Evenimentele care au marcat încheierea perioadei de depunere a candidaturilor la președinția României marchează un punct de cotitură periculos pentru democrația liberală și măresc miza alegerilor din anul acesta într-un moment în care oferta electorală este poate cea mai slabă din 1990 până astăzi. Între timp, constatăm că sistemul „ticăloșit” s-a întărit într-atât încât își permite să promoveze iliberalismul fără să se teamă de o opoziție democratică semnificativă.
PSD a resetat jocul și a devoalat o strategie cât se poate de cinică și lipsită de scrupule pentru a-și consolida puterea.
Nu a scăpat nimănui faptul că eliminarea din cursa prezidențială a Dianei Șoșoacă a avut drept scop întărirea lui George Simion, care speră să beneficieze de cel puțin o parte din voturile pe care le-ar fi primit lidera SOS și să ajungă în al doilea tur al prezidențialelor. Acesta pare acum a fi planul PSD, care a decis să-și maximizeze șansele de a domina viitorul parlament și a anihila opoziția într-un viitor mandat care va începe sub semnul unor dificultăți economice majore.
Este greu să nu vezi mâna lungă a PSD și a serviciilor (împreună alcătuiesc o cooperativă politică eficientă) dând-o la o parte pe Diana Șoșoacă prin intermediul celor patru judecători ai CCR numiți de PSD și al celui numit de UDMR, adică PSD.hu, aliatul dintotdeauna când vine vorba de subminarea democrației și a statului de drept.
Democrația presupune că electoratul decide cine îl va reprezenta în Parlament prin alegeri libere și corecte, nu prin manevre de culise. Deși Diana Șoșoacă nu este o militantă pentru democrație, deși simpatiile ei politice se îndreaptă spre regimuri autoritare cum ar fi Rusia lui Putin și Venezuela lui Maduro, deși este antisemită fără limite și fără rușine, ne-am fi dorit ca ea să fie învinsă la urne, nu printr-o decizie greu de motivat din punct de vedere constituțional, de vreme ce nu există nicio decizie a vreunei instanțe care să o condamne pentru anti-semitism sau pentru subminarea ordinii constituționale.
Mai mult, până nu demult premierul Marcel Ciolacu era în relații excelente cu ea: se pupau în văzul lumii la sediul Guvernului, stridențele ei erau trecute cu vederea de PSD, dar și de PNL, partide care, de altfel, i-au dat satisfacție anulând discursul pe care președintele ucrainean Volodimir Zelenski urma să-l rostească în Parlamentul României, ca urmare a scandalului făcut de Șoșoacă pe holuri.
Și totuși, cooperativa PSD-servicii (SRI) a decis să tranșeze competiția dintre Șoșoacă și George Simion pentru votul suveraniștilor în favoarea acestuia din urmă, după ce negocierile dintre cei doi pentru o candidatură unică AUR-SOS au eșuat.
Este posibil ca Marcel Ciolacu să prefere într-adevăr o finală prezidențială cu George Simion, pentru a se profila ca marele adversar al democrației și valorilor UE și a mobiliza votul forțelor de dreapta, speriate de o posibilă victorie a liderului AUR, după modelul falsei competiții din 2000 dintre Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor.
Va fi contribuit la acest calcul și faptul că șansele lui Nicolae Ciucă de a accede la al doilea tur al prezidențialelor sunt foarte reduse, deci planul inițial, care presupunea o coordonare a PSD cu PNL în vederea obținerii unei majorități solide pentru o nouă guvernare comună a celor două partide, nu ar mai fi fost realizabil.
Să nu uităm însă că PSD, în frunte cu Marcel Ciolacu, a împins de fapt PNL pe scări, respingând en fanfare demersul legislativ care i-ar fi permis lui Klaus Iohannis să candideze la Senat pe listele PNL. Cu astfel de prieteni, PNL nu mai avea nevoie de dușmani.
