Pe măsură ce lansează o campanie aeriană împotriva Iranului, își dau seama Trump și Netanyahu cât de mult îi datorează Ucrainei?
Tocmai pentru că Rusia este ținută în șah și epuizată de Ucraina, ea și-a pierdut o mare parte din capacitatea de a face rău în lume. Nu mai poate face mare lucru pentru Iranul mullahilor.
Cu toate acestea, Iranul rămâne un aliat loial în cadrul axei Moscova-Teheran-Phenian-Beijing.
A furnizat cantități mari de drone letale Shahed, înainte de a permite Rusiei să le producă ea însăși. Au existat temeri că, în schimb, Iranul ar fi primit asistență tehnologică din partea Rusiei pentru a construi rachete balistice cu rază lungă de acțiune, însă nu există nicio dovadă că acest ajutor ar fi dat roade.
Experții militari sunt sceptici în privința capacităților Iranului în acest domeniu; deși planează incertitudinea asupra numărului de rachete pe care le deține Teheranul, este aproape sigur că acestea nu pot lovi dincolo de Israel.
Aceasta reprezintă o amenințare existențială pentru statul evreu, dar nimeni — cu excepția lui Donald Trump — nu crede că Iranul este capabil să construiască și să lanseze rachete intercontinentale.
Tăcerea penibilă a Rusiei în fața crizei iraniene reflectă incapacitatea sa de a lua vreo măsură pentru a-și ajuta vechiul aliat. Ar trebui să fie un motiv de îngrijorare pentru ceilalți aliați ai Moscovei.
Declanșând războiul total împotriva Ucrainei, Putin a crezut că va dezlănțui haosul la nivel mondial, că va stimula dușmanii Occidentului și îi va împinge spre spiritul de aventură (mai multe state africane își regretă deja deciziile).
El a alimentat haosul din Orientul Mijlociu.
Mai exact, a dat undă verde grupării Hamas pentru pogromul din 7 octombrie 2023, luând aparent prin surprindere Iranul: Teheranul nu a știut nimic despre planurile interpușilor săi din Gaza până în ajunul atacului.
În 2024, victoria lui Donald Trump a reprezentat un alt câștig pentru Rusia: Trump este un agent al haosului global, dar nu este dispus să se plece în fața Kremlinului și menține un raport de forțe nemilos, în special în Cuba, Venezuela și Arctica.
El împărtășește aversiunea lui Putin față de Ucraina, cu diferența că nu suntem siguri de ce o urăște Trump și până unde va merge această dușmănie, în timp ce ura lui Putin se bazează pe obiective clare, ce explică caracterul genocidar.
După un an de idilă zbuciumată cu Putin, periculoasa campanie a lui Trump împotriva Iranului deschide un nou capitol.
Nu știm care va fi următoarea toană a lui Trump sau cât de departe îl va duce oscilația sa între Rusia și China, dar putem paria că nu va ieși nimic bun de aici pentru Putin.
Ar fi lansat Trump această campanie dacă „partenerul” său rus nu ar fi fost redus la neputință? Există motive serioase de îndoială.
Grație rezistenței Ucrainei, Putin, acest antreprenor al haosului, a căzut în propria capcană: nu doar că a eșuat în Ucraina, dar acest eșec îi paralizează marele joc global; nu mai este capabil să-și mențină piețele de armament, darămite să ofere asistență militară aliaților săi.
Ar fi dorit să preia conducerea în războiul împotriva Occidentului, compensând slăbiciunea economică în raport cu China prin prestigiul de comandant suprem.
Din păcate pentru el, marea felină chineză nu întreprinde nimic împotriva Moscovei, ci își așteaptă momentul, profitând din plin – mai ales pe piețele petroliere – de epuizarea economiei rusești.
China nici măcar nu va avea nevoie să ocupe Orientul Îndepărtat Rus pentru a recupera de facto, prin simpla secătuire a adversarului său, teritoriile pe care le revendică de un secol: Vladivostok și Sahalin.
Jean-Sylvestre Mongrenier arată în acest număr al Desk Russie în ce măsură viziunea eurasiatică reprezintă temelia „marii strategii” a Rusiei.
Totuși, această viziune grandioasă și obstinată asupra destinului Rusiei – o țară nici europeană, nici orientală, ci una care le transcende pe amândouă – s-ar putea prăbuși pe toate fronturile: în Vest, desigur, datorită mobilizării eroice a poporului ucrainean, iar în Est, datorită răbdării ipocrite a Chinei.
Din nefericire, este puțin probabil ca Trump să înțeleagă, să recunoască și să întoarcă datoria față de Ucraina; la fel stau lucrurile și în cazul lui Netanyahu, care este obsedat de electoratul de origine rusă ce îi aduce voturi și investiții.
Nota redacției: Philippe De Lara este conferențiar la Universitatea Paris II Panthéon-Assas și predă științe politice. Articolul este tradus de pe Desk Russie cu acordul editorilor.
