Teoria haosului, de la București la Washington, via Teheran

Newsletter

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru si te ținem la curent cu tot ce mai apare.

*Odată înscris, primești din partea noastră cartea „Cine a făcut România. Răscrucile noastre”.

Dacă v-ați făcut timp să-mi citiți articolele de pe Comunitatea Liberală, ați putut observa o premisă, o idee care străbate întreaga mea perspectivă asupra politicii românești și mondiale. O putem numi simplu teoria haosului, fără legătură neapărat cu efectul fluture sau știința sistemelor complexe, ci mai degrabă cu comportamentul și mesajele decidenților politici, de la București până la Washington.

Pe scurt, teoria e următoarea: Deciziile politice în România, Statele Unite și parțial în Uniunea Europeană NU sunt produsul unei viziuni strategice, NU au obiective clar definite și NU au nici măcar o linie ideologică, fiind doar o rezultantă a confuziei absolute a celor care le iau după criterii dintre cele mai diverse, de multe ori fără o legătură directă nici măcar cu consecințele lor anticipate.

La nivel de România, demonstrația este mai degrabă o risipă de cuvinte, dar să analizăm doar câteva dintre evenimentele ultimelor ore:

1. Deschizând știrile, aflăm că ședința coaliției a fost o bătălie politică aprigă, cu PSD pe post de Robin Hood, dar șeriful Bolojan din Nottingham zice că a nici măcar bătălie nu a fost, că totul a decurs normal și neconflictual. Teoria haosului: în coaliție se urmăresc avantaje electorale sau politice de moment, minuscule și uneori imaginate, în locul unui efort comun de redresare a deficitului bugetar sau de încredere, a problemelor din justiție, sau pur și simplu construirii vreunei urme de funcționalitate în această creatură politică deja împotriva firii numită coaliție.
2. Aflăm că domnul Miruță ar fi semnat în tinerețe o adeziune la PSD. Asta nici știre nu ar trebui să fie; când să facem greșeli, dacă nu la tinerețe? Totuși, spre deosebire de precedentul ministru al apărării, care măcar a fost asumat, domnul Miruță alege, ca și în cazul Caragea, să ne vândă o poveste de demnă de seria polițist-comică BD la munte și (mai ales) la mare, confirmând că și în cazul declarațiilor despre Ceaușescu că este o creatură politică nevertebrată, departe de ceea ce avem nevoie în fruntea unui minister atât de important. Teoria haosului: Ministrul apărării, vrând săbage sub preș situații care nu necesită nici măcar o mătură, demonstrează că reacționează instinctiv, fără a-și înțelege poziția sau măcar electoratul. Când alegi ambiguitatea și chiar minciuna, în loc să spui că Ceaușescu a fost un criminal, nu un patriot, că domnul Caragea a fost o greșeală, cum a fost și semnarea unei adeziuni la PSD pentru o excursie la mare, nu te poți numi lider și riști să distrugi ce alți miniștri și politicieni foarte capabili ai USR încearcă din răsputeri să construiască. Și nu am terminat cu domnul Miruță.