Este plauzibil, cred, să privim episodul candidaturii eșuate a lui Klaus Iohannis ca pe un element al noii strategii a PSD de a se profila ca partid dominant, slăbindu-și adversarii, inclusiv PNL, până la irelevanță, sau, cel mult, la statutul de partener minor al unui PSD triumfător.
Întărirea AUR face și ea parte din această nouă strategie a PSD: dacă George Simion intră în al doilea tur al prezidențialelor, AUR va beneficia de campania sa și la alegerile legislative dintre cele două tururi ale prezidențialelor, cum ar fi trebuit să beneficieze inițial PNL, ceea ce va deschide posibilitatea unei guvernări PSD-AUR, cum avertizează acum Nicolae Ciucă. Se poate, doar că strategia PSD este ceva mai subtilă.
Dacă lucrurile vor evolua cum dorește PSD, atunci Marcel Ciolacu va câștiga președinția, cu votul psd-iștilor combinat cu votul unui segment al electoratului care va crede din nou în varianta necesității alegerii răului mai mic.
Nu este exclus ca alegătorii lui Mircea Geoană să facă parte și ei din această categorie.
PSD, partidul prezidențial în acest scenariu, ar avea două variante pentru o coaliție de guvernare: 1. cu AUR și cu o parte – sau toți – adepții lui Mircea Geoană care vor ajunge în Parlament; 2. cu PNL și UDMR.
Am putea crede că domnul Ciolacu va alege AUR, care, până la urmă face parte din grupul ECR al Giorgiei Meloni în Parlamentul European și poate fi cosmetizat puțin pentru a deveni frecventabil. Dar să ne gândim mai bine: de ce și-ar dori PSD o opoziție democratică autentică alcătuită din PNL și USR într-un an în care va fi obligat să deconteze proasta guvernare din ultimii trei ani și să impună măsuri economice și fiscale nepopulare?
Interesul său este să deconteze proasta guvernare împreună cu PNL și să plaseze AUR în opoziție, unde nu îl va încurca prea tare, cum nu l-a încurcat nici în actualul mandat, și unde va putea să anihileze opoziția democratică a USR.
Și atunci PSD va juca din nou, de pe poziții de forță, cartea „stabilității” în condițiile unui război la graniță etc., chemând PNL să i se alăture de dragul țării, desigur. Presupunem că UDMR va fi alături de PSD, fie într-o coaliție cu PNL, fie susținând guvernul PSD-AUR în Parlament, ca maghiarul imparțial.
În acel moment, totul va depinde de evoluțiile interne din PNL, pe care nu le putem anticipa. Nu știm dacă Nicolae Ciucă mai poate rămâne liderul partidului în cazul unui eșec la urne și nici cine va putea să-i succeadă, în condițiile în care Mircea Geoană, prin Crin Antonescu și echipa lui de zgomote, lucrează la destabilizarea partidului.
Nu știm ce vrea și ce poate să realizeze miticul Ilie Bolojan, în care USR își pune atâtea speranțe, dar care deocamdată, ca un sfinx, nu se manifestă în niciun fel. Nu știm nici dacă PNL va avea inteligența și curajul să renunțe la poziția de anexă a PSD și să intre în opoziție pentru a se reinventa ca partid autentic liberal.
Dar putem anticipa că PSD este pregătit să domine autoritar în orice variantă. Pentru aceasta le „mulțumim” lui Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă, Rareș Bogdan & co.
Cine ar putea opri ascensiunea lui Marcel Ciolacu, acest fals bonom, cu instincte autoritare, maestru al minciunilor și al execuțiilor politice ale celor care îi stau în cale?
