După turbulențele din ultimele două săptămâni generate de eșecul candidaturii lui Klaus Iohannis pe listele PNL pentru Senat, pnl-iștii au fost extrem de tăcuți în weekend, profitând probabil de isteria mediatică în jurul unui ciclon care era doar un front de ploi, pentru a se repoziționa și a reduce la minimum daunele politice provocate de propria lor slugărnicie față de președinte și de noua strategie a PSD care vizează o victorie totală în alegerile parlamentare.
Nu mai vorbim așadar de parteneriatul PSD-PNL, de amiciția dintre Nicu și Marcel, sau de perpetuarea USL girată de Klaus Iohannis ca președinte al Senatului și lider al PNL, ci de ambiția PSD de a obține supremația pe scena politică după alegerile de la sfârșitul anului, transformând PNL într-un aliat minor, un biet partid-balama, care va fi eventual primit la guvernare alături de UDMR și, dacă va fi nevoie, chiar alături de câțiva parlamentari AUR recrutați „la bucată”.
În mod paradoxal, nu pnl-iștii, ci psd-iștii par acum îndreptățiți să proclame „vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât”.
Aceasta este însă soarta oricărui partid care se predă cu arme și bagaje succesorului PCR, și nici nu a învățat nimic din propria istorie, căci ar fi putut medita la eșecul tragic al colaborării cu PCR după 1945.
Cum însă nici Iohannis, nici Ciucă nu au habar de liberalism și de istoria PNL, ci sunt „oameni recenți”, produși în laboratoarele GRIVCO, nu ne mirăm că s-au lăsat supuși PSD, cu care credeau că se aliază. Adevărul este că, după ce s-au lăsat dominați financiar de Dinu Patriciu, promotorul statutului de partid-balama, și au trădat Alianța D.A. sub conducerea lui Călin Popescu Tăriceanu, pnl-iștii au pierdut teren constant, iar după mandatul lui Ludovic Orban, care s-a distanțat de PSD, dar i-a înlăturat elitele intelectuale, bazându-se pe baronii locali, s-a plasat obedient, la ordinele lui Klaus Iohannis, sub dominația PSD.
Astăzi suportă consecințele și riscă să plătească din greu la alegerile parlamentare din decembrie.
Întrebarea este dacă pnl-iștii înțeleg care este originea problemelor lor actuale și dacă mai au resursele intelectuale și curajul să se rupă de PSD nu doar în campanie, ci și după alegeri, intrând în opoziție pentru a se reinventa și a-și recupera identitatea liberală pe care au pierdut-o pe drum.
Ar fi o decizie înțeleaptă mai ales pentru că oricine va guverna în 2025 va avea de rezolvat probleme economice aproape insurmontabile din cauza proastei guvernări și iresponsabilității financiare a coaliției PSD-PNL. Din acest punct de vedere, nici PSD nu ar avea nevoie de o opoziție liberală puternică, ci mai degrabă de un PNL umil, mulțumit cu 2-3 ministere și câteva posturi de secretari de stat. Dar să nu mergem prea departe cu speculațiile.
Deocamdată, vedem că Nicolae Ciucă încearcă să se distanțeze de PSD, promițând chiar că partidul său se va alia cu USR și REPER în CGMB pentru a forma majoritatea de care are nevoie primarul Nicușor Dan. Mai rămâne ca această promisiune, făcută într-un studio tv, să se și concretizeze politic într-un protocol de colaborare.
Semne în acest sens deocamdată nu sunt, deși Nicolae Ciucă ar fi transmis în teritoriu ordinul ca PNL să formeze majorități cu formațiunile de opoziție, nu cu PSD. Din nou, ar trebui ca filialele să-l și asculte și să nu-și facă propriile strategii, calculând că domnul Ciucă nu are nici o șansă să intre în turul doi al prezidențialelor, deci viitorul său în fruntea PNL este cât se poate de incert.
Dacă mai adăugăm și presiunile făcute de cârtițele lui Mircea Geoană în rândurile pnl-iștilor, înțelegem că sarcina domnului Ciucă de a găsi o strategie de supraviețuire politică pentru sine și pentru partidul său este atât de grea încât probabil îl depășește.
Nu știm, desigur, ce va face Klaus Iohannis, despre care se știe că este răzbunător. Dar orice ar încerca actualul președinte, este evident că puterea începe să-i scape printre degete – căci altfel nu ar fi venit atât de prompt sentința privind pierderea caselor din Sibiu.
Proiectul său de a-și asigura o poziție de influență asupra unei viitoare coaliții de guvernare de tip USL devine aproape iluzoriu, pentru că PSD a hotărât că dorește să domine el viitoarea coaliție, și se pare că a bătut palma cu rețeaua GRIVCO, oferind PUSL locuri pe listele sale parlamentare. Ofensiva Antenelor împotriva lui Iohannis pe tema caselor pierdute în instanță este un semnal în acest sens.
Cu toate acestea, este greu de crezut că PNL mai este capabil să devină credibil ca promotor al liberalismului: a făcut prea multe concesii, a participat plenar la proasta guvernare a coaliției, a acceptat toate insultele proferate de liderii PSD la congresul care l-a desemnat pe Ciolacu candidat la președinție, manifestându-și disponibilitatea de a guverna cu cei care își băteau joc de el, ca să mai creadă cineva că va rezista la cântecul de sirenă al PSD după alegeri.
