Articol realizat în colaborare cu Germina Nagâț.
În toamna anului 2022, cu un an înainte de a pleca din fruntea Serviciului Român de Informații, într-un discurs ținut la Universitatea Babeș-Bolyai, Eduard Hellvig anunța că SRI a predat către Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) ”întreaga arhivă”: ”În timpul mandatului meu am predat întreaga arhivă a Securității către CNSAS. Și suntem singurul serviciu secret din România care a făcut asta (subl.n.)”. Aparent, societatea putea răsufla ușurată: s-a rezolvat o mare problemă, una care a murdărit tranziția și democrația.
Dar s-a rezolvat?
Mai întâi, trebuie spus că predarea ”întregii arhive” a Securității către CNSAS n-a început în timpul mandatului lui Hellvig la conducerea SRI, ci cu 10 ani mai devreme să ajungă el acolo, ca urmare a deciziei fostului președinte Traian Băsescu și formal ca efect al unei serii de Hotărâri ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării, adoptate în 2005 și 2006. Ca urmare, în 2014 CNSAS raporta oficial deținerea a 25 de km de arhivă, iar la sfârșitul lui 2022 declara că gestionează 28 de km. Rezultă că, în ultimii 8 ani, SRI a transferat către CNSAS 3 km de dosare, dintre care 1,2 km anul trecut. După această măsurătoare în kilometri lineari, SRI de dinainte de Hellvig a transferat 25 km de arhive, iar SRI – Hellvig 3 km, dintre care 1,2 km în ultimul an de mandat din cei opt. Deci nici vorbă că ar fi făcut Hellvig vreo revoluție fără precedent în materie de predat dosare. Și cel mai important detaliu: ce NU A DAT SRI? Pentru că Hellvig minte când spune că a predat ”întreaga arhivă”.
Totodată, e important de reținut că nu doar SRI a avut în gestiune părți din arhiva fostei Securități. Alte secțiuni au ajuns, în decembrie ’89, la alte instituții, care însă nu au finalizat predarea, după cum sugerează chiar Hellvig în discursul său. Deci Hellvig are dreptate când sugerează că celelalte servicii secrete, Armata și Ministerul de Interne nu au făcut nici măcar pașii făcuți de SRI în ultimii ani.
Pe lângă distribuția și conținutul arhivelor, numărul exact al dosarelor deținute de instituțiile de forță ale statului comunist la momentul Revoluției din decembrie 1989 rămâne o mare necunoscută. Din acest motiv, e greu de estimat ce înseamnă “toate dosarele” care ar fi putut intra în circuitul civil, prin declasificarea și transferul lor către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Sunt destule indicii că vorbim de cel puțin câteva mii de dosare, vom reveni la asta. Este vorba în special de dosare instrumentate în perioada dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, cea mai apropiată de zilele noastre și, din acest motiv, cea mai relevantă din perspectiva rezultatelor și efectelor deconspirării.
Cum știm toate acestea? În ultimele luni, am adresat cereri de informații publice pe legea 544 către toți deținătorii de arhive ale fostei Securități: SRI, SIE, Ministerul de Interne, Armată. Am adresat întrebări detaliate legate de starea arhivei, a procedurilor de predare către CNSAS și a motivelor pentru care nu se respectă legea. Am primit răspunsuri de la toate instituțiile. Răspunsuri tehnice, complexe, pe care le publicăm ca atare la finalul articolului, pentru că sunt valoroase pentru cercetători. Încercăm mai jos să le sintetizăm și interpretăm.
Aceste demers este parte din obiectivele noastre la Comunitatea Liberală 1848 – închiderea trecutului totalitar și un control civil real asupra serviciilor secrete. Considerăm că este periculos pentru democrație ca deținătorii de arhive să secretizeze în continuare – la 34 de ani de la Revoluție, dosare care pot cuprinde informații și material de șantaj pentru membri ai elitei politice, mediatice, de afaceri din România. După 30 de ani de la pornirea acestui proces, după lupte majore, după decenii de existență a unei instituții civile, autonome, care face doar asta – gestionează și studiază arhiva, este aproape incredibil că problema nu este închisă. Dar așa este.
