Nu putea să existe un context mai favorabil pentru ca ministrul plagiator al Justiției, psd-istul Radu Marinescu să-și anunțe candidații pentru conducerea marilor parchete: războiul din Iran a generat atâta zgomot și agitație încât televiziunile abia dacă au abordat subiectul numirilor, limitându-se la relatări seci – din păcate acesta a fost cazul și la unele posturi de la care ai fi așteptat ceva mai mult curaj politic în abordarea unui subiect vital pentru statul de drept. Doar pe FB și pe G4Media au apărut reacțiile critice mai mult decât justificate.
Cea mai scandaloasă propunere a ministrului Marinescu este Cristina Chiriac pentru funcția de Procuror General. În calitatea sa de procuror-șef al DNA Iași ea a ascuns probe în dosarul de abuz sexual și pedofilie al fostului episcop de Huși, acesta fiind condamnat la închisoare abia după ce ancheta a fost reluată. În dosarul care l-a vizat pe fostul președinte al CJ Vaslui, psd-istul Dumitru Buzatu, i s-au reproșat „o serie de erori”, care au dus la invalidarea unor probe, dar mai ales faptul că a refuzat să trimită dosarul la EPPO, deși era clar de competența acestuia pe partea de fraudă cu fonduri europene.
Oricum, Cristina Chiriac nu a reușit anul trecut să finalizeze mai mult de trei dosare de corupție, toate fără nicio legătură cu vreun politician sau demnitar local, iar interviul său în procesul de selecție pentru conducerea PG de pe lângă ÎCCJ a fost considerat slab de specialiștii în domeniu. Să alegi cel mai slab dintre toți pentru cel mai important post de procuror-șef din țară echivalează cu o insultă adusă tuturor românilor care au demonstrat anul trecut în frig și în întuneric pentru o justiție corectă. Nu este singura care vine din partea autorităților, dar este cea mai recentă și cea mai nerușinată. Nu mai puțin lipsită de decență este propunerea pe post de adjunct al procurorului șef DIICOT a lui Gill-Julien Grigore-Iacobici, a cărui soție a fost condamnată cu suspendare într-un dosar de fraudă cu fonduri europene, și cu o proastă reputație în sistem.
Este clar că ministrul doamnei Olguța a încercat să fie abil și să prezinte un mix de propuneri scandaloase și acceptabile. Astfel, la DNA a fost propus pentru postul de procuror-șef un profesionist cu o bună reputație, Viorel Cerbu, iar la DIICOT un procuror de numele căruia măcar nu sunt legate scandaluri sau controverse, Codrin Miron.
Doar că planul ministrului psd-ist nu este ca aceștia să aibă mână liberă, ci să fie secondați de personaje total controlate politic, pentru că Viorel Cerbu ar trebui să fie secondat de catastrofalul Marius Voineag, propus ca adjunct la DNA, iar no-name Codrin Miron de rău famatul Grigore-Iacobici. În sfârșit, lipsa de competență a Cristinei Chiriac ar urma să fie suplinită de expertiza fostului PG, Alex Florența, care ar urma să-i fie adjunct.
Acestea fiind datele problemei, toată atenția se mută spre Palatul Cotroceni, unde președintele Nicușor Dan urmează să valideze sau să respingă propunerile PSD, după avizul obligatoriu, dar numai consultativ al CSM.
Le numim propuneri psd-iste nu doar pentru că sunt asumate exclusiv de un ministru – problematic – al PSD, nu de guvern, ci și pentru că reflectă politica dintotdeauna a PSD de a promova la conducerea justiției personaje obediente politic, care asigură impunitate marilor și micilor corupți.
Suntem obligați totuși să atragem atenția că justiția nu poate fi „luată pe persoană fizică” de PSD, cum reiese din non-combatul total al echipei de la Palatul Victoria.
Nicușor Dan este DECI chemat să dea primul său test adevărat de curaj politic. Având în vedere antecedentele, scepticismul este de rigoare, dar să nu ne antepronunțăm.
Suntem relativ încurajați de faptul că vice-președintele PNL Alexandru Muraru a afirmat că nu crede că șeful statului va accepta propunerile lui Radu Marinescu, dar nu putem anticipa decizia domnului Dan, pentru că, printre altele, nu știm dacă nu cumva PSD și serviciile (un tandem consacrat) au primit deja mână liberă să facă numirile care le convin.
Până la urmă, toți ne-am mirat că CCR a decis cu o majoritate de 6 la 3 să declare constituțională legea pensiilor speciale, nu pentru că nu ar fi fost, ci pentru că reprezentanții „epoleților” au blocat-o atâta vreme și nu putem crede că au avut brusc o iluminare de bun simț. Mai degrabă suspectăm că avizul de constituționalitate al CCR a fost negociat în culise și doar cetățenii nu știu ce au obținut „epoleții” în schimbul deblocării legii cu o miză atât de mare.
