Încercarea de „compromitere” și „defăimare” a victimei (episodul 3)

280

Considerațiile prezentate în episodul anterior nu au desigur nici o legătură cu situația premisă sau cu acțiunile torționarilor lui Gheorghe Ursu. Ele vădesc însă cunoscuta tehnică a Securității de încercare de „compromitere” și „defăimare” a „obiectivelor” prin insinuarea că acestea ar fi fost de fapt colaboratori ai Securității sau „privilegiați”. Dosarul penal întocmit de inculpați lui Gheorghe Ursu pentru „propagandă împotriva orânduirii socialiste” și propriile sale mărturii, pe care magistrații le-au avut la dispoziție, arată greutățile cu care victima obținuse pașaportul de călătorie (după ani de insistențe). Mai mult, reaua credință a magistraților se vădește și din faptul că fragmentul citat mai sus nu are nici o legătură cu situația materială a victimei și familiei sale: în realitate, fiica lui Gheorghe Ursu, care plecase legal în Statele Unite în 1983, nu avusese vreo proprietate, după cum nu a avut nici Gheorghe Ursu.

 

Încă mai grav, completul condus de Valerica Voica conchide, aiuritor, ca victima Ursu Gheorghe Emil „nu a fost un opozant al regimului comunist și nu s-a aflat în relații de adversitate cu organele de securitate ale statului”(!). Și asta pentru că „opiniile sale și dezacordul față de politica și conducerea de stat nu au fost făcute publice”(!). 

 

Aserțiunea a fost preluată, mimetic, din „precizările” martorului Vasile Mălureanu, fost ofițer de Securitate și general SRI [1] (vom reveni la acest personaj în cele ce urmează) și ale martorului Aurel Rogojan, fostul șef de cabinet al lui Iulian Vlad [2]; și el fost general SRI și autor al unei bibliografii de dezinformare care include o hagiografie a fostului său șef.

 

O aserțiune desigur falsă. În realitate, în 1985 anchetatorii l-au acuzat pe Gheorghe Ursu de următoarele:

• „a furnizat postului de radio autointitulat „Europa libera” 2 materiale în care a comentat de pe poziții dușmănoase măsurile luate de partid în domeniul construcțiilor din România, care au făcut obiectul mai multor emisiuni„;

• „a afișat la locul său de muncă, cu scopul de a atrage atenția că situația critică … din timpul regimurilor fasciste s-ar potrivi în prezent realităților din România”, “citate… ce conțin referiri la necesitatea luptei împotriva statului„;

• “Având în vedere că URSU GHEORGHE EMIL a desfășurat o intensă activitate de propagandă dușmănoasă prin acțiuni directe sau prin intermediul unor oficine de propagandă reacționară din străinătate, împotriva acestuia urmează a se începe urmărirea penală, continuarea cercetărilor sub stare de arest și trimiterea în judecată pentru  săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 166 al. 2 Cod penal”; 

• „Întrucât cel în cauză întreține legături apropiate cu unii scriitori care se află în atenția organelor de securitate pentru concepțiile lor dușmănoase, urmează ca în cercetări să se clarifice și natura relațiilor cu aceștia”;

În declarațiile date în fața celor doi anchetatori ai Securității, Gheorghe Ursu a refuzat să-și renege acuzațiile împotriva dictatorului din scrisoarea citită la Europa Liberă și să-și toarne prietenii, scriind astfel:

• • “Trebuie să arăt foarte clar că cele două scrisori expediate de mine la „Europa liberă” și a treia (pe care nu am trimis-o) nu au fost determinate în nici un fel de alte persoane … ci au pornit, în toate cele 3 cazuri, din … datoria mea față de conștiință… repet că expedierea acelor scrisori nu a avut în vedere nici un fel de răsplată sau remunerație materială”;  „s-au luat hotărâri care nu corespundeau realității, eu m-am gândit că trebuie să fac ceva ca să se reia unele consolidări […] am crezut că prin prezentarea punctului meu de vedere la Europa Liberă, unele organe din țara noastră vor intra în alertă și vor lua măsuri… Am redactat materialul al cărui concluzie era că în București nu s-au efectuat consolidări care să asigure stabilitatea construcțiilor deteriorate, în eventualitatea unui nou cutremur”; „am fost împiedicat […]  chiar de către Conducerea Superioară, să fac consolidarea. Atunci, în sala de ședințe, a CC a PCR ni s-a ordonat tuturor șefilor de proiect de consolidări să încetăm imediat lucrările de reparații„;
  • „Refuz să scriu în declarații numele prietenilor”

• manifestele afișate „corespund cu punctul meu de vedere privind politica internă a statului nostru” și le-a “Când am făcut aceasta faptă am căutat să-mi exprim gândirea mea, respectiv că nu sânt de acord cu unele realități din țara noastră”;

• a considerat că Europa Liberă „trebuie să țină trează ura românilor contra regimului totalitar în care trăiesc, să-i îndemne la răsvratire organizată sau măcar la nesupunere, sau măcar să facă totul spre a-și menține libertatea de gândire„;

În zeci de mărturii date inclusiv în fața instanței, colegii de celulă și gardienii lui Gheorghe Ursu au declarat că acesta a fost torturat sistematic în timpul arestului de cei doi securiști:

