Dacă v-ați făcut timp să-mi citiți articolele de pe Comunitatea Liberală, ați putut observa o premisă, o idee care străbate întreaga mea perspectivă asupra politicii românești și mondiale. O putem numi simplu teoria haosului, fără legătură neapărat cu efectul fluture sau știința sistemelor complexe, ci mai degrabă cu comportamentul și mesajele decidenților politici, de la București până la Washington.
Pe scurt, teoria e următoarea: Deciziile politice în România, Statele Unite și parțial în Uniunea Europeană NU sunt produsul unei viziuni strategice, NU au obiective clar definite și NU au nici măcar o linie ideologică, fiind doar o rezultantă a confuziei absolute a celor care le iau după criterii dintre cele mai diverse, de multe ori fără o legătură directă nici măcar cu consecințele lor anticipate.
La nivel de România, demonstrația este mai degrabă o risipă de cuvinte, dar să analizăm doar câteva dintre evenimentele ultimelor ore:
Ne consolăm pentru această criză de leadership de la București doar cu faptul că la Washington situația pare mult mai gravă. Pe scurt, Statele Unite, în colaborare cu Israel (care intră în altăcategorie, având motive mai degrabă legitime), au lansat atacuri aeriene și de artilerie asupra Iranului, eliminând liderii regimului teocratic de la Teheran și eliminând practic capacitățile nucleare, aeriene sau navale ale acestei țări. În afară de prietenii care nu se cunosc la nevoie (Rusia, China, Coreea de Nord, despre care am mai scris că nu formează nicio ‘axă a răului’), au mai existat reacții negative delirante din partea unor reprezentanți ai stângii, care au ajuns să apere un regim care de curând a reușit să-și ucidă zeci de mii de cetățeni. Înainte totuși de a-i ura lui Trump ‘la mulți dictatori eliminați’, să ne întoarcem la teoria haosului și să observăm câteva aspecte esențiale ale acestui conflict:
Teoria haosului: În ciuda unor efecte evident pozitive, precum decapitarea regimului scelerat de la Teheran, acest război nu esterezultatul vreunei viziuni strategice și nici a vreunei amenințări iminente (pentru SUA). Însuși numele operațiunii speciale, ‘Epic Fury’, ca și confuzia generală privind aspectele legale, obiectivele sau durata proiectată, sugerează că adevăratul motiv este reprezentat de distragerea atenției de la ‘Epstein Files’ (ca om cu oarecare experiență în branding, vă garantez că utilizarea acronimului EF nu este deloc întâmplătoare). Cu alte cuvinte, oricât de incredibil ar părea, lumea este împinsă din nou către un conflict în expansiune, cu victime de toate părțile (inclusiv americani și, regretabil, inclusiv copii), doar pentru dorința unora de a rămâne la putere, exact ca în 2022.
Mintea umană are tendința să vadă paternuri în orice (de unde și teoriile conspirației) și avem tendința naturală să credem că totul face parte dintr-un plan. Într-adevăr, pot fi acuzat că îmi lipsesc experiența, cunoștințele și profunzimea strategică pentru a înțelege într-adevăr ceea ce se întâmplă și accept că aceasta este o posibilitate, însă ca antropolog am ajuns cred eu să înțeleg câte ceva despre oameni, iar oamenii și acțiunile lor mi-au sugerat această teorie a haosului. Ea spune că în România și în lume, interese personale, superficiale și pe termen scurt modelează decisiv destinele nu doar ale noastre, ci și ale generațiilor viitoare. Și că ajunge ca un fluture să bată din aripi…
