Anul viitor, mai multe țări din UE care reprezintă peste jumătate din populația Uniunii urmează să organizeze alegeri naționale prin vot popular direct: Estonia, Finlanda, Franța, Grecia, Italia, Polonia, Slovacia și Spania.
Având în vedere convulsiile geopolitice actuale și recalibrările alianțelor internaționale, nu ar fi deloc o exagerare să presupunem că ingerințele externe vor marca desfășurarea alegerilor în toate țările menționate mai sus. Privite din acest punct de vedere, alegerile din 2027 din UE vor deveni un test de stres pentru inițiativele UE de combatere a amestecului politic extern.
În ultimii ani, Bruxelles-ul a recunoscut mai multe țări ca surse de ingerință externă în procesele politice din UE – Rusia, China, Azerbaidjan, Iran și Coreea de Nord –, însă proiectul emblematic al UE care analizează așa-numita „manipulare și ingerință străină în informații” (FIMI), EUvsDisinfo, menționează în mod evident doar doi „actori de amenințare” – Rusia și China.
Rusia a fost într-adevăr implicată într-un război informațional împotriva UE, în special după invazia rusă în Ucraina din 2014, încercând să reducă sprijinul occidental pentru Ucraina și să saboteze unitatea Occidentului.
Și China a încercat să influențeze politica din UE, în principal pentru a submina pozițiile europene comune privind Taiwanul, uigurii, investițiile chineze etc. Totuși, spre deosebire de Rusia, care a mizat pe perturbarea politică pentru a-și exercita influența malignă, China își propune să-și demonstreze responsabilitatea ca partener politic și economic și preferă să dezvolte relații amicale cu politicieni, lideri de afaceri și academicieni europeni.
În trecut, aceasta a fost și strategia de influență a Moscovei – fostul cancelar german Gerhard Schröder fiind trofeul cu cel mai înalt rang al Kremlinului –, însă partidele europene de extremă dreaptă au devenit, în cele din urmă, beneficiarii politici favoriți ai războiului informațional rus.
Washingtonul „cultivă rezistența” în Europa
Cu toate acestea, evoluțiile din ultimii doi ani sugerează că influența malignă prin intermediul partidelor europene de extremă dreaptă are un nou actor, SUA, pe care UE pare să aibă dificultăți în a-l semnala în același mod direct în care semnalează ingerințele Rusiei.
Strategia de Securitate Națională (NSS) a SUA de anul trecut a avertizat cu privire la „perspectiva sumbră a ștergerii civilizaționale” în Europa, a stabilit obiectivul Washingtonului „de a ajuta Europa să își corecteze traiectoria actuală” și a salutat în mod deschis „influența tot mai mare a partidelor europene patriotice [a se citi: de extremă dreaptă]”, considerate aparent drept aliați ai SUA în acest demers „corectiv”.
Departamentul de Stat al SUA a făcut deja primii pași către ceea ce NSS a numit „cultivarea rezistenței” față de pretinsa traiectorie a UE de „ștergere civilizațională”.
Sarah B. Rogers, subsecretar de stat al SUA pentru diplomație publică și afaceri publice, a efectuat un turneu în Europa la începutul acestui ani pentru a identifica organizații de dreapta care ar putea fi potențiale beneficiare ale finanțării SUA pentru implementarea strategiei Washingtonului de a influența politica europeană din interior.
Această finanțare, care trebuie alocată până în luna septembrie a acestui ani, va fi cel mai probabil supravegheată de Biroul pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncă al Departamentului de Stat, al cărui asistent adjunct al secretarului, Samuel Samson, a vizitat, de asemenea, în perioada 2025-2026, câteva țări europene pentru a explora posibile contacte de dreapta.
În urma înfrângerii lui Viktor Orbán în Ungaria – a cărui campanie electorală a fost susținută direct atât de Moscova, cât și de Washington –, mulți observatori politici au rămas cu impresia că asocierea cu administrația Trump devenise prea toxică pentru populiștii europeni de extremă dreaptă radicală, mulți dintre aceștia obișnuind să-și exprime admirația pentru președintele SUA.
Cu toate acestea, din perspectiva Casei Albe, extrema dreaptă europeană nu trebuie să-l admire pe Trump, public sau în secret; simpla lor consolidare servește intereselor SUA, așa cum sunt definite de NSS.
De asemenea, este puțin probabil ca granturile SUA pentru „cultivarea rezistenței” în Europa să fie acordate direct partidelor politice. Însă, când uzi o plantă, nu torni apă literalmente pe ea, ci vizezi solul în care crește.
În mod similar, sprijinul financiar pentru extrema dreaptă nu va lua probabil forma unei susțineri financiare directe a partidelor radicale de dreapta – așa cum se știe că au făcut rușii –, ci a îmbogățirii mediului socio-cultural (ONG-uri, think-tank-uri, mass-media etc.) care contribuie la sprijinul electoral pentru extrema dreaptă.
Scutul Democrației Europene
Este UE pregătită pentru provocarea ingerințelor externe, care ar include nu doar tentativele conduse de Moscova, ci și cele conduse de Washington de a influența în mod ilegitim politica europeană?
Pe de o parte, în noiembrie 2025, Comisia Europeană a propus Scutul Democrației Europene (EDS) – o strategie comună non-legislativă pentru a consolida capacitatea UE de a contracara influența externă malignă. Pe de altă parte, conform relatărilor unor surse din interiorul Comisiei, EDS a fost deja îndulcit pentru a evita antagonizarea Washingtonului.
Prin urmare, este esențial ca instituțiile UE însărcinate cu combaterea ingerințelor externe să renunțe la ficțiunea confortabilă conform căreia orice amenințare la adresa integrității electorale din statele membre provine de la răsărit. O apărare a procesului democratic care ezită în funcție de identitatea puterii care intervine este doar o simplă postură.
Ceea ce impune acest moment este, în schimb, o conceptualizare extrem de clară a ingerinței externe, afirmată fără rezerve: manipularea ilegitimă a proceselor democratice ale unui stat membru este inacceptabilă, indiferent dacă provine de la un stat ostil sau de la un presupus aliat.
Dacă Scutul Democrației Europene vrea să fie mai mult decât o declarație de bune intenții, UE trebuie să îl doteze cu mecanisme de aplicare suficient de puternice pentru a acționa decisiv și rapid, pe baza propriilor reglementări, împotriva oricărui contravenient.
Alegerile din 2027 vor arăta dacă Bruxelles-ul a construit un astfel de mecanism sau doar retorica din spatele lui.
