Două voci au lipsit la apel duminică, când știrea zilei era căderea dronelor rusești în Delta Dunării: vocea președintelui Iohannis, președintele CSAT, și cea a lui Nicolae Ciucă.
Reacția premierului Ciolacu, vicepreședinte al CSAT, a fost periculos de superficială, iar cea a lui Mircea Geoană s-a vrut mobilizatoare și generatoare de încredere în NATO și în armata română, dar a fost pur convențională, fără substanță.
Singura reacție corectă a venit din partea Elenei Lasconi, care a criticat, pe drept, indolența și secretomania puterii, și a evidențiat esența chestiunii: incapacitatea actualei puteri de a crea cadrul legislativ care să permită nimicirea dronelor inamice. Tabăra prezidențiabilului Geoană a sărit ca arsă, nesuportând ca eroul ei să fie eclipsat tocmai într-un domeniu pe care îl consideră rezervat și, aflăm de pe ziare.com, a trimis-o pe purtătoarea de cuvânt a Mișcării „România Renaște!”, Alina Achim, la Antena 3, să condamne ca „iresponsabilă” folosirea temelor de securitate națională, în scopuri electorale, „de către politicieni care nu au suficientă expertiză în domeniu”. Dar ce te faci dacă politicienii „cu expertiză în domeniu” spun platitudini și evită fondul problemei? Oricum, reacția mișcării pro-Geoană a fost stupidă și descalificantă.
S-a auzit clar și tranșant însă generalul (r) Virgil Bălăceanu, care a pus punctul pe i, observând că politicienii actuali nu vor fi convinși să modifice legislația decât dacă, Doamne ferește!, o dronă rătăcită va provoca pierderi umane. Recunoaștem desigur pattern-ul recurent de acțiune caracteristic politicianului PSD și PNL, care își vede neabătut de interesele sale materiale și politice, nu vrea să tulbure apele și să sperie lumea, contând că îngerul păzitor al poporului român îl va feri de necesitatea de a lua decizii curajoase, că nu degeaba ne închinăm la mănăstiri când vin alegerile.
În fond, își zice coaliția, nu a murit nimeni de când generalul Gheorghiță Vlad, locțiitor al șefului de Stat Major al armatei române, a avertizat asupra faptului că militarii români nu au cadrul legislativ necesar pentru a distruge o dronă – fiind obligați de actuala lege să discute mai întîi cu pilotul unui obiect zburător, chiar dacă acesta nu există! – iar dronele au tot căzut.
Cu alte cuvinte, suntem conduși de o bandă de iresponsabili, cinici, mediocri intelectual, lipsiți de viziune și obsedați de putere – iar în fruntea ei se află președintele, care nu își strică weekendul pentru o prăpădită de dronă (despre prima dronă care a căzut în Deltă ne-a spus atunci că ea nici nu există); premierul Ciolacu, care a expediat chestiunea la o cafea cu ineptul ministru al Apărării, cu care nici nu merită să ne pierdem vremea, pentru că este nul și nu contează; și președintele Senatului, Nicolae Ciucă, numărul doi în stat, lider de partid al coaliției de guvernare, fost premier și fost ministru al Apărării, candidatul PNL la președinție, care face paradă cu cariera sa militară, dar care s-a distanțat cu nonșalanță tocmai de chestiunile legate de siguranța națională, promovând obsesiv bula propriei cariere, trecute și încheiate.
Așa se face că, în ziua când românii erau îngrijorați de căderea unor noi drone rusești pe teritoriul național, generalul (r) Ciucă se afla la Cetate, moșmonind în oala cu sarmale și concentrându-se pe performanțele grătarului, pe fondul muzicii lăutărești, cu servilul Mircea Dinescu pe post de agent electoral.
Teoretic, era vorba de lansarea mult întârziatei și îndelung și costisitor promovatei cărți a lui Nicolae Ciucă, În slujba țării, care l-a costat pe contribuabil patru milioane de euro din subvenția mult prea generoasă pe care o acordă, fără voia lui, partidelor politice. Practic, este greu de crezut că autobiografia generalului va fi citită de publicul care a vizionat emisiunea, pentru simplul motiv că acel public nu prea citește (potrivit statisticilor). Iar publicul care citește nu își va pierde vremea cu un text scris probabil de un ghost writer, după dictarea unui consultant electoral.
Oferta editorială din România este mult mai bogată și mai interesantă, iar publicul cititor știe că un om cu discurs plat și tern, în care se mai și încurcă, nu poate scrie o carte interesantă.
