fbpx

Nu există vieți neimportante

Newsletter

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru si te ținem la curent cu tot ce mai apare.

În recent apăruta carte a lui David Herszenhorn, The Dissident: Alexey Navalny: Profile of a Political Prisoner există o relatare despre întoarcerea lui Alexei Navalnîi în Rusia, în luna ianuarie 2021. Avionul în care se afla a fost deviat de pe Aeroportul Internațional Vnukovo, unde urma să aterizeze și unde sute de susținători se adunaseră ca să-l întâmpine pe criticul lui Putin. Aterizarea a avut loc în schimb pe aeroportul Sheremetyevo din Moscova, iar Navalnîi a fost arestat înainte de a trece de controlul pașapoartelor.

După două săptămâni, a fost adus din nou în fața unui tribunal din Moscova, unde i s-au adus alte acuzații absurde. Prima a fost că nu s-ar fi prezentat la ofițerul său de eliberare condiționată în timp ce era în comă la spitalul Charité din Berlin.

„Există multe feluri în care poți curma o viață”, scrie Herszenhorn în The Dissident. „Nu a mers cu otrava, așadar închisoarea a fost soluția de rezervă”.

The Dissident abordează relația lui Vladimir Putin cu puterea, dar vorbește și despre Navalnîi ca figură a opoziției. Ca tânăr membru al KGB, în Dresda anilor 1980, Vladimir Putin asista plin de frustrare la neputința Moscovei de a consolida regimul est-german și de a face față revoltelor populare. Însă, conform lui Navalnîi, dezastrul submarinului Kursk din august 2000, în care toți cei 118 membri ai echipajului au murit, ar fost momentul de cotitură care l-a făcut pe Putin să conștientizeze pe deplin pericolul reprezentat de puterea opiniei publice.

Protestele în masă din Ucraina, din 2013, i-au întărit și mai tare convingerile. Coșmarul lui Putin arată în felul următor: într-o zi, în Piața Roșie ar putea izbucni o revoltă asemănătoare, care să se răspândească în toată Rusia. Așa că a decis să-i țină în frâu pe toți posibilii catalizatori ai unui astfel de coșmar.

Săptămâna trecută, unul dintre acești catalizatori a murit într-o colonie penitenciară de la Cercul Polar, în locul în care, pe vremea lui Stalin, s-a aflat un gulag, un lagăr de muncă silnică. Alexei Navalnîi a fost formidabil. Și complicat. Într-un eseu publicat în 2015 în The New Yorker, Masha Gessen l-a descris pe Navalnîi ca fiind un opozant de temut al lui Putin, dar care a formulat uneori „opinii extrem de discutabile și potențial periculoase”.

În 2007, Navalnîi s-a costumat în stomatolog și a înregistrat un videoclip în care îi compara pe migranții din Rusia cu cariile. Tratarea agresivă a cariei sau extracția, sugera el, sunt singurele mijloace prin care fascismul poate fi prevenit în Rusia. Este un performance care îți dă fiori. În 2008, Navalnîi a susținut invazia Rusiei în Georgia. În 2014, după anexarea Crimeii de către Rusia, Navalnîi a făcut comentarii ambivalente cu privire la viitorul regiunii. Luările sale de poziție au evoluat și s-au mai temperat. La final se pare că se considera un naționalist moderat și își dorea să îmblânzească naționalismul malign care câștigă teren în Rusia.

Nu vom ști niciodată cum ar fi condus Navalnîi Rusia. Vom afla dacă moartea sa reușește să fie un catalizator. Văduva lui a promis că-i va continua munca. Presa occidentală l-a lăudat, unii ziariști au prezis chiar instaurarea unei noi ere. Vecinii Rusiei, în special ucrainenii, au fost mai reținuți.

«Reacția mea inițială la moartea lui Alexei Navalnîi a fost un cuvânt, beznadyoga. Înseamnă „deznădejde” în limba rusă», mi-a declarat corespondentul principal al Radio Free Europe (RFE) în Ucraina, Rostyslav Khotin. „Navalnîi a fost un personaj controversat, dar ne-a oferit o rază de speranță. Faptul că nu asistăm la un val uriaș de proteste în Rusia după moartea lui ne arată cât de bolnavă, de temătoare și de pasivă a devenit o mare parte a societății rusești sub Putin”, declară Khotin.

Navalnîi a insistat să se întoarcă în Rusia. Însă Elena Bonner, o campioană a democrației liberale și o anti-imperialistă neobosită, era croită din alt aluat. Disidenții din vremea ei au luptat pentru dreptul de a pleca din țară. Vladimir Tismăneanu, care publică în revista online American Purpose și îmi este și prieten, mi-a atras atenția asupra faptului că tocmai a trecut aniversarea nașterii Elenei Bonner.

Elena Bonner s-a născut la 15 februarie 1923 în Uniunea Sovietică, în orașul Merv din Turkmenistan. Primul telefon pe care l-am primit după ce am preluat mandatul de președinte al RFE la Praga a fost dat de ea. Se întâmpla în 2007, când Bonner trăgea deja semnale de alarmă cu privire la restalinizarea Rusiei sub conducerea lui Putin.

