Când a anunțat că va publica o carte, N. Ciucă a trezit stupoare. De ce ar mai semna un volum cineva acuzat, cu probe convingătoare, de plagiat?, s-au întrebat mulți. A urmat o altă controversă, căci PNL a cheltuit 2,5 milioane de euro pentru a anunța volumul, înainte de a fi fost scris. Scandalul a fost așa de mare încât unii peneliști au propus ca generalul să fie convins să nu mai candideze la președinție. Până la urmă, el e candidatul PNL, iar În slujba țării a apărut. E chiar gratis, căci textul a fost postat online de către autor. Care anunțase inițial că încasările vor merge la case de copii. Însă generalul pare să uite ce promite de la mână pân’ la gură…
Cartea nu e program electoral, ne avertizează el în prolog. După care pune pe hârtie aproape 80 de pagini de promisiuni plicticoase și zeci de poze în care apare strângând mâna unor oficialități. Mai grav e că multe din promisiuni nu au nimic de-a face cu funcția prezidențială. Am impresia că autorul n-a citit prea atent Constituția. Dacă o făcea, înțelegea că șefului statului îi e, de pildă, imposibil să se ocupe de amenajarea vieții rurale, așa că nu ne-ar mai fi silit să citim atâtea pagini anoste despre un Pact pentru sat (pp. 206-210), pe care l-ar propune dacă e votat președinte.
Tot în secțiunea care expune ce ar face în caz că ocupă jilțul de la Cotroceni, liderul PNL nu se jenează să vorbească despre ușurința cu care universitățile se lasă influențate de politică, dând exemplul acordării de titluri membrilor de partid (p. 213). Nu se referă, însă, la el și cu atât mai puțin la propriul doctorat. În treacăt fie vorba, în capitolul despre educație, fantoșa Ciucă nu suflă un cuvânt despre programul România educată, în care păpușarul său a investit resurse enorme, pentru a oferi, la final, decepții colosale.
În capitolul despre justiție, fostul șef al statului major susține că magistrații au „simpatii politice sau sensibilități ideologice”, dar și că ei au comis „erori foarte grave” (p. 219). Nici prima, nici a doua afirmație nu sunt ilustrate măcar cu un nume-două și, cu atât mai puțin, probate. Sunt vorbe în vânt, de parcă fostul prim-ministru și actual prezidențiabil ar fi un biet postac, care caută să atragă atenția pe Facebook.
La fel de stranii sunt paginile despre sănătate. Unele fraze, care sunt și lungi, și scrise în limba de lemn, conțin inepții: așa e cea în care, pe scurt, Ciucă afirmă că programarea online a unei consultații ar îmbunătăți „calitatea îngrijirii medicale” (p. 210). Unele pasaje par să fie scrise de un student care n-ar trece examenul nici în fața unui profesor foarte indulgent. Așa sunt cele de la p. 216, în care Ciucă – sau scribul care l-a ajutat? – susține că libertățile sunt naturale și, în consecință, inalienabile, pentru ca, șase rânduri mai jos, să susțină că libertățile se dobândesc greu și că „avansul e oricând reversibil”.
Micro-capitolul despre Uniunea Europeană e un talmeș-balmeș. Cel mai șocant e că, vorbind despre apărare în contextul PESC (Politică Externă și de Securitate Comună – instrument al UE), Ciucă citează ca element principal parteneriatul României cu SUA. După care urmează un pasaj de o platitudine greu de egalat: „se impune adaptarea unei Mari Strategii a României în lumea contemporană, care să reflecte obiectivele perene ale țării noastre” (p. 233). Nu e clar dacă generalul a vrut să vorbească despre „adoptarea” unei strategii ori dacă voia să spună că avem deja una Mare, veche și perenă, cum zice dumnealui, și trebuie s-o adaptăm „la”, iar nu „în lumea contemporană”.
Capitolul autobiografic e nul. Nu doar pentru că ignoră numeroasele critici care i-au fost aduse actualului lider PNL – de la plagiat la mistificarea prezenței sale în teatre de operațiuni –, dar și pentru că e scrisă cu o neglijență crasă. Un exemplu: Ciucă afirmă, cu dezinvoltură, că viața lui nu a început la naștere, ci mai târziu: „băiețelul care eram, în vârstă de nici tei ani, aleargă desculț prin via bunicii. Și așa începe povestea vieții mele” (p. 15). E, ce-i drept, posibil ca redactarea să fi fost făcută foarte neglijent. O sugerează numeroasele erori ortografice. Dau doar trei exemple din trei pagini vecine: astfel, la p. 216 descoperim că „rectorii și decani trebuie să fie mai riguroși”; acel „i” lipsă aterizează pe p. 217, unde citim că „românii nu au încredere în justiției”, pentru ca la p. 218 să descoperim o altă formulă neglijentă: „indiferent de funcția sau ori de formațiunea”. Un ultim citat ne convinge că postura de autor e resimțită de Ciucă N. ca o experiență paranormală, în care reflecția ajunge la el de undeva din afara sinelui: „scriu paginile astea dintr-o suflare după cum amintirile sau gândurile vin spre mine” (p. 12). Nu e deloc clar de ce a hotărât să pună pe hârtie șuvoiul de panseuri care par să fi ajuns la el…
Scumpă cât un apartament parizian de lux, cartea lui Ciucă nu va convinge pe nimeni să-l voteze. Candidatura lui și instrumentele folosite pentru a o susține par să fie o afacere la fel de proastă – dacă nu cumva și mai proastă! – decât ideea PNL din 1992 de a-l propune pe Rege drept candidat la prezidențiale. Atunci, ce-i drept, neghiobia nu ne-a costat pe noi, electorii, nimic. În schimb, acum, penelistul care zice că ar fi fost în slujba țării a băgat mâna adânc în buzunarul ei.
Sursa foto: pagina publică (Nicolae Ciucă)