Așadar, cu nasul în grătar, domnul Ciucă a uitat să se uite pe cer, unde zboară dronele. Publicul care citește alte cărți decât În slujba țării va fi observat însă că generalul Ciucă nu a făcut nimic pentru a ajuta armata română să poate nimici dronele inamice: nu a promovat, deși putea, un proiect de lege în acest sens; de fapt, nu s-a preocupat deloc de chestiunile de siguranță națională, în schimb ne cere votul invocând trecutul său de militar. Ce facem însă cu prezentul și cu viitorul, domnule general (r)?
Incoerența personajului politic Nicolae Ciucă – căci personaj plăsmuit de consultanți este tot politicianul – merge însă mai adânc decât contrastul dintre invocarea unui trecut militar și ignorarea provocărilor de securitate ale prezentului: ea provine din pretenția lui Nicolae Ciucă și de a fi din nou ceea ce nu este, adică autenticul candidat liberal la președinție.
Or, domnul Ciucă este liderul PNL, iar PNL nu obosește să ne spună dimineața, la prânz și seara că este singurul partid liberal, singurul partid semnificativ al dreptei.
Cum am defini însă liberalismul lui Nicolae Ciucă?
Probabil exact ca și liberalismul lui Klaus Iohannis, adică o fațadă, un pretext, menit să mascheze dependența de sistemul de tip mafiot care domină instituțiile statului și economia. Nu este deci lipsit de importanță faptul că Nicolae Ciucă nu a putut – și probabil nu va putea niciodată – să scrie o carte despre convingerile sale liberale – care sunt probabil sublime, dar lipsesc cu desăvârșire, cum ar spune Caragiale.
Cu atât mai puțin va fi el capabil să propună un program de reforme liberale, mai ales că nici partidul său nu este capabil să reformeze nimic, pentru că vrea să guverneze cu PSD până la sfârșitul timpurilor.
De fapt, ambele partide ale coaliției, PSD și PNL, privesc spre trecut, nu spre viitor și curtează cu asiduitate electoratul conservator, nicidecum electoratul dinamic, profesionist, educat și informat, din a cărui muncă guvernul finanțează masa tot mai mare de angajați ai aparatului administrativ, adică clientela de partid.
Mai mult, pnl-iștii se laudă că ar fi împotriva impozitării excesive, dar participă fără să crâcnească la o guvernare iresponsabilă financiar, care se pregătește să arunce povara datoriei publice pe umerii populației și ai sectorului privat după alegeri – adică să ne facă pe toți să plătim pentru finanțarea campaniei lor electorale. Deja primarii au fost exceptați de la orice măsură de austeritate anunțată inițial.
Revenim la sarabanda excepțiilor de tip Ferma animalelor, în care porcii aflați la putere născoceau privilegii pentru ei înșiși. Iar nota de plată va fi achitată integral de cetățeni.
Totodată, nu l-am auzit niciodată pe Nicolae Ciucă pronunțându-se asupra statului de drept sau independenței magistraților, deși este o componentă esențială a democrației liberale.
Cum ar putea să o facă însă din moment ce magistratul numit de Klaus Iohannis procuror-șef al DNA, Marius Voineag, i-a ascuns în fișet dosarul de plagiat, deși nu mai era nevoie să o facă? Dar era nevoie desigur să nu-l vadă nimeni.
Și nu cumva a fost PNL, partidul condus de Nicolae Ciucă, nominalizat expres ca autor al campaniei împotriva jurnalistei Emilia Șercan, în raportul Departamentului de Stat al SUA privitor la drepturile omului?
Cum ar putea deci Nicolae Ciucă să se angajeze că, în calitate de președinte (Doamne ferește!), va corecta disfuncțiile din sistemul judiciar, va apăra drepturile civice și va impune domnia legii? Pericolul ca domnia legii să scoată din nou la iveală impostura academică de care a fost acuzat de jurnaliști – și salvat de sistem – este prea mare.
Am ajuns astfel la esența candidaturii lui Nicolae Ciucă: impostura. Nu este liberal, doar mimează gângav liberalismul, la ordin; nu este nici preocupat de apărarea țării, ci se folosește de o carieră militară încheiată pentru a promova o imagine înșelătoare despre sine.
Dacă ne interesează liberalismul – și ar trebui să ne intereseze – atunci ar trebui să privim mai degrabă spre USR și spre Elena Lasconi.
Iar dacă privim, ar trebui să și găsim nu doar cântec, dans și voie bună (utile și ele, dar insuficiente), ci mai multă substanță și mai mult curaj în susținerea identității liberale declarate cu un program de reforme, o viziune modernă asupra statului.
Noi continuăm să așteptăm și știm că ele nu vor veni de la PNL. Doar timpul s-ar putea să aibă mai puțină răbdare, căci au rămas mai puțin de trei luni până la primul tur al alegerilor prezidențialelor.