3. Dacă primele două au fost de antrenament, bomba nucleară vine abia la punctul trei. Pe 2 martie președintele francez Emmanuel Macron anunță noua doctrină nucleară a Franței, care, pe lângă creșterea numărului de focoase, cuprinde și plasarea unora dintre acestea în Europa, în afara teritoriului francez. Doamna ministru de externe Oana Toiu a confirmat în Polonia că și România a fost invitată să se alăture inițiativei, dar a evitat să exprime orice poziție, cumva în stilul său caracteristic în care confundă permanent diplomația cu a nu spune nimic. Domnul Miruță în schimb a sărit în față cu o atitudine mai degrabă negativă, vorbind despre riscuri de a ‘irita vecinătatea’ și despre ‘acceptabilitatea din partea populației’. Președintele nostrum cvasi-suveranist Nicușor Dan tocmai a declarat acum cateva ore că ‘România se află sub umbrela nucleară a NATO, oferită de Statele Unite’, dar că avem un parteneriat strategic în extindere și cu Franța, lasand sa se înțeleaga un fel de mulțumim, dar suntem ok. Să analizăm sumar situația: România dă semnale că ar dori mai degrabă o colaborare mai strânsă cu regimul din ce în ce mai instabil al lui Trump decât cu partenerii europeni, agățându-se în continuare de iluzia protecției NATO, în timp ce majoritatea statelor europene au ieșit deja din această paradigmă. Dacă, așa cum a declarat chiar domnia sa, amenințarea rusească va persista și după eventuala încheiere a războiului din Ucraina, este lipsit de coerență să ne delimităm de cea mai importantă inițiativă europeană legată de securitate și este irațional să nu ne diversificăm pilonii de securitate, mai ales după criza în cadrul NATO legată de Groenlanda. A ne alătura inițiativei Franței nu presupune renunțarea la relația cu SUA, ba chiar, dacă e să-l ascultăm pe Trump, reprezintă exact creșterea autonomiei europene în materie de securitate, ceea ce președintele American a cerut încă din primul mandat. Ezitările repetate aduc riscul excluderii din această nouă arhitectură de securitate a Europei, în baza iluziei strategice că ‘ne vor apăra oricum americanii’, ceea ce nu s-a întâmplat vreodată în istorie. Timpul nu este un factor neutru, iar ezitarea nu înseamnă prudență ci curluntrism, pentru care suntem recunoscuți. Comparativ cu beneficiile, riscurile sunt infime (deja suntem o țintă prin prezența bazei americane de la Kogălniceanu), și îmi vine să întreb, ca în bancul în engleză cu submarinul care se scufundă…’what are you sinking about?’. Teoria haosului: Politica noastră externă se face după ureche, ne-existând nici măcar o linie clară pro-SUA (am primit critici de la foști ambasadori americani pentru că nu ne-am exprimat susținerea pentru acțiunile din Iran!). Nu ne înțelegem situația, nu știm cine ne sunt prietenii, ne bazăm pe doctrine de securitate învechite (invalidate chiar de strategia de securitate a SUA) și acționăm doar după principiul ‘nederanjării’ (singura vecinătate ‘iritabilă’ ar fi Rusia, care oricum a amenințat cu folosirea bombelor nucleare, iar singura populație care nu ar ‘accepta’ această soluție ar fi cea care a căzut victimă propagandei rusești). Dacă refuzăm această mână întinsă de Franța, chiar și prin inacțiune, am face exact jocul Rusiei (ajunge să vedeți poziția suveranistă dacă nu mă credeți) și am comite o gafă cu consecințe potențial existențiale pentru România.