Viața lui Bonner alături de fizicianul, disidentul și laureatul Premiului Nobel pentru Pace Andrei Saharov a fost una extraordinară. Dar Bonner a fost o forță a naturii. Saharov provenea dintr-o familie privilegiată. Tatăl lui, Dmitri Ivanovici, a fost profesor de fizică și pianist. Elena Bonner a fost fiica unei activiste comuniste evreice din Siberia și a unui tată armean, care a murit la un an după nașterea ei. Tatăl ei vitreg a fondat și a condus Partidul Comunist din Armenia. A fost arestat în 1937 și executat în timpul uneia dintre epurările lui Stalin. Mama ei a petrecut zece ani în gulag, urmați de încă nouă ani de exil intern.

Bonner și Saharov au îndurat șase ani de exil intern, până când au fost eliberați de Mihail Gorbaciov, în 1986. Fuseseră deportați în Gorki, un oraș de pe malul Volgăi, care la vremea respectivă era închis pentru străini. Condamnarea la exil intern a fost pedeapsa pentru criticile lui Saharov la adresa invaziei sovietice în Afganistan din 1979.

Elena Bonner era de profesie medic pediatru. Avea principii ferme și un temperament tandru. Natan Șaransky a evocat personalitatea Elenei Bonner după moartea acesteia, la Boston, pe 18 iunie 2011. Povestea unei scrisori pe care Saharov i-a trimis-o președintelui american Jimmy Carter, despre nerespectarea drepturile omului în Uniunea Sovietică, este esența acestei povești. Saharov a redactat scrisoarea în limba rusă. Șaransky a tradus-o. Dar Bonner a fost cea care s-a asigurat că în cuprinsul ei sunt incluse și numele prizonierilor. Cunoștea pe de rost șaisprezece dintre cele mai dificile cazuri.

„Filozofia a fost a lui Andrei”, a declarat Șaransky, „dar numele au venit de la ea, fiindcă preocuparea ei constantă au fost acești oameni; el a fost spiritul, ea a adus energia și căldura umană”.

 „Nu există oameni mici sau vieți neimportante”, repeta adesea Elena Bonner.

I-am cerut lui Vladimir Tismăneanu să ne împărtășească ideile sale cu privire la Navalnîi și la viitorului opoziției ruse. Urmăriți-i articolul, care va apărea în cursul acestei săptămâni. Distinsul cercetător al comunismului are, la rândul lui, un trecut familial interesant. Părinții lui Tismăneanu au luptat în Războiul Civil spaniol. Tatăl său și-a pierdut un braț la vârsta de 24 de ani. În 1939, acesta a călătorit mai întâi în Uniunea Sovietică, unde a fost corespondent pentru Radio Moscova, apoi s-a întors acasă și a devenit un propagandist de frunte al Partidului Comunist Român.

 

*****

Urmăriți seria de emisiuni ale lui Greg Feifer – realizată în colaborare cu Institute of Current World Affairs (al cărei director executiv este), revista online American Purpose și U.S. Institute of Peace – în care sunt invitați distinși cetățeni ruși aflați în exil, care participă la discuții referitoare la viitorul opoziției rusești. Fiți cu ochii pe evoluția rolurilor lui Mihail Hodorkovski și Garry Kasparov.

Urmăriți săptămâna aceasta interviul lui Natan Șaransky cu Syd Lipset și cu mine. Natan va vorbi despre moartea lui Navalnîi și despre campania furibundă de luări de ostatici a regimului Putin. Un cetățean german a fost răpit săptămâna trecută. Alt cetățean cu dublă cetățenie, americană și rusă, a fost adăugat pe listă săptămâna aceasta.

Luna viitoare, jurnalistul american Evan Gershkovich de la Wall Street Journal va împlini un an de arest preventiv. Fostul pușcaș marin Paul Whelan se află în spatele gratiilor din 2018. Alsu Kurmaşeva, o jurnalistă ruso-americană, reporter cultural la RFE/RL, a fost arestată din vara anului trecut.

Alsu așteaptă încă decizia Departamentului de Stat al SUA prin care să se declare oficial că este „deținută abuziv”. Atât Bonner, cât și Navalnîi au înțeles că puterea stă în preluarea inițiativei, în stabilirea unei agende, dar și în limbaj, în simboluri, în gesturi și în solidaritate.

Nota redacției – Eseul publicat în exclusivitate de Comunitatea Liberală 1848 și publicat cu acordul editorului, The American Purpose.

 

Sursa foto: Reuters

Nu fi pufi

Dă un share

Lasă un comentariu

SCRIE ȘI TU


Poți contribui și tu la Comunitatea Liberală 1848 completând formularul de mai jos.

 

    This will close in 0 seconds

    -
    00:00
    00:00
    Update Required Flash plugin
    -
    00:00
    00:00