Imediat după alegerile din 2000, s-a vorbit despre un blat aranjat la scrutinul pentru Cotroceni de partidul condus atunci de Iliescu. Care se numea PDSR și care, s-a afirmat atunci, i-ar fi instruit pe unii dintre militanții săi să voteze în turul întâi cu Vadim Tudor.
Vă spun versiunea pe care o știu, fără pretenția de a fi deținătorul adevărului complet. E cert, însă, că mă aflam atunci într-un loc unde afli, în principiu, destul de mult din ce se întâmplă în politica de la noi.
Într-adevăr, eram în acea vreme colaboratorul președintelui Constantinescu, care mă trimisese să-l reprezint în staff-ul de campanie al lui Mugur Isărescu, împins de el în cursa pentru Cotroceni. Nu pot uita clipa când reprezentanții Institutului Republican din SUA ne-au dezvăluit, mie și altor colegi, rezultatele unui sondaj care arăta că Vadim Tudor urca spre 20%, iar Stolojan și Isărescu staționau undeva în jur de 10%.
Cum a ajuns șeful PRM la 28% în primul tur e greu de spus.
Nu este, însă, exclus ca pedeseriștii să fi vrut atunci o legitimare a liderului lor prin opoziție cu extrema dreaptă.
Și să fi comandat manevra dirijării unor voturi pedeseriste către adversarul cel mai radical al lor. În turul al doilea, eu și mulți alții care-l criticaseră până atunci cu asprime, am făcut ce-și dorea: l-am votat, fiindcă voiam să împiedicăm alegerea unui extremist.
Unii au văzut în gestul nostru o prostie, zicând fie că Ion Iliescu ar fi ieșit și fără un asemenea sprijin, fie că el și Vadim Tudor erau, ideologic vorbind, complici, fiindcă fuseseră membri ai elitelor PCR.
Mi-am spus, apoi, de multe ori, căutând să mă justific, că decizia de a-l susține în turul al doilea îl va fi determinat poate pe Iliescu să facă unele gesturi pe care le-a apreciat tabăra noastră, de pildă să-l trateze pe Regele Mihai cu omenie, nu cum o făcuse între 1990 și 1996.
Una peste alta, nu regret că l-am votat. A fost un gest de bună credință.
La aproape un sfert de veac după acel moment, PNL l-a readus în atenția publică. Pentru a spune ceva un pic diferit. Și anume că ar exista o înțelegere între PSD și AUR, în baza căreia primul partid și-ar fi împins deja membrii să voteze – cam 10-12 în fiecare secție de vot – nu cu liderul partidului, ci cu George Simion.
În acest fel, PSD și-ar asigura o finală prezidențială în care Ciolacu l-ar înfrunta pe candidatul AUR. Și l-ar bate măr. Am avea astfel o repetare a turului al doilea din 2000.
Scenariul prezentat public de PNL a fost întărit de declarații ale lui G. Becali. Care e, în acest moment, pe listele AUR, după ce în 2012 a fost acceptat de PNL pe unul din locurile ce-i reveneau în alianța electorală încheiată în acel an cu PSD.
Există, însă, cel puțin trei diferențe față de scenariul avansat în 2000. Pe una am amintit-o deja: dacă atunci s-a vorbit despre o manevră foarte discretă a PDSR, acum s-a avansat ideea că PSD și AUR ar fi înțelese, prin intermediari ca Hrebenciuc și Becali, să procedeze în acest mod foarte bizar într-o democrație.
Declarațiile făcute de Ciolacu ori Simion nu sunt lămuritoare.
A doua diferență privește momentul: în 2000, scenariul transferului de voturi a fost devoalat după scrutin, ca un soi de justificare a usturătoarei înfrângeri a candidaților de dreapta, în vreme ce acum s-a discutat cu câteva zile înainte de debutul oficial al campaniei.
Efectul acestei dezbateri publice e greu de ghicit: adversarii celor doi presupuși blatiști au criticat aranjamentul, dar astfel i-au și asigurat o largă difuzare, ce ar putea influența acea parte din electorat ce votează cu cel care e anunțat ca învingător.
În fine, spre deosebire de 2000, acum e vorba și despre Rusia. Să ceri unor militanți PSD să voteze cu un candidat despre care s-a spus, în mod insistent, că promovează agenda Kremlinului, e altceva decât a cere un vot pentru Vadim Tudor. Ar însemna că mobilizezi militanții tăi în favoarea unui adversar al lumii libere. În asemenea condiții, a câștiga împotriva Rusiei în turul al doilea nu ar fi, de fapt, o victorie, ci o lamentabilă înfrângere.
Dacă s-a pus la cale un blat, ar fi foarte grav. Iar faptul că asta a fost tema principală a dezbaterii publice din ultimele zile reprezintă, deja, o deraiere antidemocratică.
