Cea mai recentă carte a lui Francis Fukuyama reconsideră provocările actuale la adresa liberalismului clasic, într-un context în care indicatorii globali ai libertății sunt în declin. Fără o reafirmare a valorilor liberale, riscurile populismului politic vor fi tot mai alarmante.
Francis Fukuyama este un nume bine-cunoscut, care nu necesită o prezentare. Cea mai celebră carte a sa, Sfârșitul istoriei și ultimul om, l-a consacrat în rândul celor mai influente nume ale teoriei politice la nivel global.
Teza sa majoră – democrația liberală a rămas fără adversari ideologici după Revoluțiile din spațiul comunist și ne apropiem de un consens final privind setul de instituții politice liberale – a fost îmbrățișată cu un entuziasm naiv la începutul anilor 1990.
Nu lipsită de critici, o versiune răstălmăcită a tezei lui Fukuyama a fost înțeleasă simplist, ca un drum neabătut al triumfului democrației în fața teocrațiilor și regimurilor autoritare. E drept însă că am asistat, la nivel global, la derapajele unor lideri care au slăbit construcția liberal-democratică post-1989.
Ulterior, după anii 2000, declinul lent al unor democrații consolidate, și în Vest, și în Est, erodarea anumitor drepturi individuale, crizele statului de drept, peste care s-au suprapus crizele economice și sociale, au stârnit reacții acide privind așa-numitul „triumf” al democrației liberale.
Francis Fukuyama admite că acest context politic a declanșat gândurile din Liberalism and Its Discontents (2022), întâi sub forma unui eseu publicat în American Purpose, un proiect media coordonat de Fukuyama ce are ca scop apărarea valorilor democrației liberale în US.
Evoluțiile economice și politice au generat, mai ales după 2016, două abordări divergente pe tema crizelor multiple. Unii autori s-au alăturat corului defetist ce prevestește agonia democrației liberale. Alții, dimpotrivă, au readus în prim-plan resorturile interne prin care arhitectura liberală poate absorbi șocurile induse de provocările actuale. Francis Fukuyama aparține celei de-a doua categorii.
Acest volum de dimensiuni reduse trece, astfel, drept o replică dată criticilor liberalismului. Printre figurile politice care au contestat direct valorile democrației liberale se numără lideri ca Viktor Orban, care a lansat controversatul concept de „democrație iliberală” (p.11), și lideri puternici din democrații firave, precum Erdoğan în Turcia, Kaczyński în Polonia sau Bolsonaro în Brazilia.
Premisa centrală a lui Francis Fukuyama admite că valorile democrației liberale sunt subminate dinspre două flancuri – populismul de dreapta, cu accente social-conservatoare și progresismul stângii radicale.
Ce trebuie subliniat este că aceste amenințări nu sunt simetrice ca forță și intensitate, cel puțin nu pentru cazul american. Pe această scenă, extremismul acaparează spațiul public, iar vocile democrației liberale sunt strivite între două tendințe contrare. Centrul – liberal, pragmatic, rezonabil – se scufundă sub polarizarea extremelor.
Cele 10 capitole ale cărții reflectă o vădită intenție pedagogică – cartea oferă un capitol introductiv al istoriei liberalismului, apoi prezintă valorile sale principale și criticile aduse, urmând un capitol final de concluzii.
Volumul nu este doar o sinteză, ci și o recontextualizare a valorilor liberale. Unul dintre meritele de necontestat al lui Fukuyama este o virtute rară de a citi cu bună-credință criticile ridicate împotriva liberalismului. Autorul recunoaște că unele dintre obiecțiile ridicate de-a lungul timpului la adresa familiei liberale de idei au fost pertinente.
În istoria sa postbelică, s-ar putea spune că liberalismul a devenit victima propriului succes. Multe idei liberale și-au arătat eficiența într-un anumit context socio-politic. Ulterior, au fost replicate în alte condiții, iar impactul lor s-a diluat sau a fost contrar așteptărilor.