• • „…a fost scos la anchetă de către un ofițer anchetator de Securitate despre care Ursu Gheorghe mi-a povestit că este același cu cel care l-a anchetat și înainte de a fi arestat preventiv și că avea gradul de locotenent [Vasile Hodis, nn]. Când s-a întors în camera acesta prezenta urme de violență…  Gheorghe Ursu a povestit cum a fost bătut de locotenentul de securitate”
  • „Ursu Gheorghe a fost scos aproape zilnic la anchetă și de fiecare dată venea bătut. Din câte îmi povestea, ofițerul anchetator îl lovea în special la tălpi și la palme cu bastonul și în zona capului, deasupra urechii… Pe măsura ce timpul trecea și era scos la ancheta Gheorghe Ursu devenea tot mai pierdut și incoerent în vorbire„;

• martorii au văzut semnătura lui Pîrvulescu pe bonul de scoatere la anchetă, de unde Gheorghe Ursu a fost adus cu semne de violență: „era roșu la față și aveam senzația că are momente de instabilitate în timpul mersului… încă de două ori l-am mai scos din arest pe Ursu Gheorghe la solicitarea Securității…”; alții l-a văzut pe maiorul Pîrvulescu când l-a scos pe Gheorghe Ursu la anchetă; la întoarcere de la ancheta era “ținut de subofițeri pentru a se deplasa…”; „situația lui Ursu Gheorghe se degrada” datorită tratamentului care era aplicat acestuia de cei care îl anchetau[…]”; în ziua bătăii fatale, 15 noiembrie, cu doua zile înainte de a fi dus la spitalul Jilava și a muri, „ing. Ursu a fost scos la anchetă dimineața, și adus de acolo bătut într-o pătura, întrucât nu mai putea merge. Ursu acuza în special dureri abdominale. Cert este că fusese scos la ancheta de anchetatorul lui… care era maior… Pîrvulescu[…]. În tot timpul care a urmat a urlat de durere, dar nu i s-au acordat îngrijiri medicale”, „ a început să se plângă că îi este rău de la stomac, prezentând simptome de vomă și scaune repetate. În noaptea următoare a ajuns să vomite sânge”;

• după administrarea loviturilor care urmau să-i fie fatale, Gheorghe Ursu a mai fost „ținut cu infecție internă” aproape două zile în celulă, “până la septicemie” “din cauza Direcției a VI-a Securitate„; „Ostentativ Ursu nu a fost dus la spital tocmai pentru că se dăduse o dispoziție, […] din sfera Securității, să se ducă pe topogan fiindcă cuiva nu i-au convenit acele materiale scrise[…] vis-a-vis de regimul Ceaușescu„;  “întârzierea transportării ing Ursu la spital a fost intenționată și legată de anchetarea sa de către ofițerii de securitate”;

• întregul acest tratament a fost aplicat de cei doi torționari, la ordinul șefilor Securității pentru că victima “nu recunoștea la anchetă ceea ce îi interesa” pe aceștia, inclusiv “ce bani a luat” pentru scrisorile sale către Europa Liberă; pentru că „a făcut aprecieri injurioase la adresa familiei Ceaușescu“ și „a scris scrisori la Europa Liberă împotriva lui „Tăticu”, adică a lui Nicolae Ceaușescu”; pentru „că uneltește împotriva Elenei și lui Nicolae Ceaușescu”; pentru “legături cu Europa Liberă” și pentru că „el nu vroia să colaboreze cu organele Securității cu privire la existența sau trimiterea în afara țării a unor materiale cu caracter de propagandă”; „[direcția] a VI-a erau „ofticați” de faptul că Gheorghe Ursu „era o nuca tare”, „nu declarase nimic în cursul anchetei” și „dacă ar fi recunoscut cum și în ce fel au ajuns scrisorile lui, memoriile lui, la Europa Liberă… el nu mai pățea nimic, era în viață”; 

În sfărșit, documentele din arhiva CNSAS depuse la dosar arată că programatic, conform «ordinelor și indicațiilor» primite de la Comandantul suprem, Securitatea trebuia să actioneze “prioritar”, “cu o fermitate sporită”, împotriva celor care aveau «legături cu elemente ostile din cadrul emigrației, între care angajați și colaboratori ai postului de radio Europa Liberă»,  «anturaje constituite din elemente cu poziție ostilă», « cei care comentează negativ politica partidului și statului nostru», cei cu preocupări «de a realiza, în scopul publicării în țară sau străinătate, lucrări… cu conținut ostil sau interpretabil »; și trebuiau descoperite și oprite “cu orice preț” “canalele de transmitere” a acestor lucrări către Europa Liberă; toate acestea fiind, conform dosarului Penal întocmit de inculpat pe numele său, categorii din care a făcut parte Gheorghe Ursu.

[1] Iată fragmentul care oferă o măsura a obedientei instanței față de narațiunile fostelor cadre de Securitate: 

 Martorul Mălureanu Vasile a precizat în declarația dată în fața instanței de apel că „Numărul opozanților deschiși, cu asumare a riscurilor, care au inițiat sau desfășurat activități contestatare la adresa regimului a fost unul mic. Dnul Ursu, prin jurnalul care nu a fost dat publicității, putem considera că a fost opozant de for intim[…] Din acest punct de vedere Gheorghe Ursu nu e considerat opozant deschis.” Pe cale de consecință, nu se poate reține că victima Ursu Gheorghe Emil este o „persoana căzută sub puterea adversarului”.

[2] Iulian Vlad, șef al Securității interne in 1985, a fost implicat direct în coordonarea anchetei asupra lui Gheorghe Ursu și disimularea sub acoperirea miliției (https://gh-ursu.ong.ro/dosarIulianVlad.html). Arestat pe 31 decembrie 1989 și condamnat pentru genocid la Timișoara in 1991, a fost grațiat de Ion Iliescu după patr