Câte dosare avea Securitatea?
Pentru a evalua procesul deconspirării Securității și pentru a ști cât anume din dosarele secrete instrumentate în timpul dictaturii au ajuns în circuitul public după mai bine de trei decenii de la Revoluție, am început prin a căuta răspunsul la o întrebare esențială: Câte dosare erau în arhiva Securității în decembrie 1989, de fapt?
Serviciul Român de Informații, care prin vocea directorului a anunțat că a predat “toate dosarele” Securității aflate în gestiunea sa, a comunicat în răspunsul pentru Comunitatea Liberală 1848 că “nu s-a putut stabili cu certitudine situația exactă a documentelor din arhivele Securității existente la data de 22.12.1989, și nici numărul unităților arhivistice distruse la Revoluție”.
Răspunsul continuă cu o afirmație inedită: “În timpul Revoluției, cadre ale armatei și revoluționari (!) au intrat în sediile Securității și au avut acces atât la documentele din spațiile de lucru ale cadrelor Securității, cât și la cele din arhivele centrale și județene, fiind distruse și sustrase dosare, documente sau instrumente de evidență” (subl. n.).
Acest pasaj ne oferă o explicație cu totul surprinzătoare a distrugerilor de dosare din decembrie ’89, de care s-ar face vinovați militarii și revoluționarii, nu ofițerii de Securitate. Concret, se afirmă explicit că militarii și civilii au pătruns nu doar în sediile Securității (”spațiile de lucru”, cum sunt ele numite în text eufemistic), ci și în ”arhivele centrale și județene”, de unde au sustras și distrus ”dosare, documente sau instrumente de evidență”. Așadar, aflăm pe de-o parte că militarii și revoluționarii cunoșteau locațiile depozitelor de arhivă ale Securității, la nivel central și local, și pe de altă parte că au acționat ca niște grupuri de vandali, distrugând nu doar dosare, ci și ”instrumente de evidență”.
Această versiune a evenimentelor din decembrie ’89 ar merita, în opinia noastră, o atenție specială din partea echipei de procurori care au instrumentat Dosarul Revoluției. Pentru moment, se poate observa că ea contrazice flagrant miile de procese-verbale întocmite nu de ofițerii de armată, ci de foști securiști, care au consemnat ordinul telefonic de distrugere a dosarelor în lucru (adică, aflate în sediile centrale și locale ale Securității) pe care l-au primit la 22 decembrie 1989, ora 13. În arhiva CNSAS se păstrează mii de asemenea procese-verbale semnate de foști securiști sau milițieni, pe care Consiliul le-a integrat într-o bază de date proprie, o evidență informatică a dosarelor distruse. Conform raportului de activitate al CNSAS pe 2015, pagina 28 (accesibil pe site-ul CNSAS, Rapoarte de activitate) această bază de date număra în 2015 peste 160.000 de înregistrări, multe dintre ele consemnând distrugeri din decembrie 1989.
Inevitabil, răspunsul oferit de SRI dă naștere la noi întrebări. Mai întâi, cum se face că procesele verbale de distrugere, semnate de securiști sau milițieni, nu menționează actele de vandalism comise de militari și revoluționari, ci doar respectarea ordinului telefonic de distrugere, primit de la conducerea Departamentului Securității Statului la 22 decembrie 1989? Și cum de nu se poate reconstitui numărul unităților arhivistice distruse în timpul Revoluției, dacă pentru aceste distrugeri s-au întocmit, scrupulos, procese-verbale care sunt azi în circuitul public, la sala de lectură a CNSAS? Pe scurt, dacă CNSAS a putut să inventarieze distrugerile de dosare la 25 de ani după ce ele s-au produs, cum de SRI nu a reușit să facă același lucru, pe baza acelorași procese verbale, care s-au întocmit imediat după înființarea sa, în 1990?
