Mai sunt câteva zile până la alegerile din SUA, o rundă electorală cu implicații profunde pentru întreg globul. Războiul din Ucraina și cel din Orientul Mijlociu, dar și planurile unor lideri autoritari de la Viktor Orban la Xi Jinping sunt toate influențate de politica de la Washington, deci toată lumea este atentă la ce se întâmplă peste Ocean.
Deși urmează și alegeri pentru Congres [1], atenția este centrată pe cursa prezidențială dintre fostul președinte Donald Trump (Republican) și vicepreședinta Kamala Harris (Democrată), secondați de candidații pentru vicepreședinte – J.D. Vance și Tim Walz.
Cursa este considerată de ambele tabere precum și de mulți analiști drept cea mai importantă din istoria modernă a SUA, o adevărată „luptă pentru sufletul Americii”, cum susținea președintele Joe Biden.
Rezultatul alegerilor e încă neclar – toate sondajele sunt în marja de eroare, iar sistemul electoral american[2] complică toate calculele. Sunt deja sute de pagini scrise despre aceste alegeri și o analiză exhaustivă ar presupune alte câteva sute de pagini.
Ce vă propun în schimb este o analiză a principalelor teme, punctelor forte și vulnerabilităților celor două tabere, precum și câteva observații despre electorat și rolul presei.
***
Clarificare: dacă aș fi cetățean american, votul meu ar merge fără îndoială către Kamala Harris și Tim Walz. Motivele sunt multiple, cele mai importante vor fi rezumate după analiza candidaților. Fără să mă declar complet neutru, cred că pot fi obiectiv și argumentat, urmând principiul „dacă o persoană susține că plouă și alta că e soare, rolul jurnalistului nu e să prezinte ambele opinii ca fiind la fel de valide, ci să privească pe geam și să prezinte realitatea”.
***
Kamala Harris – puncte tari și vulnerabilități
Harris a intrat în joc târziu, înlocuindu-l pe președintele Joe Biden, care intenționa să candideze pentru un nou mandat, dar devenise un candidat vulnerabil din cauza vârstei înaintate.
Unul dintre punctele tari ale lui Harris a fost chiar unirea rapidă a Democraților în jurul ei, ceea ce e destul de rar în politică, precum și entuziasmul electoratului – în special femei și persoane de culoare. Vârsta și energia sa sunt alte puncte tari, atât datorită accentului pus de tabăra Trump pe vârsta lui Biden, cât și pentru că Trump însuși este acum „bătrânul senil” din cursă.
Atitudinea lui Harris, în care pune accent pe empatie, pe tonul calm și cald cu care abordează multe discuții, i-a adus porecla „Momala” (mama-Kamala). Cariera sa de procuror este un alt atu de campanie, în special pentru că Partidul Republican este în general văzut ca partidul „lege și ordine”, dar Donald Trump are o condamnare la activ și alte dosare pe rol.
Principalele politici promovate sunt în parte o continuare a Administrației Biden, dar au și câteva elemente de noutate. Harris vrea să continue investițiile în infrastructură și energie regenerabilă și propune noi scheme de sprijin pentru clasa de mijloc – reduceri de taxe pentru familii care au copii mici și pentru „prima casă”.
Unul dintre subiectele importante este protejarea dreptului la avort, pus în pericol după ce judecătorii numiți de Trump la Curtea Supremă au anulat o decizie anterioară care proteja acest drept.
În politica externă, Harris a criticat curentul izolaționist și susține necesitatea ca SUA să continue să fie un aliat activ al Europei. Harris și-a declarat în repetate rânduri sprijinul pentru Ucraina, însă este neclar dacă într-un eventual mandat prezidențial va susține ridicarea limitelor impuse de actuala administrație cu privire la folosirea rachetelor cu rază lungă de acțiune pentru lovirea unor ținte din Rusia.
Pe imigrație, unul dintre subiectele cheie din ultimii ani, Harris continuă deplasarea politică spre centru și o politică bipartizană care ar include extinderea capacității de a deporta imigranții care nu au dreptul să ceară azil, precum și sume importante pentru construcția unor bariere la graniță (faimosul „zid” al lui Trump), la schimb cu finanțarea altor departamente și mecanisme necesare procesării mai rapide a cererilor.
O mișcare interesantă din ultimele săptămâni arată o apropiere de Republicanii moderați – Harris s-a afișat la mai multe întâlniri cu susținătorii alături de nume cunoscute precum Liz Cheney și Adam Kinzinger și chiar a promis că va include un Republican în viitoarea administrație (dacă va câștiga).
