fbpx

”Rusia vede în Europa o pradă ce îi va fi cedată” – cum au descoperit europenii Rusia 

Newsletter

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru si te ținem la curent cu tot ce mai apare.

Marchizul de Custine a călătorit în Rusia în 1839. Era un aristocrat enervat de Revoluție, de modernitate, de egalitate, care căuta un model de țară stabilă, tradițională, monarhică. S-a întors din Rusia îngrozit și republican convins. Din scriitor mediocru, cunoscut mai degrabă ca personaj monden cu ambiții literare ratate, a devenit un intelectual faimos, datorită acestei cărți care a avut un succes imens. Multe tiraje și multe traduceri. În 1839 Rusia era acea țară care îl invisese pe Napoleon, care intrase cu trupe în Paris, care asigura pacea și stabilitatea continentului. Era înainte de războiul din Crimeea care a opus Franța și Anglia ambițiilor expansioniste rusești (război care a făcut posibil proiectul liberal de creare a statului român). Cartea lui Custine a fost un șoc. Cu un talent deosebit, Custine descrie și analizează Rusia cu o răceală năucitoare. Editura Humanitas a publicat recent volumul și reproducem aici câteva fragmente selectate de mine, cu un îndemn să o luați și să o citiți. Cu regret vă anunț că este trist de actuală. (C. Ghinea)

 

Scrisori din Rusia,  Marchizul de Custine

Când democrația noastră cosmopolită, rodindu-și ultimele fructe, va fi făcut din război un lucru odios pentru atâtea popoare, când națiunile așa-zis cele mai civilizate din lume vor fi încetat să se sleiască prin excesele lor politice și când, din prăbușire în prăbușire, se vor fi scufundat în amorțire, înăuntru și în dispreț, în afară, orice alianță arătându-se imposibilă cu aceste societăți irosite în egoism, ecluzele Nordului se vor ridica din nou și atunci vom îndura o ultimă năvălire, nu a unor barbari ignoranți, ci a unor stăpâni vicleni și avizați, mai avizați decât noi, căci vor fi avut de învățat din propriile noastre excese – cum putem și cum trebuie să fim cârmuiți. (pg. 48)

În istoria Rusiei, nimeni, în afară de împărat, nu și-a făcut datoria: nobilimea, clerul, toate clasele societății și-au ratat menirea. Un popor asuprit și-a meritat întotdeauna pedeapsa: tirania este opera popoarelor, și nu capodopera unui singur om. Ori lumea civilizată va recădea, mai devreme de cincizeci de ani, sub jugul barbarilor, ori Rusia va trece printr-o revoluție mai teribilă decât a fost aceea din apusul Europei, și ale cărei urmări se mai simt și astăzi. Îmi dau seama că aici lumea se teme de mine, pentru că toți știu că am convingerea lucrurilor pe care le scriu; nici un străin nu poate pune piciorul în această țară fără să nu se simtă cântărit și analizat. “Omul e sincer, gândesc ei, prin urmare poate fi periculos”. (pg. 105).

În Franța, tirania revoluționară este un rău de tranziție; în Rusia, tirania despotismului este o revoluție permanentă (pg. 146)

Dacă vreodată s-ar izbuti să se înfăptuiască o adevărată revoluție de către poporul rus, masacrul ar fi metodic, ca mișcările unui regiment. Am vedea cum satele se preschimbă în cazărmi, cum crima organizată iese gata înarmată din colibe, înaintând în linie dreaptă, în bună ordine; în sfârșit, rușii s-ar pregăti pentru jaf, de la Smolensk până la Irkutsk, așa cum merg la defilare în piața Palatului de Iarnă din Petersburg (pg. 192)

Știți oare că la vremea aceasta drumurile Asiei sunt din nou înțesate de surghiuniți, proaspăt smulși din căminele lor, și care pornesc pe jos să-și afle mormântul, la fel ca vitele luate de la păscut și duse la tăiere? Noul acces de mânie a fost provocat de o așa-zisă conspirație poloneză; conspirația tinerilor furioși, care ar fi devenit eroi, dacă ar fi izbutit, deși în disperarea lor, încercările acestea mi se par și mai pline de mărinimie. Mi se rupe inima gândindu-mă la surghiuniți, la familia și la țara lor… Ce se va întâmpla, oare, atunci când asupritorii acestui colț de lume unde înflorea odinioară cavalerismul vor fi populat ținuturile tătărești cu cei mai nobili și mai curajoși dintre fiii bătrânei Europe? Sfârșind, atunci, să-și umple ghețăria politică, se vor bucura de izbânda lor: Siberia va fi devenit regatul, iar Polonia deșertul.
Nu ar trebui, oare să roșim de rușine la pronunțarea cuvântului liberalism, dacă ne gândim că în Europa există un popor care a fost independent, dar care acum nu mai cunoaște altă libertate decât aceea a apostaziei? (pg. 225)

Rusia vede în Europa o pradă ce îi va fi cedată, mai devreme sau mai târziu, prin vrajba dintre noi; ea ațâță anarhia în țările noastre, în speranța de a profita de pe urma unei corupții pe care o încurajează, fiindcă îi este prielnică intențiilor pe care le are: altfel spus, istoria Poloniei, reluată în proporții mari. De ani  în șir, Parisul citește gazete revoluționare, din toate punctele de vedere, plătite de Rusia. “Europa, se spune la Petersburg, merge pe urmele Poloniei; se sleiește într-un liberalism zadarnic, în vreme ce noi ne păstrăm puternici, tocmai pentru că nu suntem liberi; să ne mai răbdăm încă jugul și îi vom face pe ceilalți să plătească pentru rușinea noastră”. În această țară, viața socială este o uneltire permanentă împotriva adevărului (pg. 326).

Am întâlnit în Rusia o biserică creștină, pe care nimeni nu o atacă și care, cel puțin în aparență, toți o respectă: o biserică de toate favorizată în exercitarea autorității ei morale, dar totuși fără nici un fel de ascendent, și nici o putere asupra sufletelor; nu se pricepe să zămislească decât ipocriți și superstițioși.

În țările în care religia nu este defel respectată, ea nu are nici o răspundere; dar aici, unde întregul prestigiu al unei puteri absolute sprijină preotul în înfăptuirea operei sale, unde doctrina nu este combătută nici prin scrieri, nici prin viu grai; unde practicile bisericești au fost aproape preschimbate în legi de stat; unde datinile slujesc drept credință, în timp ce la noi i se împotrivesc, aici ai dreptul să te plângi de nerodnicia bisericii. Este o biserică moartă, și totuși, dacă te gândești la cele petrecute în Polonia, poate ajunge prigonitoare, neavând nici prea multe virtuți înalte și nici daruri suficiente pentru a fi biruitoare prin spirit; într-un cuvânt, biserica rusească, ca și întreaga țară, este lipsită de libertate, fără de care principiul vieții pălește, iar lumina se pierde (pg. 331).

Nu fi pufi

Dă un share

Lasă un comentariu

SCRIE ȘI TU


Poți contribui și tu la Comunitatea Liberală 1848 completând formularul de mai jos.

 

    This will close in 0 seconds

    -
    00:00
    00:00
    Update Required Flash plugin
    -
    00:00
    00:00