Următorul președinte va decide dacă România rămâne într-o epocă de opacitate sau îmbrățișează transparența. Alegerea influențează nu doar politica externă, ci și încrederea cetățenilor în instituțiile statului. O administrație deschisă poate întări poziția României pe scena internațională și poate revitaliza democrația internă.
Alegerea unui nou președinte marchează un nou capitol în istoria României. În pregătirea acestui moment, este esențial să reflectăm asupra trecutului și să creștem așteptările față de viitorul președinte. Politica externă a României nu se reduce la o simplă alegere de orientare, între Est și Vest. În contextul actual, România se află de partea corectă a istoriei, alături de statele democratice și liberale. Ca membră NATO și a Uniunii Europene, România beneficiază de o protecție solidă și de o legătură vitală cu cele mai importante state și piețe din Europa. NATO, ca alianță militară, descurajează potențialii adversari de la utilizarea forței, în timp ce Uniunea Europeană asigură integrarea politico-economică într-o comunitate de valori.
Când ne gândim la NATO, UE și parteneriatul strategic cu Statele Unite, triunghiul de aur care a servit drept punct de orientare esențial pentru politica externă a administrației Iohannis, ne uităm către Vest. Totuși, cei zece ani de mandat ai președintelui Klaus Iohannis au fost marcați în mare măsură de o provocare majoră venită din Est: războiul din Ucraina. Mandatul a început în 2014, anul anexării Crimeei și izbucnirii conflictului din Donbas, și se va încheia în timpul celui de-al treilea an de conflict post-invazie.
Un război modern, purtat între două state, oferă lecții nu doar despre beligeranți, strategii sau armament, ci și despre poziționarea noastră. Un conflict atât de aproape de granițele României dezvăluie mai multe aspecte despre prioritățile și valorile noastre. Ne arată de partea cui ne situăm – alături de victimă sau de agresor – și scoate în evidență capacitatea noastră de a oferi ajutor umanitar. Primele luni după invazie au demonstrat că poporul român este empatic, ospitalier și dispus să ajute pe cei aflați în nevoie. Această reacție evidențiază profundele valori care ne definesc.
Reacția statului român a fost marcată în multe rânduri de o lipsă îngrijorătoare de transparență. În momente de incertitudine și pericol, comunicarea clară și deschisă este esențială pentru a menține încrederea publicului. Din păcate, au existat situații în care informațiile cruciale au fost gestionate cu opacitate. Lucru care s-a întâmplat și în timpul crizei Covid.
România a făcut public, într-o primă fază, ajutorul militar acordat Ucrainei. După această dezvăluire, a urmat o perioadă lungă de tăcere, în care nu s-au mai oferit detalii despre acest subiect. Mesajele din spațiul public sugerau că România continuă să sprijine Ucraina, dar nu poate divulga informații concrete. Motivele acestei discreții rămâneau neclare. Ulterior, într-un interviu acordat de ministrul de Externe de la acea vreme, am aflat că politica guvernului pe această temă era una de tip „no comment”. Interviul, difuzat de BBC, a fost o lecție de democrație ratată, ministrul oferind răspunsuri evazive în ceea ce privește responsabilitatea statului față de cetățeni. Faptul că interviul a avut loc la BBC spune multe atât despre decidenții români, cât și despre starea presei din România. De altfel, președintele nu a acordat niciun interviu în ultimii ani, iar consilierii săi pe probleme de politică externă și securitate națională sunt absenți din peisajul public. Nu știm ce gândesc și cum văd lumea cei din jurul președintelui. Consilierul pe probleme de securitate națională și șeful Departamentului Securității Naționale, sub îndrumarea căruia se pare că au fost redactate și controversatele legi ale securității naționale, este la fel de nevăzut. În spatele președintelui, se află o întreagă echipă de consilieri și oameni importanți, dar aceștia rămân invizibili pentru publicul larg. Instituții esențiale pentru funcționarea democrației par să fi dispărut din discuțiile publice. Aceasta este starea democrației și a responsabilității în fața cetățenilor.
Statul român a folosit banii contribuabililor pentru a acorda ajutor militar Ucrainei. În mod paradoxal, despre acest ajutor am aflat nu de la oficialii români, ci de la președintele Zelenski, care, în cadrul vizitei la București din octombrie 2023, la un an și jumătate de la începutul invaziei, a dezvăluit că România a oferit 14 pachete de ajutor militar. De fapt, partea ucraineană s-a dovedit a fi mult mai transparentă decât cea română. Argumentul președintelui, potrivit căruia divulgarea acestor informații ar putea favoriza Rusia, nu pare să fi fost împărtășit de alte state, inclusiv de Ucraina, care au ales să fie mai deschise.
Ideea că „forurile competente” au decis și că „băieții știu mai bine” nu servește democrației și nici intereselor României. Realitatea este că „băieții” nu știu mai bine. Iulian Fota, fost consilier prezidențial, a declarat că liderii noștri sunt slabi și fricoși, iar cei din jurul lor sunt varză. Când deciziile sunt luate într-un cerc restrâns de persoane cu gândire similară, se instaurează un fenomen de gândire de grup. Rezultatul? Decizii lipsite de creativitate, militarizate excesiv și învăluite în secret. Un exemplu este secretizarea costurilor zborurilor președintelui, deși unele informații sunt disponibile public pe internet sau erau nesecretizate în urmă cu un deceniu. Golurile informaționale cauzate de suprasecretizare și lipsa de transparență riscă să fie umplute cu informații venite de la adversari și cu teorii ale conspirației. Deciziile importante de politică externă nu ar trebui să fie făcute publice și aduse în atenția publică de liderii altor țări. Dacă nu ne spunem noi povestea, o vor spune alții pentru noi, conform propriilor interese.
Politica externă este domeniul în care președintele joacă un rol decisiv, fiind principalul reprezentant al României pe scena internațională. În ultimii ani, numirea foștilor consilieri prezidențiali în funcția de miniștri de Externe reflectă influența directă a președintelui asupra conducerii și orientării politicii externe a României. Ținând cont de aceste aspecte, este esențial să știm ce așteptări avem de la următoarea administrație. Deschiderea și transparența nu înseamnă doar o comunicare mai vie cu publicul, ci și o colaborare mai strânsă cu think-tank-uri și instituții civile care să participe activ în procesul de elaborare a politicii externe.
Următorul președinte al României trebuie să se angajeze ferm în crearea unei culturi de securitate transparentă, bazată pe deschidere și responsabilitate față de cetățeni. În această nouă cultură, răspunsurile de tip „no comment” nu vor mai avea loc, iar cetățenii nu vor mai fi ținuți în întuneric în privința deciziilor care le afectează viitorul. Este esențial ca românii să nu mai fie informați despre politica externă a țării lor de către lideri străini, ci direct de propriii conducători. Transparența și comunicarea deschisă trebuie să devină norme fundamentale, astfel încât România să se consolideze ca o democrație matură, în care cetățenii sunt pe deplin conștienți de direcția în care se îndreaptă țara lor. Un președinte dedicat acestor valori va contribui la creșterea încrederii în instituțiile statului și la întărirea poziției României pe scena internațională.