Această mișcare nu este fără riscuri, cu mulți din aripa de stânga radicală a Democraților reacționând negativ. Însă Harris se poziționează astfel drept candidatul care urmărește unirea, colaborarea, renunțarea la partizanat, într-un climat tot mai polarizat, contrastând puternic cu mesajul focalizat pe loialitate al lui Trump.
Faptul că Harris ar putea fi prima femeie – și încă una de culoare – care câștigă președinția contează pentru o parte a publicului, deși aceste aspecte sunt și vulnerabilități, câtă vreme societatea americană nu este lipsită de misoginism și rasism.
Între vulnerabilități se numără și faptul că este parte din actuala administrație, ceea ce face dificilă poziționarea ca un actor al schimbării. Presată să explice de ce nu a îndeplinit deja tot ce propune în campanie, Harris a susținut că vicepreședintele trebuie în principal să susțină viziunea președintelui și că ar avea o viziune proprie, dar a insistat și pe faptul că politicile sale au evoluat în pas cu timpurile (de exemplu acum nu mai susține o interdicție asupra fracking [3]).
Cea mai mare vulnerabilitate este însă legată de războiul din Orientul Mijlociu. În timp ce Republicanii o acuză că este prea blândă cu teroriștii, mulți din electoratul Democrat o acuză (la pachet cu administrația Biden) că tolerează (dacă nu chiar susține) un adevărat genocid al Israelului în Gaza.
Pe această temă au apărut o mulțime de discuții în social media, unii susținând că, deși sunt / au fost Democrați, nu vor vota pentru Harris, ci se vor îndrepta spre Jill Stein – candidata Green Party[4]. Atât de puternică a fost această narațiune încât deja a apărut o contrareacție vizibilă ce susține că acești oameni votează împotriva propriilor interese, sprijinindu-l de facto pe Trump, care ar intensifica distrugerea palestinienilor visând la construcția unor stațiuni de lux pe malul Mediteranei.
Donald Trump – puncte tari și vulnerabilități
Trump rămâne un comunicator abil, având o capacitate impresionantă de a „citi” oamenii și de a le răspunde pe limba lor, precum și de a crea percepții favorabile.
Trump este perceput ca fiind mai bun în zona politicilor economice, în zona de „lege și ordine” și în lupta contra migrației ilegale. În plus, s-a impus și prin pretenția că ar fi un erou al luptei împotriva unui sistem corupt care încearcă să submineze și să reducă la tăcere conservatorii, adăugând protejarea libertății de exprimare între obiectivele sale principale.
Poziția America first este puternic susținută de o parte a electoratului, sătulă de o Americă ce ajută pe toată lumea și nu primește mai nimic în schimb. Nu e o exagerare, mulți suporteri Trump au întrebat pe social media (mai degrabă retoric) dacă „așa-zișii aliați” au sprijinit cu ceva SUA după uraganele Helene și Milton.
Izolaționismul este văzut de tabăra Trump atât ca o metodă de a proteja industria americană de avântul Chinei (deși nici UE nu va scăpa de tarifele dorite de Trump), cât și ca o cale spre limitarea deficitului bugetar – de ce să susținem noi Ucraina, de ce să finanțăm noi NATO sau OMS?
Din această viziune derivă și poziția pe imigrație, precum și asumarea unor temele din războiul cultural, de la promovarea naționalismului în contrast cu globalismul la diverse teme anti LGBTQ și promisiunea că va renunța la tranziția energetică (că doar climate change e o păcăleală). Totuși, izolaționismul are și limitări, având potențialul să îndepărteze moderații.
Problemele lui Trump încep cu faptul că este considerat, chiar și de unii susținători, drept imprevizibil și exagerat în discurs. Sunt rare zilele în care liderii Republicani nu sunt nevoiți să-i scuze unele declarații, precum recentele afirmații despre cum poate Garda Națională sau chiar armata să ajute în lupta cu „dușmanul din interior”, care amintesc (pentru a câta oară!) de retorica fascistă.
Nu doar discursul este problematic ci și intențiile, centrate în jurul ideii de a prelua controlul asupra aparatului de stat și a reduce criticii la tăcere. O măsură așteptată vizează înlocuirea unei părți semnificative a funcționarilor publici (apolitici) din agențiile de stat cu loialiști MAGA, numiți politic. Altele vizează hărțuirea și presarea jurnaliștilor și oamenilor de afaceri care i s-au opus sau i se vor opune, de exemplu prin IRS (echivalentul ANAF) sau chiar prin FBI.
Faptul că majoritatea dintre foștii colaboratori ai lui Trump, incluzând nume mari din administrația sa, au ajuns să se dezică de Trump și să o susțină pe Harris este semnificativ.
