Nu suntem, desigur, la prima campanie electorală negativă și agresivă. La fiecare rând de alegeri, PSD și, pe vremuri, România Mare, se dezlănțuiau fără măsură la adresa adversarilor politici, pe care îi ridiculizau sau îi calomniau pe toate canalele de comunicare de care dispuneau – și dispuneau de majoritatea canalelor.
Au reușit să mobilizeze temerile și sentimentele negative ale electoratului de mai multe ori, dar au eșuat spectaculos în 1996, când au pierdut în fața CDR și a lui Emil Constantinescu, care au făcut o campanie mult mai umană, încurajând opoziția față de PSD fără a recurge la calomnii sau la știri false; și apoi în 2004, când campania Alianței DA și a lui Traian Băsescu a mizat mai mult pe umor, ironie și inteligență.
În ambele cazuri, accesul forțelor anti-PSD la mass-media era puternic limitat, dar legislația obliga televiziunile la un anumit echilibru. În plus, existau dezbaterile televizate, care au determinat în ambele cazuri un vot masiv anti-PSD. Să ne amintim de confruntarea dintre Ion Iliescu și Emil Constantinescu, sau de cea dintre Traian Băsescu și Adrian Năstase din 2004, apoi cu Mircea Geoană în 2009. Exista deci un spațiu de confruntare democratică, care, fără a fi perfect, dădea substanță democrației permițând o alegere informată.
Din toate acestea nu a mai rămas astăzi decât campania negativă a coaliției PSD-PNL, incorectă și tendențioasă, prezentă nu numai la televiziuni, ci și în mediul online, căci nu mai poți nici să încerci să vezi cum va fi vremea fără să-ți sară în față clipuri în care Nicușor Dan, Dominic Fritz, sau alți candidați ai A.D.U. să nu fie prezentați ca un pericol public, prin știri false sau montaje de declarații trunchiate și scoase din context.
Pe scurt, o campanie negativă dură, în stil american, menită să compromită opoziția prin prelucrarea cu rea-credință a materialelor video. În paralel, primim pe site-urile de știri materiale de propagandă sub formă de articole de presă, cu sau fără indicativul P, care însoțește materialele electorale menite să scoată în evidență realizările PSD în agricultură, ridicarea nivelului de trai, dezvoltarea infrastructurii etc. Chiar și atunci când suntem avertizați că este vorba de publicitate electorală, publicarea unor astfel de materiale laolaltă cu știrile și analizele redacției și în același format cu ele este de natură să genereze confuzie.
Strategiile de campanie s-au modernizat așadar, mai ales în mediul online, dar, din păcate, această modernizare nu se realizează în interesul democrației, pentru că această comunicare impersonală – căci este opera unor echipe tehnice – a înlocuit aproape total dezbaterea democratică, confruntarea de idei și de proiecte, cu pasiunea, emoția și efervescența intelectuală pe care le generează, și a limitat drastic posibilitatea electoratului de a-i cunoaște pe candidații care se opun PSD.
Ceea ce televiziunile numesc „dezbatere electorală” este de regulă o discuție dezlânată a unor candidați din localități sau județe diferite, care mai mult monologhează și își fac publicitate. Duminică seara de pildă, candidatul PNL la primăria Brașovului, Gheorghe Scripcaru, se afla în același studio cu un candidat al A.D.U. pentru CJ Ilfov, când, în mod normal, el ar fi trebuit să se confrunte cu Allen Coliban, actualul primar USR al Brașovului, care candidează la un al doilea mandat.
Cu o seară înainte, în același studio, Allen Coliban îl acuza pe Gheorghe Scripcaru că refuză o dezbatere cu el, drept care fiecare a monologat când și cum a putut, iar beneficiul pentru alegători a fost minim. Nu este singurul caz de acest fel, ci, mai degrabă, un pattern a ceea ce astăzi se numește impropriu „dezbatere electorală” la tv.
În aceeași săptămână, Gabriela Firea și Sebastian Burduja au beneficiat fiecare de mai multe interviuri complezente la televiziunile de știri, Nicușor Dan apărând și el solo în emisiuni dedicate. Fiecare și-a criticat adversarii fără a primi o replică directă din partea lor. În plus, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au umplut ore de emisie cu platitudinile lor, nestingheriți de liderii A.D.U., care au devenit aproape invizibili, sau de vreun moderator incomod.
Cum alegerile se desfășoară într-un singur tur, candidații pot invoca pretextul absenței unor criterii obiective de selectare a participanților, cu excepția sondajelor, iar acestea sunt profund viciate.
Astfel, fiecare candidat spune ce vrea și se adresează propriei bule de susținători de pe rețelele sociale, fără să răspundă unor întrebări pertinente. Doar Nicușor Dan a acceptat un interviu fără menajamente pe site-ul G4Media.
PSD, în schimb, a lansat o campanie de promisiuni și proiecții optimiste privind infrastructura – de la autostrăzi, drumuri expres și magistrale de metrou până la un nou aeroport în sudul Capitalei – sau dezvoltarea industriei de apărare. Dar, dacă citești atent, constați că este vorba aproape exclusiv de planuri pentru viitor, de tipul „ar putea fi gata la sfârșitul anului”, sau de proiecte pentru care nu s-au făcut nici măcar studiile de fezabilitate, ceea ce nu îi împiedică pe Gabriela Firea și pe Marcel Ciolacu să mobilizeze presa în Pantelimon pentru a se lăuda cu planurile lor pentru o nouă linie de metrou.
