În luna aprilie a acestui an, când am făcut o expediție de cercetare în Uzbekistan, m-am tot întrebat ce poate avea în comun acest tărâm central-asiatic cu Europa Centrală. Cu excepția câtorva turiști nemți atrași de Orient, absolut nimic.
Uzbekistanul mi-a amintit mai degrabă de România abia ieșită din dictatură, avidă de Vest, dar bântuită încă de fantomele sovietic, dar cu ceva mai mult „noroc”: doar o chestiune de geopolitică, nimic mai mult.
Și totuși observ că interesul Occidentului, și mai ales al Germaniei, se deplasează din ce în ce mai mult spre Est, spre republicile ex-sovietice, în relații de „toleranță reciprocă” (ca să nu spun de „prietenie forțată”) cu Mama Rusia.
Oare problemele actuale ale Germaniei se pot rezolva printr-o simplă politică de genul „Go East”?
Germania este într-adevăr în căutare de soluții în afara frontierelor. Europene sau nu.
În 15 septembrie a.c. cancelarul a zburat la Samarkand pentru o întrunire cu omologul său uzbec Shavkat Mirziyoyev, cu care a semnat un acord pe teme de migrație.
Aparent, un nou mod de a rezolva chestiunea migrației, atât de dezbătută la Berlin.
Deși se știe încă din octombrie 2023 că responsabilul special al guvernului pe migrație, Joachim Stamp, desfășoară discuții mai mult sau mai puțin secrete cu diverse state pentru a ajunge la acorduri în domeniu: în afară de Moldova (pe care a vizitat-o luna trecută, pe 21 august), pe listă se află și Georgia, Kenia, Columbia sau Kîrghistan.
Iar Olaf Scholz nu s-a oprit la Uzbekistan, ci s-a întâlnit și cu președinții celorlalte patru state central- asiatice, însoțit nu doar de Joachim Stamp, dar și de Ministra de Interne, Nancy Faeser. Este așadar doar începutul unei frumoase prietenii, o punte spre Estul ceva mai îndepărtat.
Cât despre acordul cu Uzbekistan, unul dintre obiective ar fi facilitarea deportărilor „persoanelor non-grata” din Germania în Afghanistan, dar și repatrierea uzbecilor fără drept de ședere – aproximativ 200 de persoane, adică mai puțin de 0,1% din cei 225.000 de migranți cărora li se cere să părăsească țara.
Mirziyoyev ar fi de acord să ofere Berlinului sprijinul așteptat, însă ar dori în schimb facilitarea vizelor de muncă în Germania pentru cetățenii săi, deci afluxul de lucrători calificați, în special în sectoarele de îngrijire și sănătate.
O colaborare originală, ce nu va da însă roade pe termen scurt acasă, unde opoziția, în frunte cu CDU și Friedrich Merz, ce se dorește viitor cancelar, îngreunează din ce în ce mai mult munca guvernului, rămas practic fără sprijin în cadrul populației.
În urma aprobării noului pachet de măsuri migratorii, în 16 septembrie au debutat controalele aleatorii la graniță: o mișcare ce contravine regulamentului spațiului Schengen, intereselor statelor vecine și care nu promite rezolvarea tuturor problemelor Berlinului.
Asta fiindcă Germania începe să aibă și altfel de probleme, mult mai vizibile, mai grave și deloc înrudite cu imigranții: să zicem că inveterata convingere că țara e solidă (la propriu și la figurat) nu prea mai are fundament.
Infrastructura de care depinde în primul rând economia începe să dea semne de oboseală: nu doar Deutsche Bahn (căile ferate naționale), odată mândria națiunii, dezamăgesc în mod constant la capitolul întârzieri și accesibilitate, dar și podurile, esențiale pentru rețeaua de autostrăzi (atât de performante până acum) au început să cedeze, căci nu s-a prea mai investit în domeniu de cel puțin 30 de ani. Un exemplu concludent a fost Podul Carola din centrul orașului Dresda, prăbușit luna aceasta, la cea mai neașteptată oră.
La aceasta sumă de probleme păreau să se adauge și alegerile din 22 septembrie din landul Brandenburg, notoriu pentru preferințele sale politice de dreapta, ergo teritoriu AfD.
Și totuși, în ciuda dezastruoasei coaliții guvernamentale conduse de SPD, candidatul local, Dietmar Woidke, a mizat pe potențialul economic al zonei (uzina Tesla de curând inaugurată), dar și pe rațiunea populației: în plus, și-a asumat responsabilitatea unui eventual eșec, o atitudine mai rar întâlnită în rândurile partidului din care face parte.
Plasarea uzinei Tesla în Brandenburg a însemnat crearea a numeroase locuri de muncă, dar și o creștere a numărului de rezidenți tineri (!) din zonă, în principal din pricina chiriilor exuberante din Berlin).
Nici la capitolul finanțe nu se stă prea rău în Brandenburg: aici venitul pe cap de locuitor e superior celui din Turingia și Saxonia, dar și celui din Bremen sau Saarland, de exemplu.
În chestiunea migrației tonul SPD, marcat de linia propusă odinioară de Angela Merkel, s-a cam schimbat în ultima vreme: Woidke a promis o ajustare a politicii migratorii, evident, pentru a-i atrage pe eventualii alegători AfD.
Și se pare că pariul a convins; vorba aceea, nu riști, nu câștigi: la mustață, dar oricum un 31,9%, la o diferență, ce-i drept, minusculă față de AfD, care a atins un 29,2%.
CDU, așa cum era de așteptat, a obținut 12,10% și nu a reușit sa depășească partidul Sahrei Wagenknecht (BSW), care a obținut 13,5%, doar 1% în plus față de rezultatul din Turingia sau Saxonia.
Nici nu mai pomenesc de Partidul de Stânga (Die Linke) sau de Verzi, sub cotele minime de 5%. Nici aici vreo surpriză.
Concluzie: victoria SPD în Brandenburg nu înseamnă înfrângerea AfD. Candidatul lor, Hans-Christoph Berndt, este calificat de Curtea Constituțională din Brandenburg drept extremist de dreapta, și, deloc surprinzător, insistă pe retorica pericolului iminent al imigranților și atentatelor islamiste, în loc să se concentreze pe problemele regionale – de altfel, în perfectă concordanță cu linia partidului, ceea ce i-a și adus acest succes.
AfD a devenit omniprezent în Est, din păcate – și asta pentru că apelează la frica și ignoranța populației față de aspectele multietnice și multireligioase, față de diversitate (sau progres) în general, un termen „servit” ca amenințare la specificul „pur german”. Lumea de aici a uitat de începuturile naziste din 1933 și se complace în această uitare îmbibată de cel mai toxic naționalism.
Din nou, victoria SPD nu înseamnă nici victoria lui Scholz, nici faptul că SPD ar fi recâștigat încrederea populației, care, printr-o minune parcă, a reacționat la ultimatumul lui Woidke „ori înving, ori plec”.
Dar înseamnă că Scholz va trebui să facă și mai multe voiaje spre Est pentru a dovedi că are stofă pentru un următor mandat – mai degrabă în Estul Germaniei decât în Estul Europei ori al Eurasiei.
Sursa foto: DW