O ilegalitate flagrantă: secretizarea unilaterală a dosarelor ”de siguranță națională”
Pentru înțelegerea și evaluarea corectă a stadiului predării arhivelor, este esențial de reținut și faptul că, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 24 / 2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, dosarele considerate de “siguranță națională” nu pot fi desecretizate și transferate la CNSAS (ele rămânând, așadar, inaccesibile publicului). Legea prevede însă că încadrarea în această categorie trebuie să fie rezultatul unei decizii care se adoptă doar prin întrunirea de comisii mixte, alcătuite din reprezentanții CNSAS și cei ai instituțiilor deținătoare de arhivă (SRI, SIE, MAI și MAPN): “Stabilirea în concret a dosarelor şi a celorlalte materiale arhivistice care privesc securitatea naţională se va face de comun acord de către comisii mixte paritare, alcătuite de membrii ai Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, împreună cu conducerea instituţiilor deţinătoare (subl.n.). În caz de divergenţă, hotărârea va fi adoptată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Dosarele şi celelalte materiale arhivistice, stabilite ca privind securitatea naţională şi care nu au făcut obiectul preluării, vor fi studiate în comisii mixte paritare, cu respectarea Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate”.
Altfel spus, secretizarea dosarelor prin includerea lor în categoria ”siguranță națională” nu poate fi decisă unilateral de către niciun deținător de arhive, ci doar prin comisiile mixte paritare la care participă, obligatoriu, și reprezentanții CNSAS. În acest mecanism, CNSAS este parte egală cu serviciile secrete / armată / poliție. Dacă nu se înțeleg, arbitrează CSAT. Asta spune legea. Nu există nicăieri în lege o prezumție că deținătorii de arhive sunt mai cu moț decât instituția creată și plătită de români pentru a gestionar arhiva Securității. Și totuși, cum funcționează în practică?
Obligatorii prin lege, opționale în practică
Am întrebat deținătorii de arhive câte unități arhivistice provenite de la fosta Securitate au fost încadrate în categoria “siguranță națională” prin întrunirea comisiilor mixte. SRI, SIE și MAI au refuzat să răspundă. Ministerul de Interne ne-a transmis că ”/…/structurile consultate nu dețin documente care fac obiectul prevederilor OUG nr. 24/2008”. Adică MAI a decis el singur că partea de arhivă a Securității deținută de el nici nu se predă, nici nu se supune prevederilor legii (comisie paritată cu CNSAS…). Pur și simplu. Potrivit legii, “structurile consultate”, indiferent care ar fi fost acestea, nu puteau decide singure dacă dosarele din arhiva Ministerului de Interne, întocmite anterior datei de 22 decembrie 1989, fac sau nu ”obiectul prevederilor OUG Nr. 24/2008”.
Ministerul Apărării, singura instituție al cărei răspuns conține cifre exacte, a comunicat că “ulterior anului 1989, în custodia (M.Ap.N.) au intrat 23.006 unități arhivistice create de structuri ale Departamentului Securități Statului (DSS), dintre care 22.178 unități arhivistice au fost predate CNSAS în perioada 05.09-21.12.2006”. Este singurul răspuns ne-echivoc la întrebarea ”câte dosare mai sunt de transferat la CNSAS?”. Comparând cifrele din text, rezultă o diferență de 828 de unități arhivistice, pe care Ministerul Apărării le-a inclus în 2006 în categoria ”siguranță națională” și a căror situație ar urma să facă obiectul întrunirii comisiilor mixte MApN-CNSAS. Implicit, răspunsul oferit de Ministerul Apărării confirmă faptul că transferul de dosare către CNSAS s-a oprit în urmă cu 17 ani, la 21.12.2006. Ca să fie clar: MApN comunică că în 2006 decisese că 828 de dosare rămâneau secretizate, în mod unilateral. De atunci nu s-a mai întâmplat nimic cu ele. Cum MapN are o mică parte din arhiva Securității, putem extrapola că cel puțin câteva mii rămân în situația asta la ceilalți deținători.
