În luna noiembrie a acestui an a avut loc, la Teatrul Național București, premiera spectacolului de teatru „Evadarea tăcută”, un one-woman-show regizat de Oana Pellea, cu însăși Oana Pellea. Numele piesei de teatru este chiar titlul cărții scrise de Lena Constante (1909-2005), una dintre cele mai mari personalități de rezistență anti-comunistă din secolul trecut. După 12 ani de închisoare politică, artista Lena Constante a devenit simbolul rezilienței într-un regim criminal. Cărțile sale, publicate mai întâi în Franța, și apoi în România, sunt mărturia unor experiențe greu de descris. Spectacolul Oanei Pellea, „Evadarea tăcută”, se joacă la Sala Atelier a TNB, următoarea reprezentație fiind programată pe data de 18 ianuarie.
George Gima: Doamna Oana Pellea, mi-am dorit să facem acest interviu din momentul în care ați anunțat că urma să pregătiți spectacolul „Evadarea tăcută”, despre viața Lenei Constante. Vă mulțumesc că ați acceptat. Cum s-a născut ideea acestui spectacol inedit la TNB?
Oana Pellea: Am avut privilegiul să o cunosc pe Lena Constante în anul 1992, prin intermediul regizorului Liviu Ciulei. Am rămas foarte impresionată de personalitatea acesteia, de privirea ei, îmi amintesc de ochii ei puși pe șotii, de umorul excepțional pe care îl avea. Este o întâlnire care mi-a rămas apoi mult timp în suflet, fiind, cred, pe același nivel ca intensitate cu momentul întâlnirii cu Nichita Stănescu.
Imediat apoi i-am citit cărțile, am fost și la lansarea unui volum și a apărut, astfel, sămânța asta de gând pentru un spectacol. Dar nu am vrut să fac doar un spectacol, ci mai mult decât atât: am simțit nevoia de a-i face cunoscută povestea.
George Gima: Pentru acest spectacol sunteți totodată regizoare, actriță și dramaturg. Dar dacă privim lucrurile cu precizie, cel mai puțin dintre toate v-ați dorit să fiți actriță în acest performance. Spuneați că viața unui astfel de om, una dintre cele mai mari personalități de rezistență anti-comunistă din România, nu se poate juca. Așadar, cum v-a inspirat Lena Constante de-a lungul vieții, astfel încât să îi dedicați o performance-eveniment?
Oana Pellea: Cum vă spuneam, am simțit nevoia de a face cunoscută tuturor povestea vieții Lenei Constante.
Doamna Constante este o emblemă a nedreptăților suferite de cei care au fost închiși în închisorile comuniste, total nevinovați, celor care au suferit, celor care au murit în acele închisori. Peste trei milioane de oameni au fost închiși și peste opt sute de mii au murit!
Ceea ce este excepțional este faptul că după toată experiență atroce din închisoare, a rămas cu sufletul neotrăvit! Este exemplul luminos al unui om care a reușit, închisă fiind singură într-o celulă timp de opt ani, să evadeze în spirit!
Este o experiență teatrală ce reprezintă un fel de plecăciune a mea în fața acestor oameni nevinovați, care au murit sau care au suferit în închisorile comuniste.
George Gima: Rezistența prin cultură în perioada comunistă este probabil unul dintre cele mai interesante fenomene din acea perioadă. Oamenii au vrut să reziste pentru a se salva și pentru salva, prin diverse forme de artă, continuitatea acestui popor în cel mai greu moment al existenței sale. Cum s-a întâmplat asta în familia dumneavoastră?
Oana Pellea: Într-adevăr, și familia mea, ca foarte multe altele, a suferit în perioada comunistă. Știu cum bunicii din ambele părți ale familiei au suferit când li s-a luat tot, casa, bunurile. Mama mea a avut domiciliul forțat la Craiova. Bunicul a fost trimis la Canal, Străbunica mea a murit în închisoare, pentru că avea pământ. Sunt multe familii care au suferit enorm.
Rezistența prin cultură, da, a existat. Eu mi-am început meseria în 1984, deci am avut cinci ani de profesie în timpul regimului comunist. Iar tatăl meu a rezistat practicând o cultură de bun simț și de mare calitate.
Întreaga mea familie a pus mereu accentul pe cultură, pe educație, pe frumos. Îmi amintesc nu doar obiectele de mobilier sau tablourile, ci și muzica pe care o ascultam, spiritul luminos in care am fost crescută.
George Gima: Personalitățile care au rezistat eroic în perioada regimului dictatorial trebuie studiate mai mult în școli, în universități. Vi se pare că reziliența din acea perioadă este suficient folosită pentru educația noilor generații? De asemenea, este posibil un turneu prin țară cu „Evadarea tăcută”?
Oana Pellea: Din păcate nu cred că este. În mod cert ar trebui făcut mai mult pentru a aduce la cunoștință tuturor adevărul real, adevărul istoric, atrocitățile din comunism!
Mi-aș dori tare mult un turneu prin țară. Pentru moment, cei cu care am discutat nu au fost extrem de interesați, pe motiv că nu este o comedie… Asta m-a durut, recunosc, dar nu am renunțat la idee. Este nu doar un act teatral, este o datorie a mea față de istoria acestui popor.
George Gima: Cel mai frumos lucru pe care vi-l amințiți când vă gândiți la tatăl dumneavoastră, domnul Amza Pellea, ar fi?
Oana Pellea: Cred că cel mai frumos lucru nu există… există tatăl meu și privilegiul de a avea doi părinți excepționali. Sunt un om binecuvântat cu părinții pe care i-am avut.
George Gima: Făcând un arc în timp și ajungând în zilele noastre, cât de important este accesul la cultură și la educație prin cultură pentru tinerii de astăzi?
Oana Pellea: Nu vreau să spun vorbe extrem de cunoscute, dar un popor nu poate supraviețui fără cultură și educație.
Din păcate de multe ori cultura și educația sunt „Cenușeresele” bugetelor, mereu este criză în cultură. Nu putem spune doar că este o nevoie, e mai mult decât atât, este absolut necesar și vital să ne aplecăm atenția înspre cultură și educație. Nu cred că un popor poate avea un viitor fără acestea.
George Gima: „Suntem răspunzători pentru fiecare secundă din viața noastră”. Este un lucru pe care l-ați spus acum câțiva ani și care mi-a rămas în minte. Cum îi învățam pe cei mai tineri că responsabilitatea este esențială pentru evoluție?
Oana Pellea: Exact prin educație și prin cultură. Nu este un proces ușor, sau un demers ușor, pentru că la explozia informațională pe care o trăim, este greu de captat atenția tinerilor spre cultură sau educație prin cultură. Dar fără acestea nu avem niciun viitor. Ar trebui, deci, investit mult, material și uman, în aceste două domenii. Cu multă muncă, profesionalism și atenție pe măsură.
George Gima: Se apropie sărbătorile. Ce le urați celor care ne citesc?
Oana Pellea: Le urez sănătate, că-i mai bună decât toate! Și i-aș ruga să aibă grijă și de spiritul lor, să îl hrănească cu frumos, prin cultură, și să ne vedem cu bine în sălile de spectacole la anul!
George Gima: Vă mulțumesc, doamna Oana Pellea!
