Acest articol face parte din evenimentul editorial CoRecenzia.
Este capitalismul de vină pentru toate rele care i se impută?
Aceasta este întrebarea la care răspunde istoricul și sociologul Rainer Zitelmann în cartea, recent publicată și tradusă în română, „10 mituri despre capitalism”.
Deși socialismul pus în aplicare a produs sute de milioane de morți, suferință colosală și a lăsat urme adânci asupra popoarelor, el încă pare seducător pentru mulți. Iar asta nu doar în Europa de Vest, ci și în SUA sau Europa de Est. Deși periodic își mai schimbă denumirea, esența socialismului rămâne aceeași: planificarea centrală a societății umane.
Prin antiteză, capitalismul este sistemul economic în care fiecare om își planifică propria viață. Din el apare acea ordine extrem de complexă, dinamică, flexibilă și în perpetuă schimbare, ce permite unui fermier din Pakistan să se coordoneze cu o fabrică din România și, în final, să vândă unui consumator din Maroc. O ordine imposibil de planificat central după cum se vede și în toate experimentele socialiste.
Cu toate acestea, capitalismul este mult hulit, pe când socialismul încă adulat. De ce? Care sunt miturile propagate despre capitalism?
În primul rând, trebuie spus că sistemul capitalist este ușor de atacat pentru că nu are pe nimeni care să-i ia apărarea. Pentru politicienii e ușor la fiecare eșec al lor, să blameze capitalismul. Vedeți recenta criză în energie, unde toate partidele din România, mai puțin unul singur, era de acord că e vina pieței libere, în condițiile în care 80% din energie e produsă de companii de stat.
Este capitalismul vinovat pentru sărăcie? Sau, dimpotrivă, capitalismul este cel datorită căruia miliarde de oameni au ieșit din sărăcie, prin faptul că a optimizat producția de bunuri și servicii în masă?
Dacă ne uităm din perspectivă istorică, peste tot unde au fost aplicate ideile capitalismului, chiar și parțial, chiar și îngreunat, milioane de oameni au dus-o mai bine. Chiar și în epoca primei revoluții industriale, ale cărei greutăți sunt povestite de Charles Dickens, cu muncă a copiilor, cu muncă în condiții grele, cu poluare, , populația Regatului Unit s-a dublat. Adică acolo unde ar fi murit milioane de foame, deodată n-au mai murit. Au dus-o greu, dar totuși mai bine decât generațiile de dinainte.
Sărăcia nu are nevoie de explicații. Ea este stadiul de pornire al umanității. Din natură, fără nimic. Întrebarea este de ce avem bogăție? Cum facem să producem avuție cât mai multă pentru cât mai mulți? Aici unul dintre răspunsuri este capitalismul.
Fără valențe politice, capitalismul se adaptează fix nevoilor umane, fără să le judece. De aceea, în capitalism se găsește cineva care să producă tricouri cu Che Guevara, un criminal adulat de stânga actuală, dar în socialism nu veți vedea niciodată producție de tricouri cu Ronald Reagan.
Sau este oare capitalismul responsabil pentru inegalități? Sau sunt ele mai mici în capitalism decât în orice alt sistem posibil?
În Republica Socialistă România, inegalitatea între un român de rând, care literalmente murea de foame făcând coada de la 5 dimineața ca să aibă șansa să prindă ceva, și un securist din cartierul Primăverii era mai mare decât orice inegalitate din capitalism. Într-un sistem capitalist, oricât ar fi, de pildă, Bill Gates de bogat, el nu are drept de viață și de moarte asupra americanilor. Iar el rămâne bogat doar atât timp cât produce valoare adăugată pentru societate.
Alt mit abordat în carte este cel al crizelor financiare. Sunt ele cauzate de capitalism sau apar ca urmare a manipulării dobânzii și masei monetare de către organe planificatoare central?
Dacă statul tipărește bani în neștire, după care se adeverește că mai mulți bani nu înseamnă nici mâncare mai multă în farfurie și nici bunuri și servicii mai multe în general, și apare criza economică, este asta oare responsabilitatea capitalismului? Inflația este ea o taxă invizibilă care ne confiscă, fără să vedem, puterea de cumpărare și ne ține prizonieri în eternele cicluri de creștere și descreștere. Inflația nu este un rezultat al pieței libere, ci apare ca efect al instituțiilor planificatoare de la nivel central ale statului.
Și tot așa cartea preia mituri despre capitalism și le analizează veridicitatea. Este monopolul o situație în care ne aduce capitalismul? Sau oare adevărul este tocmai opusul? Monopolul este specific socialismului, iar concurența este specifică capitalismului. Îi face capitalismul pe oameni să consume bunuri de care nu au nevoie? Promovează capitalismul egoismul sau lăcomia? Sau ele sunt caracteristici intrinseci ale naturii umane prezente în ea oricare ar fi sistemul în care ne aflăm.
Toate aceste mituri sunt responsabile pentru imaginea negativă a capitalismului, în contrast cu versiunea romanțată a socialismului. Dacă nu vrem ca ororile istoriei să se mai repete, trebuie să răspândim cât putem adevărul. Și cel despre socialism și cel despre capitalism.
Pentru politicieni, intelectuali, influenceri, adesea viața în adevăr este mai grea pe termen scurt, dar cu rezultate înzecit mai bune pe termen lung. Dacă vrem să trăim în România și să mai trăiască și copiii noștri aici, trebuie să vrem să reparăm România. Iar pentru asta nu avem decât o singură cale: cea capitalistă.