Ne consolăm pentru această criză de leadership de la București doar cu faptul că la Washington situația pare mult mai gravă. Pe scurt, Statele Unite, în colaborare cu Israel (care intră în altăcategorie, având motive mai degrabă legitime), au lansat atacuri aeriene și de artilerie asupra Iranului, eliminând liderii regimului teocratic de la Teheran și eliminând practic capacitățile nucleare, aeriene sau navale ale acestei țări. În afară de prietenii care nu se cunosc la nevoie (Rusia, China, Coreea de Nord, despre care am mai scris că nu formează nicio ‘axă a răului’), au mai existat reacții negative delirante din partea unor reprezentanți ai stângii, care au ajuns să apere un regim care de curând a reușit să-și ucidă zeci de mii de cetățeni. Înainte totuși de a-i ura lui Trump ‘la mulți dictatori eliminați’, să ne întoarcem la teoria haosului și să observăm câteva aspecte esențiale ale acestui conflict:

1. Atacurile au avut loc fără o declarație de război, care ar fi trebuit să fie autorizată de Congres, ceea ce arată, dacă mai era nevoie, cât respect are MAGA pentru constituție. Liderii administrației americane evită chiar să folosească cuvântul ‘război’ (se folosesc eufemisme precum ‘acțiune militară în scopuri strategice’ – practic definiția războiului! Nu vă amintește de vreo ‘acțiune militară specială’? Pe lângă gimnastica semantică, așa cum au confirmat diverși membri ai legislativului American, nu a fost prezentată nicio dovadă că Statele Unite ar fi fost sub o amenințare iminentă a unui atac din partea Iranului.
2. Nu există obiective definite ale ‘acțiunii militare în scopuri strategice’: s-a vorbit inițial despre neutralizarea amenințării nucleare, apoi a celei aeriene și navale, apoi despre schimbarea liderilor pe model Venezuela, apoi despre schimbare completă de regim (deși Hegseth a spus că nu e vorba despre așa ceva, Trump i-a îndemnat pe iranieni să ia guvernarea în propriile mâini).
3. Nu există o strategie de ieșire sau un calendar de încheiere a conflictului: s-a vorbit atât despre o acțiune-fulger de tip Venezuela, despre patru-cinci săptămâni, dar și despre capacitatea SUA de a purta un război ‘pentru totdeauna’.
4. Trump a fost ales pe o platformă de promovare necondițională a păcii, în contrast cu administrațiile Obama sau Biden care au implicat SUA în diverse conflicte. Acum, fără un motiv clar, Trump a ales exact linia de acțiune pe care o critica cel mai intens și pe care o punea pe seama capacităților slabe de negociere ale altor lideri.

Teoria haosului: În ciuda unor efecte evident pozitive, precum decapitarea regimului scelerat de la Teheran, acest război nu esterezultatul vreunei viziuni strategice și nici a vreunei amenințări iminente (pentru SUA). Însuși numele operațiunii speciale, ‘Epic Fury’, ca și confuzia generală privind aspectele legale, obiectivele sau durata proiectată, sugerează că adevăratul motiv este reprezentat de distragerea atenției de la ‘Epstein Files’ (ca om cu oarecare experiență în branding, vă garantez că utilizarea acronimului EF nu este deloc întâmplătoare). Cu alte cuvinte, oricât de incredibil ar părea, lumea este împinsă din nou către un conflict în expansiune, cu victime de toate părțile (inclusiv americani și, regretabil, inclusiv copii), doar pentru dorința unora de a rămâne la putere, exact ca în 2022.

Mintea umană are tendința să vadă paternuri în orice (de unde și teoriile conspirației) și avem tendința naturală să credem că totul face parte dintr-un plan. Într-adevăr, pot fi acuzat că îmi lipsesc experiența, cunoștințele și profunzimea strategică pentru a înțelege într-adevăr ceea ce se întâmplă și accept că aceasta este o posibilitate, însă ca antropolog am ajuns cred eu să înțeleg câte ceva despre oameni, iar oamenii și acțiunile lor mi-au sugerat această teorie a haosului. Ea spune că în România și în lume, interese personale, superficiale și pe termen scurt modelează decisiv destinele nu doar ale noastre, ci și ale generațiilor viitoare. Și că ajunge ca un fluture să bată din aripi…

Nu ești singur! Hai în Comunitate

 

Ți se pare că lumea a luat-o razna? Crezi că România a făcut progrese pentru că libertatea, capitalismul și inițiativa privată aduc dezvoltare și ne aduc șanse mai bune tuturor? Ești unde trebuie. Aici este Comunitatea Liberală 1848. Noi credem că suveranismul e o boală socială care poate fi limitată prin Adevăr, prin Rațiune și prin Empatie. E o luptă pentru sufletul României – între optimism și întuneric. Ți-a plăcut ceva citit sau auzit aici? Vrei să ne ajuți să promovăm articolele? Donează!

 

Fii alături de noi și de România noastră bună. 

Nu ești singur! Hai în Comunitate

Ți se pare că lumea a luat-o razna? Crezi că România a făcut progrese pentru că libertatea, capitalismul și inițiativa privată aduc dezvoltare și ne aduc șanse mai bune tuturor? Ești unde trebuie.
Aici este Comunitatea Liberală 1848. Noi credem că suveranismul e o boală socială care poate fi limitată prin Adevăr, prin Rațiune și prin Empatie. E o luptă pentru sufletul României – între optimism și întuneric.
Ți-a plăcut ceva citit sau auzit aici? Vrei să ne ajuți să promovăm articolele? Donează!
Fii alături de noi și de România noastră bună.
Nu fi pufi

Dă un share

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00