Nu ar fi fost mai benefic pentru electorat să asiste la o dezbatere autentică, în care să se pună întrebări pertinente privind proiectele cu care se laudă fiecare partid, sau să existe și întrebări din partea cetățenilor? Asemenea formate de emisiuni s-au mai practicat, fiind bine primite de public.
Pe lângă o polarizare dramatică a țării, rezultatul acestor strategii combinate este încetățenirea periculoasă a ideii că nu există alternativă la PSD-PNL, că nu există opoziție democratică credibilă; pe scurt, că „nu avem cu cine vota”.
Dacă reprezentanții puterii, care dispun și de mediatizarea suplimentară aferentă guvernului și instituțiilor statului, sunt protagoniștii emisiunilor tv, electorale sau informative, nefiind obligați să se confrunte cu reprezentanții opoziției, care oricum beneficiară de expunere minimă la televiziuni, cum ar putea alegătorii să evalueze valoarea reală a candidaților?
Iau, spre exemplificare, cazul candidatului PNL la primăria sectorului 1, pnl-istul George Tuță, fost ofițer SRI și erou de manele electorale, care este prezent la unele televiziuni de știri de câteva ori pe săptămână și lăsat să-și debiteze discursul (slab), fără ca ținta atacurilor lui, Clotilde Armand, să-i poată da replica. Ne întrebăm, totuși, după ce criterii editoriale se decide că domnul Tuță trebuie invitat de câteva ori pe săptămână la același post tv? Sigur nu este vorba de interesul public, care ar dicta organizarea unor dezbateri democratice reale, și nici de dorința de a lărgi audiența, căci domnul Tuță este un vorbitor, în cel mai bun caz, mediocru.
Se pare însă că este foarte important pentru PSD și PNL ca oamenii să creadă că într-adevăr nu există o alternativă politică democratică la actuala putere, că suntem, cum spune fără menajamente Alfred Simonis, condamnați să fim guvernați de PSD.
Pentru a asigura continuitatea sistemului (ticăloșit) și condamnarea noastră la „PSD pentru eternitate” (ca să-l parafrazez pe Vladimir Tismăneanu), puterea nu recurge doar la strategii de campanie anti-democratice, ci mobilizează și instituțiile statului în scopul intimidării aleșilor locali ai A.D.U.
DNA, Curtea de conturi, ANAF au devenit, se pare, agenți electorali, descinzând în primăriile conduse de reprezentanții opoziției. Dăm doar exemplul edificator al Flaviei Boghiu, vice-primar al municipiului Brașov, căreia DNA i-a deschis un dosar penal pentru că ar fi oferit un spațiu al primăriei organizatorilor unor expoziții, fără chirie și fără să fi obținut aprobarea consiliului municipal, deși administrarea patrimoniului, inclusiv a spațiului incriminat, cade în sarcina altui viceprimar.
Urmărirea penală continuă, deși, după toate probabilitățile, dosarul DNA nu va rezista în instanță, dacă va ajunge vreodată acolo. De altfel, nici dosarul deschis de DNA foștilor miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, nu dă semne că ar progresa.
Dar existența acestor dosare le permite reprezentanților puterii să clameze că USR este un partid al penalilor, cum spune Marcel Ciolacu, inducând impresia într-un public mai puțin informat, că într-adevăr toate partidele sunt „aceeași mizerie” și „nu ai cu cine să votezi” – așadar nu merită să te duci la vot. Este exact ce dorește puterea, căci absenteismul îi favorizează pe politicienii în funcție.
Totodată, stresul la care sunt supuși candidații opoziției poate deveni insuportabil și descurajant, determinând retragerea din politica activă a unor oameni tineri și talentați, care nu fac însă parte din „sistem”. Dar cum ar putea acest sistem să se eternizeze la putere dacă nu ar recurge la metode cinice și lipsite de scrupule, dacă nu ar face și uz de forță – instituțională, deocamdată – nu doar la strategii de manipulare?
Nu este vorba aici de a promova un partid sau altul, ci de a promova democrația reală, nu originală sau iliberală, competiția onestă și decizia informată și matură a electoratului, luată fără amenințarea pierderii locului de muncă, cum se mai întâmplă în teritoriu.
În lipsa unor reguli democratice care să guverneze campania electorală și a unui climat democratic în ansamblu, actuala putere are toate șansele să reușească o preluare ostilă a României, adjudecându-și supremația pentru mai mulți ani de acum înainte și, odată cu ea, accesul nelimitat la resursele publice, adică la banii contribuabililor.
Deja instituțiile statului sunt ocupate de oamenii puterii iar mediul de afaceri și societatea civilă, inclusiv o serie de intelectuali, par să se fi resemnat cu victoria PSD-PNL. În aparență cel puțin, o bună parte a electoratului pare să se predea, somnambulic, unei guvernări a incompetenților și corupților, a fărădelegii și stagnării, pe care o recunoaște ca atare, dar începe să o accepte ca pe o fatalitate. Miza votului din 9 iunie devine deci desprinderea de mentalitatea mioritică. Altfel, „la apus de soare”…