În final, faptul că Trump este pe departe politicianul cu cele mai multe declarații false în timpul carierei, unele fiind de-a dreptul ridicole precum ideea că imigranții din Haiti ar mânca pisicile și câinii din orașul Springfield, este o vulnerabilitate. Un articol recent arată că din 1000 de afirmații publice care au fost verificate, 76% sunt false. Procentul pentru Biden este 42% și pentru Obama este 25%.
***
Privind la aceste observații, sunt o mulțime de motive pentru care aș vota pentru Harris și nu pentru Trump, unele care țin de caracterul candidaților, dar și unele care țin de politicile propuse.
Dacă ar fi să aleg motivele principale, în primul rând cred că lumea civilizată are nevoie ca SUA să rămână un aliat implicat în conflictul tot mai clar cu axa Rusia – Iran – Coreea de Nord (plus China și alți aliați de conjunctură). În al doilea rând, cred că Președintele celei mai mari puteri mondiale trebuie să asculte de experți și să aibă în jur și oameni cu alte opinii, nu să se înconjoare de loialiști ce concurează cine îi periază mai bine orgoliul.
Al treilea motiv major este că Trump a transmis foarte clar că urmărește să întărească puterea președintelui, promovând o viziune autoritarianistă cu care nu pot fi de acord.
Media și electoratul
Trump are marele „merit” de a fi devenit un așa-numit disruptor al vieții politice americane, aplicând trei principii simple: atacă întotdeauna, nu recunoaște nimic (din ce spun criticii), pretinde că ai câștigat chiar și atunci când pierzi.
A fost primul politician din perioada modernă care, prins cu minciuna, nu a recunoscut, ci a ales să divagheze sau să întărească minciuna. Într-un mediu polarizat, cu mulți actori statali și non-statali interesați direct de slăbirea occidentului, strategia a dat roade.
Sigur, o parte din publicul său a ajuns acolo din cauza unor probleme reale, mulți, în special din zonele rurale, s-au simțit abandonați de clasa politică și s-au apropiat rapid de un personaj carismatic ce a știut să-i asculte și să-i liniștească, spunând că situația lor nu e vina lor ci a altora – a imigranților, a Democraților, a statului paralel.
Stilul de comunicare foarte direct presărat cu hiperbole și insulte l-a făcut să pară mai natural, altceva, comparat cu politicienii obișnuiți. În scurt timp, grupurile mai radicale de susținători s-au transformat în adevărați fanatici, pentru care realitatea contează mai puțin decât ceea ce simt ei despre realitate – în general frică sau anxietate față de pericole exagerate sau complet imaginare.
Presa favorabilă Republicanilor și o mulțime de influenceri au contribuit din plin la falsificarea realității și la un dublu discurs în care Harris este acuzată că nu are politici publice suficient de clare, în timp ce Trump este scuzat când vorbește pe lângă subiect sau când oprește o dezbatere cu susținătorii și le pune muzică timp de 40 de minute în timp ce se bâțâie pe scenă.
Media afiliată a construit efectiv de la zero imaginea falsă a invaziei imigranților criminali, mințind în repetate rânduri doar pentru motive politice. Să nu uităm că Trump a anulat un proiect bipartizan (condus de un Republican) pentru actualizarea legislației în domeniu, pentru că a considerat că e o temă utilă în campanie.
Tot media afiliată, în frunte cu Fox News, a construit imaginea falsă a criminalității scăpate de sub control, când în realitate criminalitatea a scăzut semnificativ în administrația Biden.
Similar, politicile economice din mandatul lui Trump nu au fost prea inspirate, iar majoritatea economiștilor susțin că și planurile pentru un viitor mandat sunt problematice, urmând să crească semnificativ deficitul economic (mult peste efectele planului Harris).
Cu toate aceste probleme expuse, de la tendința spre autocrație, îmbrățișarea minciunii ca mod de viață, planurile care aduc riscuri economice (în măsura în care sunt clare), ne-am aștepta ca Trump să nu aibă nicio șansă. Sigur, pentru susținătorii fanatici nimic din toate acestea nu contează, dar e greu de crezut că 50% dintre cetățenii SUA sunt prinși de cultul din jurul fostului președinte.
Fenomenul este însă explicabil prin faptul că există diverse grupuri care consideră că Trump, oricum ar fi el, poate să livreze ceva ce vor ei, după cum se afirmase într-o întâlnire a unora dintre cei mai bogați susținători: „Donald Trump este un om îngrozitor. Dar nu ne putem permite încă un mandat cu Biden”.