Tupeul SIE
La aceeași întrebare, Serviciul de Informații Externe a invocat “siguranța națională” pentru a nu declara… câte dosare a considerat de-a lungul timpului, sau consideră în prezent, că ar fi de ”siguranță națională”.
Este de departe cel mai obraznic răspuns. SIE ne spune că ține de siguranța națională înclusiv câte dosare a clasificat unilateral, și ilegal, ca ținând de… siguranța națională.
Ce înseamnă, deci, ”toate dosarele”?
Din răspunsul Ministerului de Interne, aflăm că sintagma ”toate dosarele” se referă, de fapt, doar la dosarele anterioare epocii lui Nicolae Ceaușescu: “Arhivele Naționale au predat Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității fondul Direcția Generală a Securității Statului (anii 1949-1957; 1959-1960; 1965-1966)”.
Prima care iese în evidență în acest răspuns este periodizarea istorică: materialul arhivistic pe care Ministerul de Interne admite că l-a predat la CNSAS se oprește brusc la anul 1966. Cu alte cuvinte nimic din arhiva ”epocii de aur”, mai apropiată zilelor noastre și, deci, de mai mare interes pentru societate, nu a fost desecretizat și pus în circuitul civil în baza OUG 24/2008.
Ca să fie clar ce zicem: MAI a decis, tot unilateral, tot ilegal, că toate dosarele de Securitate aflate în posesia sau și făcute după 1966 țin de siguranța națională. Așa, sec, pe față, cu tupeu.
Este adevărat că aici securiștii și MAI sunt ajutați de o încurcătură istorică. Cum Ceaușescu decisese că nu mai trebuie să existe dizidenți în România, miliția făcea dosare fictive de infracțiuni comune pentru a masca poliția politică. Printr-o directivă internă, începând cu anii ’70, Securitatea acționa de multe ori ”sub acoperirea organelor de Miliție”. Pentru a proteja reputația și imaginea externă a lui Ceaușescu, numeroase anchete penale care au vizat acțiuni de protest împotriva regimului s-au desfășurat în aresturile Miliției, iar faptele au fost încadrate la infracțiuni de drept comun (huliganism, speculă, parazitism etc.). Exemplele cele mai cunoscute sunt cazurile Gheorghe Ursu (arestat pentru deținere ilegală de valută, anchetat și ucis de Securitate în sediul Miliției, în 1985) și protestul muncitorilor de la Brașov, din 1987, cei 61 de arestați fiind judecați și condamnați pentru ”tulburarea liniștii publice” sau ”ultraj contra bunelor moravuri”. Totuși, distinct față de dosarele individuale, numeroase alte documente care cuprind acte normative, ordine și dispoziții abuzive, multe cu caracter secret, emise de conducerea Ministerului de Interne sau de conducerea politică a statului în perioada 1966-1989, fără de care tabloul represiunii în epoca Ceaușescu (inclusiv al evenimentelor din Decembrie 1989) nu poate fi complet, au rămas clasificate, în mod inexplicabil, până în prezent.
Profitând de strategia mizerabilă a lui Ceaușescu, Ministerul de Interne răspunde astăzi, în 2023, că tot ce a lucrat Miliția cu Securitatea atunci este secret.
De ce împarte Armata istoria comunismului în două?