Mai ales că liderul său, Nicolae Ciucă, este perceput ca un om de paie al lui Klaus Iohannis, cel care în 2019 ne promitea că ne scapă de Pe-Se-De. În schimb, a întărit PSD mai mult decât ar fi reușit liderii săi pe cont propriu. Deci nici pe Iohannis nu l-am putea crede dacă s-ar întoarce acum împotriva PSD.
De fapt, marea problemă a PNL este lipsa sa de credibilitate ca partid liberal autentic, dispus să se opună PSD, în loc să i se supună (căci nu există colaborare cu PSD, doar subordonare).
Doar schimbarea conducerii partidului – adică înlăturarea echipei de plagiatori Ciucă-Bode – cu lideri liberali autentici ar putea recredibiliza PNL. Nu vedem însă de unde ar veni liderii liberali puternici de care vorbea Valeriu Stoica pentru etapa post-Iohannis.
Știm că Ilie Bolojan este un bun administrator, dar nu știm dacă are și convingeri liberale solide și nici cât de hotărât ar fi să se opună PSD, să reconstruiască partidul pentru a reveni la guvernare la alegerile din 2028.
Este însă posibil ca Ilie Bolojan, în eventualitatea că ar ajunge liderul PNL, să deschidă calea unei colaborări politice cu USR, singurul partid democratic de opoziție semnificativ care își asumă identitatea liberală.
În acest moment, colaborarea PNL cu USR este piatra de poticnire a falșilor liberali conduși de Ciucă. Reticența acestuia din urmă la un dialog cu USR demonstrează limitele și ipocriziile actualei conduceri a PNL, care nu poate gândi un proiect liberal amplu, la nivel național și preferă câteva manevre superficiale de repoziționare pentru a-și cosmetiza imaginea, în speranța deșartă că alegătorii se vor lăsa prostiți și de data aceasta.
USR rămâne deocamdată singur pe culoarul unei opoziții liberale autentice față de PSD.
Totuși, sarcina sa este complicată de demersurile PNL de simulare a distanțării față de PSD cuplate cu boicotul mediatic și campania de denigrare a USR condusă de REPER și de diferiți usr-iști frustrați, foști și actuali. Fără o strategie de comunicare inteligentă și susținută și fără un program de reforme consistent și bine comunicat alegătorilor, USR va avea mari dificultăți să învingă „sistemul”. Insistența pe sloganurile anti-PSD fără a prezenta o alternativă solidă nu va ajuta pe nimeni, cum nu a ajutat nici în campania pentru alegerile din iunie.
Fiind singurul adversar al „sistemului”, USR are mulți dușmani în clasa politică și în mass media, deci va trebui să facă eforturi considerabile pentru a convinge electoratul că este singura alternativă reală la mafia PSD-PNL-UDMR.
Candidata USR, Elena Lasconi, are și ea o sarcină mai grea decât și-a închipuit când a acceptat să intre în cursa prezidențială, pe care a crezut-o probabil doar un show tv menit să genereze emoții pozitive.
Dacă strânge rândurile cu partidul și resursele sale de expertiză, ar mai avea încă o șansă să facă o breșă în monopolul partidelor mafiote din sistem. De aceea ar fi fost importantă o alianță cu un PNL reformat.
Cu actualul PNL, condus de impostorii Ciucă și Bode, USR nu ar face decât să se compromită și să piardă. Iar cu micro-partide ca PMP și FD se poate alia după alegeri, dacă aceste formațiuni reușesc să intre în Parlament. Dacă nu reușesc pe cont propriu înseamnă că nu merită să paraziteze listele USR.
Iar REPER nici nu merită luat în calcul, pentru că nu este un partid liberal, ci de stânga, și pentru că Dacian Cioloș și echipa sa s-au dovedit total lipsiți de loialitate și fair-play față de USR.
Totodată, cine vrea să vadă realitatea așa cum este, știe că, într-o alianță politică, mai ales a unor partide mici, 2+2 nu fac 4, ci în cel mai bun caz 2,5, dar mai degrabă tot 2.
Ce șanse are deci dreapta liberală în alegerile de anul acesta? Depinde de credulitatea electoratului, care va avea de ales între un partid compromis de colaborarea cu PSD, slaba calitate a liderilor săi și manipularea de către un președinte impus de GRIVCO, și un partid care nu a făcut compromisuri cu sistemul, chiar dacă a făcut și unele greșeli, inclusiv alegerea unui lider care trebuie să se metamorfozeze din mers într-un candidat cu adevărat prezidențiabil.
Aceasta este alternativa reală, chiar dacă perdelele de fum și echipele de zgomot pe care PSD și PNL le antrenează deja vor încerca să o disimuleze. Desigur, șansele dreptei ar crește exponențial dacă PNL și-ar schimba conducerea cu o echipă autentic liberală și decisă să se opună PSD și să se alieze cu USR. Dar șansele unui asemenea proiect par, în acest moment, iluzorii.
