Saxonia-Anhalt a fost caracterizată istoric printr-un vot de protest puternic, o volatilitate electorală ridicată și o loialitate de partid relativ scăzută. Prin urmare, este de așteptat ca rezultatele de aici să arate întotdeauna ceva mai radical decât tabloul de la nivel național.
Însă de această dată situația este diferită. Asistăm la un seism politic — unul care ar putea arunca în aer și scena politică din Berlin. Până la urmă, există un motiv bine întemeiat pentru care atâtea publicații internaționale relatează despre acest scrutin regional.
La această oră, BSW (Bündnis Sahra Wagenknecht) trece la limită pragul electoral de 5%. Intrarea sau neintrarea lor efectivă în parlamentul regional contează, evident, pentru aritmetica parlamentară finală; dincolo de aceste calcule matematice, putem desprinde însă câteva observații de ansamblu foarte interesante.
Iată proiecția actuală:
După cum puteți vedea, AfD (partidul populist de extremă dreaptă) este pe cale să obțină cel mai bun rezultat din istoria sa — și, foarte probabil, cel mai mare scor înregistrat de vreun partid politic în Germania în ultimele decenii. De remarcat este că au reușit această performanță mobilizând cu precădere foștii non-votanți (vom reveni asupra acestui aspect), ceea ce a propulsat prezența la urne la un impresionant procent de 78%.
Spre deosebire de alegerile din Baden-Württemberg pe care le-am analizat acum câteva luni, acest deznodământ era totuși previzibil. Este practic în deplină concordanță cu sondajele dinaintea votului. Ceea ce face ca acea perplexitatea / stupoarea partidelor tradiționale să fie cu atât mai greu de înțeles.
Iată câteva sondaje din ultimele două săptămâni care confirmă această perspectivă:
Iată câteva concluzii cheie pe care cel mai probabil nu le veți găsi în analizele din presa mainstream:
- Procesul de realiniere politică în plină desfășurare
Deși aceasta ar putea fi cea mai importantă concluzie, voi trece destul de repede peste ea. În principal pentru că cititorii mei sunt deja mult prea familiarizați cu această teză.
Însă abordarea de tip „las’ că merge și așa” a elitelor politice, academice și mediatice din Germania a ajuns, în sfârșit, la capăt de drum. Vechiul sistem multipartid începe să se năruie chiar sub ochii lor. Strategia lor de a ignora pur și simplu ascensiunea populistă de pe continent a eșuat lamentabil.
La adăpostul confortabil oferit de Brandmauer (cordonul sanitar), AfD a cimentat o coaliție largă de alegători — o coaliție adesea incoerentă ideologic și uneori de-a dreptul contradictorie. Dar tocmai acesta este miezul problemei. Populismul nu este o modă trecătoare; a venit și a rămas printre noi. Dacă nu îl înfrunți direct, își va putea ascunde în continuare ambiguitățile și contradicțiile interne…
Asistăm acum la o reconfigurare a sistemului de partide în jurul a două mari blocuri: un bloc liberal-democratic mainstream (CDU, SPD, Verzii și, din ce în ce mai mult, chiar Die Linke, care și-a înlocuit practic vechiul bazin electoral cu alegători urbani cu studii superioare, adică ceea ce Piketty numește „Stânga Brahmană”) și un bloc populist anti-sistem (AfD și părți din BSW).
Cel mai grăitor indiciu că această realiniere este în plină forță este graficul de mai jos, care ilustrează migrația votanților către AfD:
Migrația votanților către AfD
Epoca depolitizării neoliberale și tehnocratice s-a încheiat. Vedem o creștere a prezenței la vot și mobilizarea unui electorat anterior pasiv, condusă în mod special de AfD. Acest fenomen se înscrie într-un proces mai amplu de repolitizare vizibil la nivelul întregii Europe.
Iar sondajele de la ieșirea de la urne explică de ce funcționează acest lucru: alegătorii AfD consideră într-o majoritate covârșitoare că partidul le înțelege problemele mult mai bine decât alternativele.
