Mă aflu din nou în Ucraina: pentru a cincea oară de la 24 februarie 2022. Și de data aceasta, atât ca jurnalist, cât și ca membru co-fondator al unei organizații umanitare din Germania, Mediterranea Berlin.
Tocmai una dintre aceste cinci incursiuni ale mele, și anume cea din august – septembrie 2022, m-a readus astăzi aici, știind că organizația cu care am colaborat atunci, Koridor UA, este din ce în ce mai activă în sudul Ucrainei – acum nu doar în Odessa sau Mykolaiv, dar de curând, din ianuarie 2024, și în Kherson.
Azi am trecut însă de Odessa: ne îndreptăm spre Mykolaiv, unde ne vom petrece următoarele zile, pentru a ne deplasa apoi în orașul care a fost sub ocupație rusă până în noiembrie 2022, și care se află încă în pericol zilnic de viață și de moarte: Kherson.
Orașul port Mykolaiv avea o populație de 486.000 înainte de război – acum este estimată la jumătate… deși mulți revin din vestul devastat de inflația galopantă, din orașe ca Liov, ce întreține acum peste 1 milion de locuitori, deci ~ 300.000 de refugiați interni, care au fost lăsați de curând și fără subvențiile de la guvern…
Dat fiind chiriile exuberante și joburile puține, Liovul se confruntă cu o criză fără precedent. Numeroși refugiați preferă deci să se întoarcă acasă, în Est, fie și în zonele ocupate, decât să se chinuie într-o regiune economic ostilă, unde doar organizațiile umanitare și colectivele de stânga îi mai ajută pe cei fugiți din calea războiului, segregați acum într-o lume vestică, atât de necunoscută lor.
Situația de la Kherson este ceva diferită față de cea din Mykolaiv: orașul a revenit la viață după retragerea rușilor. Mulți s-au întors și aici în ultimul an, populația fiind în prezent de aproape 40.000. Însă jumătate din regiune este încă sub control rusesc.
Orașul este în mare parte devastat și abandonat, iar de pe malul opus al râului se aud încă atacurile inamice…
Prin urmare, Kherson este absolut dependent de ajutorul umanitar, ceea ce înseamnă că majoritatea locuitorilor face voluntariat, fiind implicată într-un fel sau altul în activități sociale.
Iar acești voluntari sunt în marea lor majoritate femei. De la cele ce colaborează cu puținele organizațiile umanitare rămase în zonă pentru a administra ajutoarele, la cele ce contribuie la deminarea terenurilor agricole.
Ucraina actuală nu ar supraviețui fără femei.
Ceea ce este valabil și pentru satul Zeleny Haj, la vreo 20 km de Mykolaiv, unde mai locuiesc deocamdată doar câteva sute de persoane, majoritatea femei și copii.
Satul a făcut parte din zona ocupată de ruși până în noiembrie 2022. După ocupație, oamenii au început să revină și a început să se răspândească povestea acestui sat căruia școala îi fusese distrusă de bombardamente, dar ai cărui oameni se încăpățânează să trăiască.
Astfel a aflat și Koridor UA de eforturile supraomenești ale femeilor din sat, ce încercau să substituie școala distrusă cu un nou centru pentru copii și tineri.
Cu această ocazie, cea de a participa la reconstrucția satului, am ajuns și noi la Zeleny Haj și le-am cunoscut pe cele ce îl mențin în viață.
Prima persoană cu care am discutat a fost Oxana Gnedko, actualul primar al satului.
Oxana și-a pierdut soțul, fostul primar, în atacul care a distrus școala acum 2 ani de zile, dar a decis să lupte împotriva traumei trăite atunci prin munca zilnică pe care o prestează în folosul comunității. Oamenii au rugat-o să preia responsabilitatea soțului, ca satul să nu rămână fără stăpân.
Iar de atunci, Oxana, împreună cu un grup de tinere mame și bunici se ocupă de acest centru în curs de reconstrucție: au reușit să obțină fonduri din Franța, de la Electricieni Fără Frontiere, pentru instalarea unor panouri solare (dat fiind că electricitatea este în continuare o problemă), apă potabilă grație USAid și echipamentul necesar amenajării unui cabinet medical la parterul centrului, de la o altă organizație umanitară.
La renovarea în sine participă și Koridor UA. Centrul are astfel, până în momentul de față, un subsol renovat, bănci pentru copii, materiale școlare, internet și câteva computere.
Însă ceea ce lipsește în continuare, în afară de completarea lucrărilor la rețelele electrice și de alimentare cu apă, sunt voluntarii și profesorii care se ocupă de cei peste 150 copii din întreaga zonă, căci centrul este pus și la dispoziția satelor din împrejurime (fiind singurul de acest tip).
Astfel, nu doar ajutoarele umanitare pe care le-am adus noi, dar mai ales atelierul de desen pe care colegul nostru l-a oferit celor 30 copii prezenți a fost extrem de binevenit.
Aici oamenii practică acest tip de Rezistență zilnică: de la tinerii voluntari ai organizațiilor umanitare până la femeile ce se ocupă de centrul de copii din Zeleny Haj.
Căci zona ocupată de ruși se află totuși la câțiva km depărtare, deși artileria și dronele nu se aud atât de frecvent ca în vecinul Kherson.
Oamenii duc totuși o viață aparent normală, având în vedere circumstanțele, alarmele zilnice (devenite deja o rutină căreia nimeni nu-i mai acordă atenție).
Încearcă să-și folosească zilele, timpul și energia mentală în cel mai util mod posibil. Pentru a supraviețui și pentru a-și ajuta și semenii în acest sens.
În Mykolaiv, după lăsarea întunericului nu mai există iluminare stradală. Orașul se scufundă într-un întuneric oarecum binefăcător, odihnitor.
Canicula zilei, zgomotele mașinilor încetează, iar liniștea devine asurzitoare. Într-adevăr, e mai ușor să nu te gândești la ce va urma. E destul să știi că mâine începe o nouă zi…