Din păcate, este greu de imaginat că o decizie care afectează stâlpii de rezistență ai sistemului corupt și cleptocratic poate fi luată fără acordul negociat al acestuia.
La ora redactării acestui text nu avem nicio știre despre intențiile președintelui, care probabil așteaptă avizul CSM pentru a se pronunța. Nu putem așadar decât să sperăm că va respinge măcar numirile scandaloase ale Cristinei Chiriac și ale lui Grigore-Iacobici, și nu va accepta șmecheria impunerii unor procurori controversați ca Floența și Voineag pe post de adjuncți capabili să blocheze orice mișcare neconformă cu interesele PSD.
Ar însemna că a capitulat total în fața PSD și a serviciilor și că îngroapă cu mâna lui anti-corupția și statul de drept. Să nu uităm însă un fapt esențial: Nicușor Dan este un președinte slab, nu neapărat din fire sau din lipsă de inteligență, ci pentru că nu are sprijinul politic necesar pentru a susține poziții curajoase și reformiste și cu atât mai puțin pentru a reforma serviciile.
Candidatura unui independent în fruntea statului a fost de fapt o mare capcană a ceea ce numim „sistem”, pentru că un președinte fără o susținere politică proprie solidă în Parlament nu își poate pune în aplicare politicile, iar dacă mai este și lipsit de experiență politică și de conexiuni în interiorul instituțiilor de forță, atunci este practic la mâna acestora din urmă – după cum se și vede.
Așadar, pentru ca Nicușor Dan să poată reforma justiția și serviciile, ar trebui să dispună de mai mult decât de sprijinul unui partid minoritar în coaliție, cum este USR, care nici măcar nu este partidul lui, și să stăpânească mecanismele puterii.
Știm demult că „drumul spre iad este pavat cu bune intenții”; cu alte cuvinte, bunele intenții nu servesc la nimic – sau la prea puțin – dacă nu ai și mijloacele pentru punerea lor în practică. Or domnul Dan nu le are: partidele politice tradiționale din coaliție (PSD, PNL, UDMR) sunt exponente ale „sistemului” și, potrivit presei, legate prin mii de fire de servicii.
Ele sunt, pe fond, nereformabile. PSD nici nu își propune să se reformeze, considerându-se dintotdeauna perfect, UDMR este o fortăreață a status-quo-ului și a lui Viktor Orban pe teritoriul României, iar în PNL nu există o masă critică de reformiști: dacă dai la o parte tabăra de tip mafiot din jurul lui Hubert Thuma, nu rămâne neapărat o majoritate care să dorească o schimbare profundă de sistem sau o liberalizare reală a economiei.
Nu poți, de pildă, să transformi PNL într-un partid cu adevărat liberal, când numărul 2 din conducerea PNL, președintele Senatului Mircea Abrudean, excelează prin rețeaua de firme private mufate la contractele cu administrația locală și centrală, după cum a demonstrat, cu date concrete, Valeriu Nicolae pe canalul său de YouTube.
Ce interes au acești oameni, îmbogățiți de pe urma contractelor cu autoritățile, să schimbe regulile după care funcționează economia și statul? Niciunul, evident. În concluzie, Ilie Bolojan, chiar dacă vrea, nu poate schimba din temelii PNL, pentru că partidul este prea solid ancorat în sistem. Poate elimina o grupare ostilă, deși deocamdată vedem că ea rezistă.
Și atunci, dacă nimeni nu poate schimba sistemul, dacă guvernul nu poate decât, cu mare opoziție și scandal din partea PSD, să opereze ajustări administrative și contabile și exclude de plano orice reformă de fond, înseamnă că suntem un stat capturat și nu putem spera decât la ajustări de bun-simț, care să salveze de fapt sistemul, nicidecum să-l reformeze.
Știm că nu se pot face reforme de fond fără o majoritate politică reformistă, dar știm și că, în lipsa reformelor de fond, orice măsură de ajustare și corecție nu este decât parțial eficientă. Și mai știm un lucru: că absența reformelor convine actualei clase politice, poate cu excepția USR (am zis „poate”), pentru că blochează orice transformare liberală a statului și a economiei și promovează etatismul excesiv, adică controlul asupra vieții și veniturilor cetățenilor.
Doar un stat cu adevărat liberal ar garanta cetățenilor libertatea de a dispune de propriile venituri și de a opta pentru furnizorii cei mai avantajoși de servicii sociale, educaționale sau de sănătate. Un astfel de stat nu avem și nici nu ni se pregătește.
Tot ce ni se oferă este o restaurație cosmetizată a atotputerniciei unui sistem corupt, care, din 1989 și până astăzi, nu a făcut decât să se consolideze. Iată de ce răspunsul lui Nicușor Dan la propunerile lipsite de rușine ale ministrului Marinescu are o importanță covârșitoare nu doar pentru viitorul lui ca președinte, dar și pentru (probabil) ultima șansă a democrației liberale în România.
