Pe 11 martie, senatorul de centru-dreapta Claude Malhuret din Parlamentul Franței a ținut un discurs devenit ulterior viral în presa occidentală și social media. El face parte din partidul Horizons, înființat în 2021 și afiliat ALDE la nivel european, și a fost președinte al Médecins Sans Frontières. Comunitatea Liberală a tradus alocuțiunea lui Claude Malhuret, un discurs mai puțin obișnuit pentru sobrietatea obișnuită a legislativului francez, însă care subliniază cu luciditate prioritățile militare și defensive ale Europei.
Europa se află într-un moment de răscruce al istoriei sale. Scutul american se prăbușește, Ucraina riscă să fie abandonată, iar Rusia este întărită. Washingtonul a devenit un fel de curte a lui Nero: un împărat piroman, curteni obedienți și un bufon pe ketamină, însărcinat cu epurarea serviciului public.
Aceasta este o tragedie pentru lumea liberă, dar este, în primul rând, o tragedie pentru SUA. Mesajul lui Donald Trump este că nu servește la nimic să fii aliatul său, pentru că nu te va apăra, însă îți va impune mai multe tarife chiar decât adversarilor săi și va amenința că va lua în stăpânire teritoriile tale, dând o mână de ajutor dictatorilor care invadează alte țări.
Regele negocierii ne arată că arta negocierii este îngenuncheată. El crede că va intimida China capitulând în fața președintelui rus Vladimir Putin, însă președintele chinez Xi Jinping, în fața unui asemenea dezastru, își va grăbi fără îndoială planurile de a invada Taiwanul.
Niciodată în istorie un președinte al SUA nu s-a predat inamicului. Nimeni nu a sprijinit niciodată un agresor împotriva unui aliat, nu a emis atât de multe decrete ilegale și nu a concediat atât de mulți lideri militari dintr-o singură mutare. Nimeni nu a călcat în picioare Constituția americană, amenințând că va ignora judecătorii care îi stau în cale, că va slăbi sistemul de check and balances și va prelua controlul rețelelor sociale.
Aici nu ne regăsim în fața unei derive spre iliberalism. Acesta este începutul asedierii democrației. Să ne amintim că a durat doar o lună, trei săptămâni și două zile pentru a dezintegra Republica de la Weimar și constituția ei.
Am încredere în robustețea democrației americane, iar țara deja protestează. Într- singură lună, Trump a făcut mai mult rău Americii decât în cei patru ani ai ultimei sale președinții. Eram în război cu un dictator. Acum luptăm împotriva unui dictator sprijnit de un trădător.
În urmă cu opt zile, chiar în momentul în care Donald Trump discuta cu președintele francez Emmanuel Macron la Casa Albă, SUA au votat la Națiunile Unite alături de Federația Rusă și Coreea de Nord împotriva europenilor, care au cerut retragerea trupelor rusești.
Două zile mai târziu, în Biroul Oval, cel care s-a sustras de la serviciul militar a ținut lecții de etică și de strategie președintelui ucrainean și erou de război, Volodimir Zelenski, înainte de a-l trimite la plimbare ca pe un slujitor de curte, ordonându-i să se supună sau să demisioneze.
În acea noapte, a mai făcut un pas rușinos oprind livrarea armelor promise. Ce ar trebui să facem noi în fața unei astfel de trădări? Răspunsul este simplu: să rămânem fermi.
Și mai presus de toate: să nu cădem pradă înșelării. Înfrângerea Ucrainei ar fi înfrângerea Europei. Statele baltice, Georgia și Moldova sunt deja pe listă. Scopul lui Putin este să se întoarcă la Acordul de la Ialta, cînd jumătate din continentul european a fost cedat lui Stalin.
Țările din sudul global așteaptă rezultatul conflictului pentru a decide dacă ar trebui să continue să respecte Europa sau dacă pot acum să o calce în picioare.
Ceea ce vrea Putin este sfârșitul ordinii mondiale pe care SUA și aliații săi au stabilit-o în urmă cu 80 de ani, în care primul principiu a fost interzicerea dobândirii teritoriului prin forță.
Această idee stă la baza ONU, unde astăzi americanii votează alături de agresor împotriva celui agresat, pentru că viziunea trumpiană coincide cu cea a lui Putin: o revenire la sferele de influență, unde marile puteri dictează soarta națiunilor mici.
Groenlanda, Panama și Canada sunt ale mele. Ucraina, țările baltice și Europa de Est sunt ale tale. Taiwanul și Marea Chinei de Sud sunt ale lui.
La petrecerile de la Mar-a-Lago ale oligarhilor care joacă golf, acest lucru se numește „realism diplomatic”.
