fbpx

România vs Polonia: aceeași propagandă rusească

Newsletter

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru si te ținem la curent cu tot ce mai apare.

*Odată înscris, primești din partea noastră cartea „Cine a făcut România. Răscrucile noastre”.

Karol Nawrocki, candidatul anti-UE și anti-ucrainean endorsat de Trump și propaganda rusească, a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia în cea mai strânsă marjă din istoria acestei țări: 50,89% față de 49,11%, atât cât a obținut primarul pro-european al Varșoviei, Rafał Trzaskowski.

Nawrocki a fost susținut de PiS, partidul ultraconservator care a fost la putere ultima oară în perioada 2015-2023.

La fel ca și la alegerile din România (câștigate însă de pro-europeni), candidatul eurosceptic și-a sprijinit campania pe o combinație de promisiuni populiste și fake-news construit în siajul propagandei rusești. În Polonia, rușii investesc mult mai mult rafinament decât în România. Polonezii sunt vehement anti-ruși, așa că acolo niciun politician nu-și permite să spună că șansa lor e înțelepciunea rusească. Dar se folosesc alte narative care, în unele cazuri, seamănă cu cele folosite în România și au impact chiar mai mare. Propaganda Rusiei – în siajul căreia a acționat Nawrocki – se concentrează pe „pericolul“ homosexualilor și al imigranților, care, la fel ca și în versiunea românească, ar sta la granițe gata să năvălească în țară cu milioanele, dacă ar câștiga pro-europenii.

Cu doar două zile înaintea alegerilor de duminică, fostul premier Mateusz Morawiecki, de la PiS, a și răspândit, de altfel, un fake care miroase de la o poștă a filieră rusească, scriind pe X că Nicușor Dan ar fi acceptat să primească în România sute de mii de migranți arabi și africani! El și-a argumentat afirmația cu o dezinformare publicată de oficina rusească/AUR Daily Romania, de pe X, care publicase această prostie la 25 mai. Acesta e stilul clasic al propagandei rusești, care inventează așa-zise site-uri ori conturi „de știri“ pe rețelele de socializare pentru a propaga fake-uri preluate apoi de politicienii susținuți de Moscova și prezentate ca provenind „din surse neutre“.

Revenind la Nawrocki, acesta a fost votat – ca și candidații Rusiei din România – preponderent de locuitorii din mediul rural. Polonia e o țară catolică a cărei populație e foarte credincioasă (însă, spre deosebire de români, polonezii sunt într-o măsură mult mai mare catehizați).

Spre deosebire de Constituția României, cea poloneză prevede puteri mult mai restrânse pentru președinte. Acesta păstrează totuși un rol important în politica externă. Tocmai aici au nevoie Trump și Putin de Nawrocki, pentru că acesta le urmează planurile.
Noul președinte al Poloniei se opune cu înverșunare aderării Ucrainei la NATO și UE, dar și transformării Europei într-o federație. Vrea să pornească un război diplomatic cu Germania, căreia spune că Polonia trebuie să-i ceară 6 trilioane de zloți (1,28 trilioane de euro!) în contul pagubelor făcute acum 85 de ani, în Al Doilea Război Mondial.

Toate temele de mai sus gâdilă auzul lui Putin și Trump, pentru că amândoi au ca scop distrugerea UE, dinamitarea acesteia din interior și punerea Ucrainei într-o situație cât mai dificilă.
Motivele pentru care Putin și Trump urăsc UE sunt, în linii mari, cam aceleași. Amândoi nu suportă regimurile liberale și modelul democratic din Europa, rămasă acum ultimul bastion al acestui tip de organizare politică. În plus, UE este a doua economie a lumii, după cea americană, și cea mai mare piață de desfacere de pe planetă, datorită combinației de populație (450 milioane locuitori) cu putere de cumpărare.

Atât Trump, cât și Putin vor să vadă dispărută această forță uriașă. Trump o percepe ca pe un rival economic care trebuie distrus, în timp ce Putin o vede ca un obstacol major în calea planurilor imperialiste ale Rusiei.

Planul de reînarmare a Europei care urmează să fie pus în aplicare în anii care vin ar transforma continentul într-o forță pe care Rusia nu ar îndrăzni s-o atace și un rival extrem de puternic pentru Statele Unite. Nici acest lucru nu e pe placul dictatorului de la Kremlin și al președintelui cu veleități autoritariste de la Washington.

În acest context, atacul combinat al MAGA și al Rusiei asupra României și Poloniei – stâlpii UE și ai NATO la granița de Est a Europei – a vizat fragilizarea frontierei și dinamitarea din interior a UE.

 

Sursa foto: Paweł Głogowski

Nu ești singur! Hai în Comunitate

 

Ți se pare că lumea a luat-o razna? Crezi că România a făcut progrese pentru că libertatea, capitalismul și inițiativa privată aduc dezvoltare și ne aduc șanse mai bune tuturor? Ești unde trebuie. Aici este Comunitatea Liberală 1848. Noi credem că suveranismul e o boală socială care poate fi limitată prin Adevăr, prin Rațiune și prin Empatie. E o luptă pentru sufletul României – între optimism și întuneric. Ți-a plăcut ceva citit sau auzit aici? Vrei să ne ajuți să promovăm articolele? Donează!

 

Fii alături de noi și de România noastră bună. 

Nu ești singur! Hai în Comunitate

Ți se pare că lumea a luat-o razna? Crezi că România a făcut progrese pentru că libertatea, capitalismul și inițiativa privată aduc dezvoltare și ne aduc șanse mai bune tuturor? Ești unde trebuie.
Aici este Comunitatea Liberală 1848. Noi credem că suveranismul e o boală socială care poate fi limitată prin Adevăr, prin Rațiune și prin Empatie. E o luptă pentru sufletul României – între optimism și întuneric.
Ți-a plăcut ceva citit sau auzit aici? Vrei să ne ajuți să promovăm articolele? Donează!
Fii alături de noi și de România noastră bună.
Nu fi pufi

Dă un share

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00