Aseară, în lecția inaugurală de la Collège de France, Peter Sloterdijk a susținut ideea că Europa este lipsită de identitate, așa cum am vedea, mai mult mai mai puțin metaforic, la Ulrich, omul fără însușiri al lui Robert Musil.
Ideea este susținută de observația că întreaga construcție a Uniunii Europene este lipsită de identitate politică; locuitorii europeni sunt crescuți, educați, familiarizați în cadrul identităților naționale. Am avea, în cel mai bun caz, un fel de identitate politică amfibie, în care identitatea europeană ar fi acel rând de haine pe care le purtăm pe sub hainele de german, francez, român.
Construcția europeană vine pe scheletul unei structuri post-imperiale, așa cum a fost cazul în Europa până mai recent (cele trei mari imperii, otoman, țarist și austro-ungar s-au destrămat la finele Primului Război Mondial; imperiul britanic a rezistat până la mijlocul secolului al XX-lea etc). Așa se face că identitatea politică europeană este și mai greu de definit în aceste condiții post-imperiale.
Voi face câteva observații pe marginea lecției celebrului filosof, rector al Universității de Arte și Design din Karlsruhe, autor al multor cărți celebre: Critica rațiunii cinice (1983), Eurotaoism (1989), În aceeași barcă (1993), Reguli pentru parcul uman (1999), Mânie și timp (2006), Derrida, un egiptean (2006), Zelul față de Dumnezeu (2007) ș.a. Cea mai recentă este Zeilen und Tage III – Notizen 2013-2016 (2023).
În primul rând, trebuie bine subliniat că Europa nu este nicidecum fără însușiri, așa cum lasă el să se înțeleagă. Identitatea noastră este dată în primul rând de cultura și civilizația milenară de pe aceste meleaguri, în ciuda tuturor diferențelor de limbă sau etnie. Orice european cunoaște și este mându atât de realizările lui Aristotel, Leibniz sau Kant, cât și de proza lui Cervantes, Shakespeare, Hugo, Kafka sau poezia lui Baudelaire ori Rilke.
Mai mult, în acord cu Noica, există un model cultural european care și-a pus și își pune amprenta asupra altor culturi și civilizații. Noica propune schema unu-multiplu, a cărei structură face să se imprime pe alte meleaguri cultura și civilizația europeană. Chiar și pentru un african, Europa este un model și vrea, conștient sau inconștient, să urmeze anumite idei, comportamente, acțiuni europene, la fel cum face, de altfel și asiaticul sau americanul. Există desigur și influențe inverse: noi, ca europeni, preluăm multe idei orientale sau occidentale, dar Noica vrea să susțină că Europa își pune amprenta assupra celorlaltor spații în măsură mult mai mare decât o fac acele spații asupra noastră.
A doua idee este cea legată de tradiția științifică și religioasă. Identitatea europeană, inclusiv cea politică, este dată în mod eminamente de revoluția științifică din secolul al XVII-lea, adică un moment de cotitură în întreaga istorie a umanității. Invențiile făcute aici, pe bătrânul continent, sunt cele care au schimbat lumea asiatică, africană sau americană, simultan, desigur, cu tot ce au însemnat pentru noi, ca europeni. Faptul că europenii sunt creștini este un element atât de identitate, cît și de diferențiere. Extremistul musulman îi urăște pe europeni tocmai pentru că sunt creștini, așa cum a fost cazul multe secole în istoria noastră comună zbuciumată.
Se va spune acum că avem aici o serioasă obiecție: extremismul de azi este datorat, în mare parte, unor reacții generate tocmai de construcția Uniunii Europene, în sensul că mulți oameni sunt nemulțumiți de această nouă formă de imperialism, globalizare și colectivizare (ca să o numesc așa). Democrația liberală este și nu este, după unii populiști, în bune relații cu o construcție de felul Uniunii Europene.
Se poate răspunde că este adevărat că există critici și obiecții, dar construcția europeană nu aduce lezări unor interese ale unor grupuri minoritare, unor mici etnii, religii. Dimpotrivă, spiritul Uniunii este exact pe dos, de a promova, sprijini și garanta identitatea minorităților. Mai mult, faptul că deciziile se iau, ca în orice democrație, pe baza unui vot al majorității nu conduce nicidecum la distrugerea minorității. Ar fi așa numai dacă majoritatea ar face abuzuri, deci, numai dacă ar conduce discreționar și ar impune deciziile majorității printr-o forță disproporționat de mare. Or, vedem zilnic cum instituțiile europene, Parlamentul, Consiliul, Consiliul Uniunii, Comisia, Curtea de Justiție etc. dau dovadă de spirit democratic în tot ce fac.
În fine, ultima idee pe care vreau să o subiliniez este că Europa și toate celelalte spații trec în secolul XXI printr-o nevoie acută de schimbare de paradigmă. Nu criticismul, defetismul sau extremismul sunt soluția la problemele europene sau globale. După cum am scris deja (atât în Epoca spiritului, cât și în Membranele înțelegerii), Europa are nevoie în secolul acesta de o apropiere mai mare de spirit, adică de tot ce ține de înțelegere și empatie. Etica ar trebui să fie disciplina care să urmeze științei (edică epocii rațiunii) sau credinței (epocii sufletului), în sensul că avem nevoie, cu toții, să fim mai buni – tocmai pentru ca urmașii noștri să continue să ființeze pe această planetă.
Inclin să cred că Sloterdjik se alătură unui curent larg de gânditori care pun în prim-plan defetismul și pesimismul, omenești de altfel. Sugestia mea este să punem în centru construcția, adică efortul nostru comun pentru a construi o Europă mai bună pentru urmașii noștri. După noi nu vor rămâne criticile sau defetismul, ci ceea ce vom face concret, efectiv, ce măsuri pozitive putem pune printre cărămizile acestei construcții numite Europa.
Având în vedere contextul alegerilor europene, la care Sloterdijk se referă în sensul că există puțin interes și preocupare în aceste luni premergătoare datei de 9 iunie, trebuie bine subliniat că au intrat deja în cultura și tradiția noastră europeană. Alegerile europene sunt la fel de obișnuite ca și alegerile locale sau parlamentare. Se cunosc condițiile, candidații, programele etc, exact la fel cum este cazul cu celelalte feluri de alegeri, astfel încât aparentul dezinteres este de fapt liniște și obișnuință. Faptul că se aud numai țipetele unor extremiști este un argument în plus. Cine vrea să audă liniștea dată de echilibru, înțelepciune și înțelegere participă la această campanie cu dragă inimă și merge la vot pe 9 iunie ca la o sărbătoare a spiritului european și, totodată, a identității, nu numai politice, europene.