Prin urmare, suntem singuri. Ideea că nu i se poate rezista lui Putin este însă falsă. În ciuda propagandei Kremlinului, Rusia se descurcă prost. În trei ani, așa-zisa a doua armată din lume a reușit să ia doar firimituri dintr-o țară cu aproximativ un sfert din populația sa.
Cu rate ale dobânzilor de 21%, prăbușirea rezervelor valutare și de aur și o criză demografică, Rusia este pe marginea prăpastiei. Colacul de salvare american oferit lui Putin este cea mai mare greșeală strategică făcută vreodată în timpul unui război.
Șocul este violent, însă are o virtute. Europenii ies din negare. Au înțeles într-o singură zi la München că supraviețuirea Ucrainei și viitorul Europei sunt în mâinile lor și că au trei priorități.
Accelerarea ajutorului militar pentru Ucraina pentru a compensa abandonul american, astfel încât Ucraina să poată rezista și, desigur, pentru a-și asigura locul său și al Europei la masa negocierilor.
Acest lucru va fi costisitor. Se impune să se încheie interdicția privind utilizarea activelor înghețate ale Rusiei. Se impune crearea unei coaliții de țări care vor să se implice, împreună desigur cu Marea Britanie, iar complicii Moscovei din Europa trebuie izolați.
În al doilea rând, să se solicite ca orice acord de pace să includă întoarcerea copiilor răpiți și a prizonierilor, precum și garanții de securitate absolută. După Budapesta, Georgia și Minsk, știm cât valorează semnătura lui Putin. Aceste garanții necesită o forță militară suficientă pentru a preveni o nouă invazie.
În cele din urmă și cel mai urgent, pentru că va dura cel mai mult, trebuie să construim apărarea europeană de mult timp neglijată, care s-a bazat pe umbrela de securitate americană din 1945 și care a fost oprită după căderea Zidului Berlinului. Sarcina este colosală, însă cărțile de istorie îi vor judeca pe liderii Europei democratice de astăzi după succesul sau eșecul ei.
Friedrich Merz a declarat că Europa are nevoie de propria alianță militară. Aceasta este o recunoaștere a faptului că Franța a avut dreptate timp de decenii în a susține autonomia strategică.
Acum trebuie construit. Acest lucru va necesita investiții masive pentru a reface Fondul European de Apărare, suspendând pragurile datoriei de la Maastricht, pentru a armoniza sistemele de arme și muniții, pentru a accelera aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, care are acum principală armată din Europa, pentru a regândi rolul și condițiile de descurajare nucleară bazată pe capacitățile franceze și britanice și pentru a relansa programele de scut antirachetă și de satelit.
Europa poate deveni din nou o putere militară doar devenind din nou o putere industrială. Adevărata reînarmare a Europei este însă reînarmarea sa morală.
Trebuie să convingem opinia publică, confruntată nu numai cu oboseala și frica de război, ci și cu tovarășii de drum ai lui Putin, atât din extrema dreaptă, cât și din extrema stângă.
Ei spun că vor pace. Ceea ce nici ei, nici Trump nu spun este că pacea lor este capitularea, pacea înfrângerii, înlocuirea unui Zelenski cu aura lui de Gaulle cu un Pétain ucrainean, aflat sub controlul lui Putin. Pacea dezertorilor care, timp de trei ani, au refuzat să-i sprijine pe ucraineni în vreun fel.
Este acesta sfârșitul alianței NATO? Riscul este mare. În ultimele zile, umilirea publică a lui Zelenski și toate deciziile smintite luate în ultima lună i-au determinat în sfârșit pe americani să acționeze. Procentele din sondaje sunt în scădere. Aleșii republicani sunt întâmpinați de mulțimi ostile în circumscripțiile lor. Chiar și Fox News a devenit critică.
Trumpiștii nu mai sunt la apogeul gloriei. Ei controlează executivul, Congresul, Curtea Supremă și rețelele de socializare. În istoria americană, susținătorii libertății au câștigat întotdeauna. Încep să-și ridice capul.
Soarta Ucrainei va fi decisă în tranșee, însă depinde și de cei care apără democrația în Statele Unite și, aici, de capacitatea noastră de a-i uni pe europeni și de a găsi mijloacele pentru apărarea noastră comună, pentru a face din Europa puterea care a fost cândva și ezită să devină din nou.
Părinții noștri au învins fascismul și comunismul cu prețul unor mari sacrificii. Sarcina generației noastre este de a învinge totalitarismele secolului XXI.
Trăiască Ucraina liberă, trăiască Europa democratică.