Primul grup este al ultracapitaliștilor, oameni super bogați care au fost avantajați și în primul mandat Trump și se așteaptă să fie avantajați și acum. Ținta lor este reducerea cât mai drastică a oricăror reglementări impuse de guvern, de la verificările de siguranță în construcții la reguli de combatere a poluării sau protecția angajaților. Cu cât mai vest sălbatic, cu atât mai bine pentru marii afaceriști și averile lor.
Elon Musk este un caz special în acest sens: după ce l-a criticat în repetate rânduri pe Trump în trecut, a ajuns în ultimele zile să fie principalul susținător, donând zeci de milioane de dolari, promovându-l pe Trump din contul său de Twitter urmărit de sute de milioane de oameni și chiar ajungând să se implice direct în campanie. De altfel lui Musk, ale cărui firme au contracte de miliarde cu guvernul SUA, i-a fost promisă o funcție în administrația Trump care să se ocupe exact cu „eficientizarea” statului – a se citi desființarea a tot ce i se pare că ar limita sau încetini în vreun fel afacerile.
Un al doilea grup ușor de identificat este al creștinilor fundamentaliști, care ar vrea să continue cu interzicerea avortului (după anularea Roe vs Wade urmează legislația federală), dar și cu alte obiective ce țin de viziunea religioasă (anti-LGBTQ, anti-feminism etc).
Alte grupuri includ oameni care cred că lumea se mișcă într-o direcție care nu-i avantajează și care simt această evoluție ca o pierdere a unor drepturi, când de fapt este vorba de pierderea unor privilegii asupra spațiului public. Unii sunt rasiști (sau white supremacists); alții sunt homofobi – supărați că există pride parade, în loc să stea gayii liniștiți în casele lor; alții sunt sexiști/misogini – chiar J.D. Vance are aici niște luări de poziție cel puțin criticabile, în care sugerează că menirea femeii este să se îngrijească de familie.
Toți acești oameni idealizează vremurile în care toată lumea „își știa locul”, iar bărbatul alb, heterosexual și creștin lua toate deciziile. Sunt mulți care, auzind sloganul Make America Great Again, se gândesc la astfel de vremuri, iar Trump este alesul lor în primul rând pentru că a îndrăznit să spună cu voce tare ce gândeau ei, dar credeau că nu se mai poate spune în public.
America post Trump
Am arătat deja că majoritatea susținătorilor lui Trump și-au format mecanisme prin care să-l scuze, în general negând realitatea, dând vina pe media mainstream, pretinzând că discursul lui e doar un stil aparte, nimic îngrijorător.
Unii insistă că primul său mandat ne arată că îngrijorările actuale sunt exagerate, dacă nu chiar parte a unei campanii de demonizare menită să distrugă ultima șansă a „patrioților” de a salva America.
Toți aceștia uită faptul că primul mandat a venit ca o surpriză pentru toată lumea, până și pentru Trump, care nu avea un plan foarte clar și nici o echipă bine pusă la punct. Cu toate astea, Trump s-a războit cu (aproape) toată lumea din administrația sa, a luat decizii „după ureche” și aproape a aruncat America în haos refuzând să accepte rezultatele alegerilor din 2020, eșuând în cele din urmă din cauza unor lideri Republicani care au ales să-și facă treaba în loc să joace cum pretindea Președintele.
Nimic din toate asta nu mai este valabil. Trump are un plan bine conturat de a prelua cât mai multă putere. În spatele lui sunt zeci, dacă nu sute de oameni influenți care au planurile lor despre ce pot acapara împreună cu Trump sau chiar gândindu-se să-l păcălească. Oamenii dispuși să-i țină piept sunt tot mai puțini, iar în fața tăvălugului anunțat probabil vor renunța și ei.
În final, cred că America îi va rezista totuși lui Trump, cum România a rezistat multor ani de dictatură comunistă. Prețul, în schimb, s-ar putea să fie foarte mare și îl vom plăti cu toții o bună perioadă după ce aventura Trump se va fi încheiat.
[1] Toate locurile din Camera Reprezentanților și o parte din locurile din Senat sunt alese în 2024.
[2] Colegiul electoral: fiecare stat are un număr de electori, iar candidații care câștigă un stat vor avea toți electorii respectivi. Astfel, cursa se dă pentru a câștiga state, nu votul popular, iar unele state sunt considerate cheie pentru că nu sunt predictibile (au fost câștigate în trecut și de Democrați și de Republicani).
[3] Exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică.
[4] SUA este un sistem bipartid – deși există independenți / partide alternative acestea nu au reușit niciodată mare lucru. De altfel, este mai degrabă un prilej de a pune presiune și a negocia o serie de politici mai degrabă decât de a avea un rol în următoarea administrație sau legislatură.
