putin sau să „facem ceva” în legătură cu orice. Rapid, că altfel se va vota alternativa, pentru că sigur alternativa e mai bună. Pentru că liberalismul era considerat dominant și puternic, indiferent cine era la vârf. Și când nu reușea, liberalismul nu era considerat înfrânt, ci fals sau duplicitar, valabil doar pentru albi, bărbați sau creștini.
De azi încolo ne putem liniști, cred. Liberalismul democratic, în sens de drepturile omului, norme puternice anti-rasism și anti-discriminare, respect pentru idei first etc, cum ne gândeam la el poate pe vremea lui Obama, Merkel sau alții a fost înfrânt și nu mai domină nimic. Nici SUA și cel mai probabil nici Germania, ce va organiza alegeri anul viitor, sau alte state Occidentale puternice.
Poate înfrângerea nu înseamnă și dispariția. Asta vom vedea. În general, cred că liberalismul a funcționat mereu mai bine din poziția care nu domină și nu trebuie să răspundă imediat și ideal tuturor provocărilor, tocmai pentru că e greu ca naiba. Corul pe care îl văd zilele astea cere imperativ Uniunii Europene să preia ștafeta acestui liberalism; din păcate pare imposibil. Nu are cine. Scholz probabil va pierde alegerile, Macron este mai slăbit ca oricând, Sanchez este fugărit cu pietre în Spania, iar singurii lideri solizi politic din Europa sunt varii arome de dreapta radicală.
A fost o perioadă mișto asta în care a fost ok și acceptabil să nu ne pese tare despre politică, pentru că oricum „toți erau la fel” sau alte idei de genul. Cu Trump și noii lideri pe care îi inspiră, precum Simion, Kickl, Hocke și echivalenții lor, vom avea ocazia să ne dăm seama că nu era chiar așa. Politicienii mainstream și liberali erau probabil ineficienți și plictisitori, dar vom vedea îndeaproape că se poate mult mult mai rău decât atât.
Hopefully, vom supraviețui și vom învăța lecția.