Înțelegerea problemelor cetățenilor de către AfD
În acest sens, AfD exploatează o prăpastie tot mai adâncă de reprezentare, legată în special de temeri de ordin cultural precum migrația, siguranța internă și deconectarea elitelor. Pentru a confirma acest aspect, priviți a treia coloană din graficul AfD: îngrijorarea că „sich die Art und Weise zu leben in Deutschland zu stark verändert” (adică „modul de viață din Germania se schimbă mult prea mult”): 85% !!!
Percepția asupra schimbării modului de viață
Mai mult, AfD nu mai reprezintă doar un vot de blam. Alegătorii îi atribuie din ce în ce mai mult o capacitate reală de a rezolva probleme, iar acest salt de percepție este remarcabil: +26%!
Competența atribuită în rezolvarea problemelor
Concluzia evidentă, pe scurt, este că alegătorii percep tot mai clar AfD drept un partid politic așezat, de sine stătător (ceea ce nu înseamnă establishment), și nu o mișcare de protest efemeră.
Iată poate un ultim grafic frapant pentru a încheia această secțiune: CDU a devenit practic o relicvă a consensului electoral din epoca „boomer” a vechii Republici Federale (BRD). A pierdut complet legătura cu generațiile tinere. De-a dreptul uluitor, de fapt.
Structura pe vârste a electoratului CDU
- Aceste alegeri sunt în totalitate despre guvernul federal de coaliție
Spre deosebire de scrutinul interesant, dar oarecum atipic din Baden-Württemberg de la începutul acestui an, acesta este în foarte mare măsură despre guvernul Merz. Aproape 90% dintre alegătorii AfD își descriu opțiunea drept un vot de protest și un semnal de alarmă tras coaliției de guvernare:
Votul AfD ca vot de protest
De altfel, coaliția guvernamentală (adesea descrisă ca ultima șansă a vechiului centru politic) este complet la pământ în sondaje. În acest punct, este perfect justificat să fie considerată cel mai nepopular guvern din întreaga istorie a Republicii Federale.
Vechiul centru politic al RFG a eșuat… și este acum demantelat în timp real. CDU a pierdut practic mai mult de jumătate din electoratul său din Saxonia-Anhalt (o prăbușire de aproape 20 de puncte procentuale!). Sincer vorbind, nu am mai văzut niciodată așa ceva.
Aproape 70% dintre foștii alegători CDU afirmă că văd aceste alegeri ca pe un protest împotriva performanței cabinetului Merz:
Foștii alegători CDU și votul de protest
Această perspectivă este întărită dacă analizăm principalele motivații ale alegătorilor — care par incredibil de fragmentate și lipsite de coerență. Nu cred că putem trage prea multe concluzii limpezi din ele. De pildă, o mulțime de votanți afirmă că „securitatea socială” a contat cel mai mult pentru ei. Însă votul de protest rămâne un indicator mult mai fidel pentru ceea ce se petrece în realitate. Există o senzație difuză, dar adânc înrădăcinată, că lucrurile din țară merg pur și simplu într-o direcție greșită. Aceasta este probabil cea mai potrivită lectură a situației, chiar dacă, evident, este mult mai puțin analitică…
Motivațiile principale ale votanților
Alte sondaje arată rezultate destul de diferite. E greu de extras o logică clară din aceste date. Prin urmare, aș rămâne la interpretarea mai amplă pe care am avansat-o mai sus.
Comparație sondaje alternative
- AfD descoperă forța unui leadership carismatic
Am mai adus în discuție acest concept anterior: „Epoca Politicianului”. În esență, resurecția populistă a repus pe tapet noțiunea de lider carismatic. Iar acest lucru a reprezentat, istoric vorbind, una dintre marile vulnerabilități ale AfD. Partidul s-a chinuit mereu să dezvolte un asemenea tip de cadre politice.
Odată cu Ulrich Siegmund (o prezență agreabilă, mereu zâmbitor, abordabil etc.), ei descoperă acum ce iese când amesteci un bazin uriaș de votanți de protest, luxul de a ține laolaltă o coaliție eterogenă care nu a fost încă măcinată de compromisurile guvernării reale și o figură de lider carismatic.