O ”periodizare” stranie a perioadei comuniste figurează și în răspunsul primit de la Ministerul Apărării Naționale, care invocă necesitatea adoptării unei Hotărâri de Guvern speciale pentru declasificarea documentelor ulterioare anului 1956. De ce ar avea armata nevoie de un HG ca să aplice legea? SRI a predat arhiva (câtă a predat) fără să aibă nevoie de un HG. Și oricum, e de mirare cu armata nu a făcut nimic pe subiect mai bine de un deceniu și după ce am întrebat oficial despre asta, s-au apucat să facă un HG. În intervalul de timp dintre trimiterea solicitărilor noastre întemeiate pe Legea 544 și până la publicarea acestui material, Guvernul a emis o Hotărâre privind declasificarea unor documente emise în perioada 1956-1989 de anumite structuri ale Securității, păstrate în gestiunea Ministerului Apărării. Anexa acestui act normativ cuprinde o lungă listă de excepții la declasificare. În mod bizar, MapN decide singur prin HG că nu aplică legea în anumite cazuri pentru dosarele din 1956 – 1989. De ce această perioadă? Nu e clar deloc. Putem presupune că este vorba despre mitul securiștilor cum că Securitatea din anii 50 era rea, dar apoi a devenit bună. Iată că în 2023, Armata României, armata membră NATO nu doar că prelungește acest mit, dar dă și HG-uri pe baza lui, unde decide singură că nu are chef să aplice o lege.
Într-un fel îl înțelegem pe Hellvig: SRI a predat proporțional mai mult din arhivă decât SIE/MAI/armata. Măcar nu a inventat pretexte ridicole de gen nu are HG. Dar pe fond, SRI nu a predat nici el toată arhiva. Câte dosare rămân îngropate unilateral și ilegal? Cum spuneam, nu putem avansa o cifră, iar răspunsurile deținătorilor de arhive se contrazic, ascund adevărul sau, ca în cazul SIE, ne spun că e secret.
Prin urmare, nu știm pentru câte unități arhivistice ar trebui convocate comisiile mixte sau, altfel spus, nu știm câte dosare au fost deja incluse în categoria ”siguranță națională” fără ca instituția civilă desemnată prin lege de Parlamentul României să fi participat direct la acest proces. Niciunul dintre deținătorii de arhivă nu precizează câte întruniri ale comisiilor mixte au avut loc și nici câte dosare au fost analizate, adică, secretizate sau desecretizate în consecință. Din rapoartele CNSAS rezultă că acest mecanism legal nu funcționează deloc. Sau altfel spus, SRI / SIE / MAI și armată decid singure ce au chef să predea și ce nu au chef să predea.
Ce înseamnă asta? Că securiștii încă au putere asupra celor racolați, acum, în 2023. Ce putem face? CNSAS ar trebui să cheme în judecată toți deținătorii de arhive. Parlamentul, care controlează și CNSAS și deținătorii de arhive ar trebui să insiste pentru ca legea dată de Parlament să fie respectată. Asta, desigur, dacă Parlamentul ar controla serviciile secrete.
Până la urmă, ține de voința politică. Au interes PNL și PSD să facă lumină? Sunt Ciolacu, Iohannis, Ciucă și restul liberi să decidă rezolvarea acestei probleme?
Ce informații am solicitat pe legea 544 de la fiecare dintre instituții:
1. Câte unități arhivistice erau în arhiva insituției la 22.12.1989?
2. Câte unități arhivistice provenite de la Securitate se păstrează în arhiva instituției?
3. A fost finalizată predarea unităților arhivistice create de Securitate către CNSAS?
4. Câte unități arhivistice au fost încadrate în categoria „siguranța națională” și astfel nu au fost predate CNSAS?
5. Câte întruniri de comisii mixte paritare de declasificare instituție/CNSAS au avut loc în mandatul actualului Colegiu?
6. Pentru câte unități arhivistice din arhiva Securității s-a stabilit în cadrul acestor comisii mixte paritare instituție/CNSAS încadrarea în categoria „siguranță națională”?
7. Câte unități arhivistice au fost încadrate în categoria siguranță națională fără întrunirea comisiilor mixte paritare instituție/CNSAS?
Raspuns CNSAS 544 Arhive Securitate
Raspuns MAN 544 Arhive Securitate
Raspuns MAI 544 Arhive Securitate
Raspuns SIE 544 Arhiva Securitatii
Raspuns SRI 544 Arhive Securitate
