Odată cu declanșarea de către Rusia lui Putin a războiului informațional în contextul invaziei militare din Ucrainei, spectrul informațional global s-a schimbat rapid. În continuare vom analiza cum se fragmentează mediul informațional și cum populiștii autohtoni contribuie la propagarea agresivă a unor idei periculoase împotriva intereselor strategice ale României. Într-o societate în care rețelele de socializare devin surse principale de informații, riscul naționalismului digital este real. Nu există soluții magice, așa că deschid acest subiect pentru a descoperi împreună ce putem face în calitate de cetățeni și liberali să contracarăm această amenințare la adresa democrației.
În timp ce agenda publică menține în vizor războiul din Ucraina, stârnind dezbateri la nivel global, trebuie să înțelegem că internaționalizarea acestui război, ce se desfășoară în spațiul continentului european, depășește cu mult caracteristicile unui război convențional. Au fost vizate cu precădere sfera informațională și, prin ricoșeu, a fost atins domeniul ideologic. Astfel, tranșeele mentale nu se suprapun cu cele de pe teren, primele fiind mult mai dinamice și fluctuante.
Cel mai probabil că ați auzit de conceptele de populism de dreapta sau național-populism, ca fenomene ce devin tot mai relevante și prezente pe scenele politice naționale și europene. Această ideologie politică combină elementele politicii de dreapta cu o retorică populistă și chiar extremistă. Mesajele populismului de dreapta se caracterizează adesea prin „discurs al urii” și opoziție față de elitele politice și economice, și se pretind a fi reprezentative pentru „oamenii de rând”. În Europa, acest fenomen este strâns legat de euroscepticism, anti-imigrație, antisemitism și idei naționaliste anti-sistem.
În ultimii ani, partidele și mișcările populiste de dreapta au câștigat teren politic în Europa, iar această creștere este alimentată de opoziția față de imigrație, creșterea euroscepticismului și nemulțumirea față de politicile economice ale Uniunii Europene. Cu toate acestea, ceea ce este mai interesant este modul în care Kremlinul utilizează aceste tendințe pentru a-și promova propria agendă.
Rusia, cunoscută pentru abilitatea sa în domeniul războiului informațional, a suferit o înfrângere semnificativă în contextul invaziei militare din Ucraina. Cetățenii ucraineni s-au mobilizat într-un mod excepțional, transmițând evenimentele în timp real și oferind o perspectivă diferită asupra conflictului. Această mobilizare a cetățenilor a subminat propagandă rusă și a expus Kremlinul la nivel global.
Cu toate acestea, războiul informațional 2.0 al Rusiei, deși are propriile carențe, evoluează și se adaptează în continuare pentru influențarea și manipularea opiniei publice în țările occidentale, folosind drept platformă de distribuire inclusiv național-populiștilor europeni. Această influență se realizează în special prin canale digitale și rețele de socializare. Kremlinul a învățat între timp să capitalizeze pe lentoarea marilor companii de a modera conținutul online și să utilizeze așa-numitele echo-chambers („camere de ecou”) pentru a răspândi în continuare mesaje extremiste și confuze.
Astfel, autoritățile ucrainene au obținut informații despre aprobarea de către Kremlin a noi narative de propagandă, cu scopul de a denigra Ucraina și forțele sale armate în rândul statelor occidentale și a schimba opinia publică mondială cu privire la evoluția războiului. Se așteaptă ca Kremlinul să speculeze pe seama „oboselii” publicului occidental față de tema războiului, răspândind informații false, teme conspiraționiste și campanii de manipulare țintite pentru a crea îndoieli în rândul partenerilor occidentali (cu precădere în rândul decidenților) cu privire la lipsa oricăror șanse de victorie a Ucrainei.
Printre temele strategice abordate se numără narativele referitoare la mobilizarea în masă a cetățenilor ucraineni, îndoielile cu privire la posibilitatea victoriei Ucrainei, eșecurile presupuse ale contraofensivei ucrainene, corupția pretins endemică a elitei ucrainene și prezentarea teritoriilor ocupate de militarii ruși ca fiind într-o „situație ideală” în componența „lumii ruse” (russkii mir).
Cu toate că războiul digital nu este ceva nou, evoluțiile recente arată că acesta a căpătat caracteristici noi și periculoase. Cu o rată de distribuire a internetului de 88% (16,8 milioane de utilizatori de internet) în 2022, dinamica mediului informațional din România a evoluat semnificativ, creând un teren fertil pentru național-populismul digital și propaganda online.
O transformare esențială în această dinamică a fost faptul că nu mai trăim în era comunicării liniare. Trecem printr-o fragmentare intensă a fluxului de informații, în care cetățenii obișnuiți joacă un rol crucial în diseminarea și interpretarea informațiilor. Rețelele de socializare, precum Facebook, Twitter/X și TikTok, alături de platformele de mesagerie criptată WhatsApp și Telegram, devin noduri de rețele prin care fluxurile de știri și opinii circulă într-un mod necontrolat, tribalizând ideologic utilizatorii.
În România, propaganda Kremlinului își găsește sprijin în promotorii „neutralității” față de războiul din Ucraina și ai unei false „păci”, omițând faptul că Rusia a atacat pe 24 februarie 2022 un stat neutru și suveran. Cu toate că aceste teme sunt răspândite și promovate public de național-populiștii autohtoni, ele câștigă teren într-o societate în care aproximativ 65% din populație folosește rețelele de socializare pentru a citi știri, iar 29% distribuie știri prin social media, mesagerie și e-mail. Un sondaj din ianuarie 2022 arăta că peste jumătate dintre români (59,5%) ar vota pentru un partid naționalist, iar majoritatea (64,8%) considera că România ar trebui să-și apere interesele naționale, chiar dacă asta ar putea însemna să se abată de la regulile Uniunii Europene. Un context favorabil pentru rostogolirea narativelor pro-Kremlin despre visul „(re)suveranizării” statelor naționale față de Bruxelles, Washington sau NATO.
Și, în ultimul rând, principalul punct vulnerabil al societății românești în fața acestor avalanșe ale național-populismului de tip putinist este reprezentat de ceea ce se numește „ecosistemul rețelelor populiste digitale” (creatorii de conținut cu tendințe extremiste), create în perioada pandemiei Covid-19 și adaptate discursiv războiului din Ucraina. Acest ecosistem a reușit să ocupe o bună parte din spațiul rețelelor de socializare și beneficiază din plin de întârzierea în moderarea conținutului de către companiile Big Tech. În plus, trebuie să subliniem și rolul jucat de acele echo chambers în contextul creșterii mișcărilor național-populiste. Aceste „camere de ecou” sunt utilizate de naționaliștii digitali (susținători voluntari sau involuntari ai propagandei ruse) pentru a actualiza și repeta sloganuri politice false, pentru a disemina știri false fără să fie contrazise și pentru a promova opinii pe care publicul le acceptă pentru că împărtășește deja idei și concepte oarecum similare despre cum ar trebui să arate realitatea. Iar toate aceste practici nu fac altceva decât să ducă la modelarea și consolidarea convingerilor radicale ale publicului, transformându-le cu timpul în convingeri și credințe de nezdruncinat ale unui public care va respinge vehement și brutal orice argumente contradictorii.
Mai mult, atunci când temele războiului informațional al Kremlinului sunt mascate sub formă de sloganuri naționaliste și câștigă legitimitate pe parcursul timpului, ele devin și mai periculoase pentru democrațiile din Europa de Est, puternic vulnerabilizate de pandemia Covid-19, crizele economică și energetică, neîncrederea în sistemul democratic.