Oamenii s-au săturat până peste cap de o clasă politică tehnocrată, antrenată să vorbească exclusiv prin clișee și comunicate lustruite de LinkedIn. Ce mi s-a părut remarcabil: în noaptea alegerilor, Siegmund se afla pe scenă alături de ceilalți lideri ai partidului (Alice Weidel și Tino Chrupalla), după care și-a invitat soția alături de el, declarând că ea a fost o parte esențială a victoriei. Acest gest poate părea de-a dreptul banal pentru cititorii mei din afara Germaniei. Și totuși, în politica germană, unde politicienii se feresc instinctiv de tipul de personalizare și grandoare din politica americană, momentul a părut o gură de aer proaspăt.
Astfel, pentru prima dată, AfD pare să fi dezvoltat ceea ce germanii numesc un Kandidatenfaktor (efectul candidatului): alegători atrași către partid de farmecul personal și carisma celui care deschide lista.
Efectul candidatului
- Aceste alegeri funcționează ca un catalizator
Deși Saxonia-Anhalt în sine (din motivele arătate anterior) nu ar trebui să influențeze decisiv politica națională, acest scrutin o va face aproape sigur. În principal pentru că oferă muniție proaspătă acelor curente din CDU care doresc înlăturarea Brandmauer-ului (cordonul sanitar).
În situația actuală, AfD nu întrunește o majoritate absolută. Iar reprezentanții săi au declarat că vor guverna doar cu o majoritate clară — pe care au ratat-o la mustață, pentru câteva mandate. Însă nici în cealaltă tabără nu există vreo majoritate conturată. Chiar și o ipotetică coaliție „Frankenstein”, alcătuită din CDU, SPD, Verzi și Die Linke, rămâne sub linie. BSW, la rândul său, a anunțat că dorește să rămână „neutru”.
Acest context plasează CDU într-o poziție aproape imposibilă. Dacă va încerca să susțină un guvern minoritar sau o formulă de tranziție, presiunea internă va deveni uriașă. Nu este exclus chiar ca anumiți deputați regionali să treacă baricada și să ofere AfD majoritatea necesară.
De altfel, marja de manevră este extrem de îngustă: orice înțelegere cu Die Linke (sau chiar tolerarea tacit a guvernului de către aceștia) ar încălca rezoluțiile interne ale CDU. O astfel de mișcare ar deschide un nou front în partid și l-ar putea afunda într-o spirală descendentă și mai accentuată.
Opțiuni de coaliție și aritmetică parlamentară
Iată de ce aș evalua acum la peste 70% probabilitatea ca guvernul Merz să cadă înainte de termen. Privind la viitoarele alegeri regionale și la dinamica politică generală, pur și simplu nu văd un scenariu plauzibil prin care acest cabinet să reziste până în 2029.
Anumiți analiști (a căror opinie o prețuiesc) merg până la a spune că guvernul Merz va cădea în decurs de 12 luni. Tensiunea din oala sub presiune este deja mult prea mare.
- FDP trebuie să ia în serios poziționarea sa strategică
Voi fi destul de scurt și aici, întrucât am discutat subiectul de nenumărate ori. FDP a fost pur și simplu măturat din parlamentul regional din Saxonia-Anhalt — unde, ironic, încă făcea parte din coaliția de guvernare. Iar deznodământul era perfect previzibil, stați liniștiți. Nu exista nicio posibilitate ca FDP (în condiția în care se găsește acum) să poată emite pretenții într-un scrutin atât de polarizat. Cu sondaje care au cotat partidul undeva la 3% pe aproape toată durata campaniei, el nici măcar nu a mai existat pe radarul potențialilor votanți tactici.
Însă scrutinul ne-a oferit o radiografie utilă a mecanismelor interne din (fosta) sa bază electorală, care este acum scindată aproape simetric între blocul de protest populist și cel centrist. La propriu, 55 la 45 (vedeți mai jos).
Împărțirea electoratului FDP: 55/45
Iar o asemenea coaliție electorală este pur și simplu nesustenabilă în noile realități politice. FDP trebuie să tranșeze în sfârșit cărui segment dorește să se adreseze.
Fie pornește la recuperarea electoratului liberal cosmopolit, împrăștiat acum între partidele fostului centru — și probabil cel mai bine coagulat și reprezentat de către Verzi (care s-au dovedit din nou remarcabil de stabili). Fie încearcă să acapareze terenul care se deschide printre alegătorii dezamăgiți ai CDU (pe măsură ce acel partid se îndreaptă spre colaps).