Marile teme liberale – fundațiile economice numite, imprecis azi, „neoliberale”, individualismul și raționalitatea individuală, libertatea eului interior, relația dintre politicile identității și liberalism, sistemul de separare și echilibru a puterilor în stat – apar într-o succesiune istorică. După o analiză critică, fiecare principiu subsumat liberalismului este reconfigurat, astfel încât să integreze în versiunea liberalismului lui Fukuyama obiecțiile discutate.
Unul dintre cele mai incitante capitole ale cărții privește libertatea cuvântului în noua epocă digitală și a invaziei tehnologice. Istoric vorbind, pledoaria clasică pentru libertatea cuvântului a fost susținută de gânditori liberali în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, fie împotriva monarhiilor despotice, fie împotriva cenzurii Bisericii.
Nu doar regimurile autoritare, sau cele hibride, cunosc concentrarea puterii privind cuvântul, ci și democrațiile funcționale. Cazul imperiului media a fostului premier Silvio Berlusconi e un caz-școală. Televiziunile, presa și publicitatea au fost concentrate în mâinile unei singure corporații, cum a fost în Italia o lungă perioadă.
De asemenea, politizarea mediei publice poate fi atât de profundă, încât cetățeanul este lipsit de orice sursă credibilă de informare. Singura mențiune despre România în cartea lui Francis Fukuyama atrage atenția asupra oligarhilor media din Europa de Est, care subjugă presa în scopuri politice. Astfel, România nu este în afara trendului regional.
Aceste amenințări nu sunt singurele. Explozia informațională, datorată expansiunii internetului, și vulnerabilitățile platformelor social media sunt fenomene prea puțin discutate.
Social media este un spațiu predilect pentru dezinformări la scară largă. Rezultatul nu este un dialog rezonabil, ci adâncirea opiniilor și credințelor existente, polarizarea extremă. Astfel, noile social media au creat „propriile versiuni ale fantezii online” (p.91), atât în partea stângii, cât și a dreptei.
Acest pericol la adresa democrației liberale este astăzi mult subestimat. Încă există susținători ai lui Donald Trump care consideră că alegerile din noiembrie 2020 au fost câștigate de ex-președintele american.
Cititorii deja familiarizați cu istoria intelectuală a liberalismului pot trece direct la capitolul final al cărții, Principiile unei societăți liberale.
Aici politologul american argumentează că liberalii clasici ar putea reconsidera rolul guvernării și să renunțe la demonizarea statului ca inamic al libertății individuale. În al doilea rând, descentralizarea deciziei spre comunitate e mai eficientă decât hyper-centralismul statal. Al treilea principiu spune că libertatea cuvântului trebuie protejată atât față de imixtiunea guvernelor, cât și de cea a marilor corporații. Cel din urmă principiu solicită ca drepturile individuale să aibă prioritate asupra drepturilor culturale de grup, o temă relevantă în US, dar și în societățile tot mai multiculturale ale Uniunii Europene.
Până la o eventuală tălmăcire în română a recentului volum semnat de Fukuyama, un cititor ar putea fi interesat de două cărți deja traduse la noi.
Primul, Identitate. Nevoia de demnitate și politica resentimentului, a fost publicat de editura Humanitas și constituie o replică liberală la problema politicilor identității din Statele Unite. A doua apariție, mai discretă, oferă cititorului o reflecție retrospectivă privind riscurile actuale la adresa democrației sub forma unui dialog cu Mathilde Fasting – După sfârșitul istoriei. Un dialog despre ultimii 30 de ani (editura Corint, 2023).
Cartea se încheie cu o pledoarie pentru ceea ce vechii grecii numeau sophrosyne, înțelepciunea practică sau moderația – „A recupera un sentiment al moderației, atât individuale, cât și la nivelul comunității, este astfel cheia resuscitării – și într-adevăr a supraviețuirii – a liberalismului însuși” (p. 123). Cititorul interesat de moderație ca virtute politică și, mai ales, ca virtute instituțională are la îndemână cartea profesorului Aurelian Crăiuțu, de la Indiana University, Elogiul moderației, apărută la Editura Spandugino în 2022.