În niciun caz Mircea Geoană, care s-a dovedit săptămâna trecută nu numai total lipsit de discernământ și inteligență, ci și lipsit de instincte democratice. Pe scurt, dezvăluirilor de presă legate de relațiile sale apropiate cu sulfuroasa familie Rareș și Ramona Mănescu, branșată la rețelele putiniste de afaceri și influență, Mircea Geoană și deplorabila purtătoare de cuvânt a Mișcării România Renaște, Alina Achim, le-au răspuns cu o poveste greu credibilă legată de un kompromat organizat de FSB împotriva sa ca fost oficial NATO și cu abominabila invocare a unui kompromat dovedit la adresa jurnalistului care a realizat ancheta asupra relațiilor dintre Mircea Geoană și soții Mănescu, acuzat în mod fals că ar fi participat la complotul de asasinare a procurorului general al Bulgariei.
Iată că marele pro-occidental Geoană stă mai prost la capitolul respectării libertății presei decât au stat vreodată înșiși Ion Iliescu și Adrian Năstase. Dar ce este produs de sistem nu poate depăși limitele sistemului, iar Mircea Geoană s-a dovedit un produs al sistemului.
În consecință, nu are cum să salveze democrația, doar să promoveze interesele oligarhilor dubioși care îi finanțează campania. Nici nu mai vorbim de explicațiile inacceptabile pe care le-a oferit pentru vizita (vizitele?) la Moscova din 2009: Geoană susține că s-ar fi dus să discute despre Republica Moldova și retrocedarea tezaurului României cu un „partener strategic” al NATO, cum ar fi fost atunci Rusia. Doar că, ne-a amintit Corneliu Bjola, Rusia, ce să vezi, tocmai invadase Georgia, după ce guvernul de la Tbilisi ceruse ca țara sa să fie primită în NATO!
Deci ce a căutat cu adevărat Mircea Geoană la Moscova, fără mandat, în 2009? Nu vom afla niciodată de la domnul Geoană.
Teoretic, singura șansă a democrației ar fi ca Elena Lasconi și USR să răstoarne calculele PSD și să intre în al doilea tur al prezidențialelor. Nu este ușor, dar nici imposibil. Doar să înțeleagă doamna Lasconi că este esențial să coaguleze votul de protest al celor nemulțumiți de guvernarea PSD-PNL și al celor care se tem de ascensiunea suveraniștilor și extremiștilor, și că acest obiectiv nu se face cu cățelușa Hermesina în brațe, ci demonstrând competență, leadership și fermitate.
Prea multă empatie și emoție pot fi dăunătoare într-o luptă atât de dură. Am fi avut nevoie de o Maia Sandu sau o Margaret Thatcher pentru această sarcină sisifică, dar cele două excepționale doamne nu par a fi modele pentru Elena Lasconi, ceea ce s-ar putea să ne coste.
Bine, veți spune, dar nu va deconta PSD intervenția brutală în deciziile CCR de care este acuzat? Ei bine, să nu uităm că minunile nu durează mai mult de trei zile, timpul trece, iar suprasaturarea mediatică cu clipuri stridente și exasperante prezentând-o pe Diana Șoșoacă ca pe o forță a răului imposibil de oprit va atenua revolta inițială a publicului, care nu va plânge după un personaj greu de asociat cu democrația sau cu bunul simț.
PSD și serviciile se pricep la manipulare mai bine decât Diana Șoșoacă, iar banii partidelor curg nestăviliți către televiziuni – inclusiv banii AUR, după cum arată o recentă investigație SNOOP.
Nu știm ce lebede negre ar putea apărea în campanie, dar știm că ne aflăm într-un punct critic, în care ni se pregătește dominația pe termen lung a unor partide iliberale, în frunte cu PSD.
Opoziția democratică față de PSD este periculos de fragmentată, Mircea Geoană este o cioară vopsită a sistemului mafiot, suveraniștii sunt arma ascunsă a PSD, iar televiziunile au devenit câinele de pază al sabotorilor democrației.
Niciodată nu a fost deci responsabilitatea politicienilor democrați, dar și a electoratului, mai mare decât acum, în ceasul al doisprezecelea al luptei pentru salvarea democrației liberale.
