Am trei lucruri în comun cu Geoană. În primul rând, am avut aceeași dirigintă în liceu, la Sf. Sava, în ani diferiți, desigur, căci sunt mai tânăr decât el. În al doilea rând, am fost amândoi sprijiniți de guvernul francez pentru studii după 1990: un anuar al foștilor studenți ne înfățișa la un moment dat unul după altul pe listă, chiar dacă eu am făcut și master și doctorat la Paris, iar el a mers doar la o scurtă specializare. În fine, amândoi suntem rapidiști: nu știu când l-a prins pe el morbul, dar știu că, atunci când e meci în Giulești, stă lângă vedete.
Liceul, studiile pariziene și simpatia pentru vișinii sunt toate trei importante. Dar absolut insuficiente pentru a determina o opțiune politică. Am cinci motive să nu-l votez pe M. Geoană, nici măcar în eventualitatea că ar intra în turul al doilea împotriva unuia mai rău ca el, caz în care aș anula buletinul.
Primul ține de familia lui politică, pentru care nu am nicio simpatie. E pesedist și încă unul cu rădăcini în mediul neocomunist cel mai toxic. E încă neclar cum de a ajuns în 1990 din inginer director în Ministerul de Externe. Ipoteza că a contat poziția pe care a ocupat-o tatăl său, generalul aflat în fruntea Gărzile patriotice ceaușiste, nu a fost confirmată de cel care l-a recrutat în MAE, un anume Adrian Năstase. Dacă are cineva o alta mai coerentă, sunt gata s-o examinez.
Cameleonismul lui proverbial e al doilea motiv care mă face să exclud orice susținere pentru Geoană. Botezat politic în apa sfințită a iliescianismului, el i s-a raliat lui Emil Constantinescu, când acesta a câștigat președinția, pentru ca, după patru ani, să fie iarăși fan Iliescu, atât cât să prindă mandatul de ministru de Externe. Tocmai bun ca să-l răstoarne de la șefia PSD pe același Iliescu. Francezii numesc un asemenea personaj „giruetă”.
Fiindcă e mereu acolo unde bate vântul.
În al treilea rând, Geoană cel de azi e un produs marca Iohannis. Actualul președinte e cel care l-a susținut pentru a deveni adjunctul secretarului general al NATO, într-un moment în care dispăruse din viața publică, după ce eșuase în încercarea de a croi un partid de stânga, ca alternativă la PSD. Semnătura lui Klaus Iohannis (și cea a Vioricăi Dăncilă) l-au trimis la Bruxelles. În trei din cei cinci ani petrecuți acolo a avut o singură preocupare: pregătirea unei noi candidaturi prezidențiale, după ce a eșuat în 2009. S-a folosit de funcție ca să colinde România și să ne spună că, după fotoliul de la NATO, îl vrea pe cel de la Cotroceni.
Nu e singurul abuz de funcție pe care l-a comis. Iar acesta e al patrulea motiv care mă face să cred că Mircea Geoană nu trebuie ales președinte. E unic în istoria recentă refuzul lui de a părăsi, ani la rândul, vila care-i fusese atribuită în strada Pangrati cât a fost șeful MAE. Nu am bani să plătesc o chirie, a zis ipochimenul când era întrebat de ce nu pleacă din paradisul la care nu mai avea dreptul. Gustul pentru lux și opulență i-a fost întreținut și de colegii de partid: campion a fost Marian Vanghelie, care i-a făcut cadou la aniversarea a 50 de ani, nu unul, ci trei ceasuri de lux. Pe care i le-a luat instanța, când fostul primar de la sectorul 5 a fost întemnițat.
În fine, motivul cel mai serios pentru a nu-l vota pe Geoană e convingerea mea că-i un om care trișează. O vădește felul cum s-a comportat după ce Emilia Șercan a demonstrat că teza sa de doctorat conține zeci de pagini citate incorect.
Știu că multor alegători nu le (mai) pasă de plagiat. Ba chiar că a ajuns să li se pară o marcă indispensabilă a reușitei în politica democratică. Lucrurile stau exact pe dos. Furtul ideilor e, într-un fel, mai grav decât altele. Și a-l încuraja prin vot înseamnă a ne face părtași la furt. Cum să ai încredere în cineva care susține că și-a scris teza de doctorat cât era ambasador sau ministru, sub îndrumarea unui profesor care-i era subordonat în MAE, și care nu-și recunoaște vina de a fi copiat nici măcar atunci când e prins? De ce i-ai da țara pe mână cuiva care îți spune, privindu-te în ochi, că albul e negru și că negrul e alb?
